spot_img

Organizația Narada – premiată la categoria „Educație”, în cadrul Galei Radio România Cultural 2022

Distincția a fost acordată organizației și proiectelor prin care aceasta a adus tehnologia secolului 21 mai aproape de educația din România. După doi ani de absență, Gala Premiilor Radio România Cultural s-a reîntors cu o serie de premii și distincții de excelență. Ediţia a XXI-a care a avut  loc la Teatrul Odeon și-a desemnat luni, 18 aprilie 2022, câștigătorii la mai multe categorii. La cea destinată „Educației”, Organizația Narada a fost recompensată cu premiul pentru proiectele care aduc tehnologia secolului 21 mai aproape de educație.

Ce se întâmplă în domeniul nostru, în educație, este că acesta este des privit prin lentila eroismului și am suficienți ani în educație încât să spun că afirmația este cumva corectă. Mai ales prin prisma faptului că aproape tot ce construim noi nu poate fi văzut în timpul vieții noastre, cel puțin nu complet. Construcția nu e niciodată completă. Ce cred că se mai vede greu în domeniul nostru, așadar eu aș vrea să le mulțumesc lor, sunt eroii necunoscuți. Pentru că în educație este lesne de văzut  poate un voluntar care a postat un <selfie> cu un copil pe care poate tocmai l-a sprijinit la teme. Dar nu e ușor de văzut poate Project Manangerul care stă în spatele atâtor proiecte sau omul care gândește designul platformelor pe care apoi intră 20.000 de copii. Sau omul care conduce voluntarii sau persoana care se ocupă de comunicarea acestor proiecte și ca ele să ajungă la cei care au nevoie. Așa că sunt foarte mulți eroi necunoscuți în spatele acestui premiu, iar eu vă mulțumesc pentru el în numele tuturor colegilor mei”, a declarat Andra Munteanu, Președinte Narada. 

 

Evenimentul Gala Radio România Cultural 2022 s-a bucurat de prezenţa multor personalităţi ale lumii culturale şi artistice şi s-au acordat și trei premii speciale și un premiu de excelență ce recunosc reușite și evenimente extraordinare din perioada pandemiei: premiul de excelență, premiul special pentru educație, premiul special pentru știință şi premiul special pentru literatură.

 

Din sfera recunoaşterii publice, Narada a primit, de-a lungul anilor, premii şi nominalizări, printre care amintim:

  • Top 10 finalişti ai Camerei de Comerţ Franceze pentru premiul Business Challenges –   2020
  • Premiul pentru liderii anului în Educaţie pentru copii, în cadrul Galei Itsy Bitsy „Lideri pentru lideraşi” 2020
  • Premiul Toyp – Ten outstanding young persons, oferit de JCI România – 2020
  • Nominalizare la Business Review Awards 2021, categoria Best CSR Initiative of the Year – Globalworth Foundation, pentru proiectul Narada.ro, crowfunding platform for teachers,
  • Locul III la Webstock 2021, categoria Best Social Good Campaigns – campanie Teasing NaradiX și premiul Itsy Bitsy 2021 – Liderii anului 2020 în educație pentru copii.

 

Sistemul educaţional din România necesită sprijinul şi implicarea tuturor pentru ca elevii şi profesorii să dispună de resursele necesare actului educaţional de calitate. Oricine doreşte să susţină proiectele şi iniţiativele Narada o poate face printr-o donaţie de 2 euro, la 8845, cu textul ELEV sau online pe pagina www.narada.ro/doneaza.

 

Despre NARADA

Vizionari, strategi, profesioniști IT, oameni de business, de comunicare, manageri și voluntari care înțeleg că educația stă la baza dezvoltării comunităţilor sănătoase. O echipă de minți agile care proiectează soluții sustenabile, de tehnologie, actuale pentru rezolvarea nevoilor educaționale din România. O organizație care crede că fiecare reușită are rolul de a ne conduce spre următoarea. Suntem oameni care susțin inovația în educație, chiar la firul ierbii.

Din 2017, vizualizăm, proiectăm și adaptăm inițiative care să contribuie la scăderea ratei analfabetismului în România și aducerea educației în secolul 21.

Copiii viitorului cresc cu Narada. 

Narada este un proiect născut sub umbrela Romanian Business Leaders Foundation.

Mai multe informații despre Narada sunt disponibile pe website, www.narada.ro și pe canalele de comunicare Facebook, Instagram și LinkedIn.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508