spot_img

Orchestra Naţională Radio cântă Enescu la Shanghai

Vineri, 17 mai 2013, Orchestra Națională Radio va concerta din muzica lui Enescu într-una dintre cele mai reprezentative instituţii culturale din China şi din întreaga lume: Shanghai Oriental Art Center, scenă inaugurată în 2005 printr-un concert susţinut de Filarmonica din Berlin. Evenimentul face parte din festivalul internaţional denumit Shanghai Spring International Music Festival. Sărbătoarea muzicală este organizată (într-o formă diferită) încă din 1960, constituind manifestarea de acest gen cu cea mai lungă tradiţie şi cu cea mai lungă durată per ediţie (21 de zile) dintre evenimentele lansate după înfiinţarea Republicii Populare Chineze.

Ediţia din acest an este una aniversară şi poartă numărul 30, datele între care se desfăşoară întregul festival fiind 28 aprilie – 18 mai 2013. Pe parcursul a 21 de zile, publicul iubitor de muzică şi de dans va avea ocazia să asiste la Shanghai, în diferite teatre ale metropolei, la 52 de spectacole şi concerte, o îmbinare de program muzical cu lucrări coregrafice. Ediţia din acest an va reuni ansambluri artistice importante din peste zece ţări ale lumii, ca Franţa, Germania, Cehia, Anglia, România ş.a. care vor interpreta partituri ale ţării de provenienţă, dar şi lucrări vestite în spaţiul chinez.

Participarea la această sărbătoare a muzicii face parte dintre evenimentele speciale dedicate împlinirii a 85 de ani de la înfiinţarea Radio România şi de la naşterea Orchestrei Naţionale Radio. De asemenea, momentul reprezintă o frumoasă continuare după concertul susţinut de ONR cu trei ani în urmă – în iulie 2010 – cu ocazia Expoziţiei Universale de la Shanghai, în cadrul Zilei României.

Întregul eveniment se va desfăşura sub bagheta unuia dintre cei mai importanţi muzicieni români ai momentului: TIBERIU SOARE, dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România. Va fi prezentat publicului un frumos repertoriu care aduce în prim plan creaţiile enesciene: Rapsodia Română nr. 1 – o superbă esenţializare a motivelor muzicale specific româneşti – şi Simfonia nr. 1. Programul va fi completat de Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră semnat de Brahms, interpretat la premiera absolută din 1881 de compozitor însuşi, solistă fiind de această dată pianista XIE JINGXIAN, originară chiar din Shanghai.

Surpriza serii, care va încununa demonstraţia de virtuozitate a orchestrei, va fi constituită de celebra lucrare « CIOCÂRLIA », una dintre cele mai populare piese româneşti în rândul publicului chinez, cu participarea violonistului GABRIEL CROITORU, care are privilegiul de a cânta pe vioara pe care a cântat însuşi George Enescu, instrument construit de celebrul lutier Guarneri, pus la dispoziţia sa de Muzeul Naţional „George Enescu”.

Participarea Orchestrei Naţionale Radio la Shanghai Spring International Music Festival este susţinută de Radio România şi beneficiază de sprijinului acordat de Autoritatea Naţională pentru Turism din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de Institutul Cultural Român şi Ministerul Afacerilor Externe.

TIBERIU SOARE îşi desfaşoară activitatea muzicală ca dirijor din anul 1999, lucrând alături de orchestrele a numeroase filarmonici şi teatre de operă din ţară, realizând turnee în Ungaria, Suedia, Bulgaria, Israel, China, Germania şi Elveţia. La ora actuală este dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România.

La pupitrul Orchestrei Naţionale Radio a asigurat conducerea muzicală pentru numeroase concerte şi înregistrări, dintre care pot fi amintite cele două compact discuri cu soprana de origine română Teodora Gheorghiu şi violoncelista franceză Ophelie Galliard, realizate în luna septembrie 2010 pentru casa de discuri Harmonia Mundi. De asemenea, a dirijat concertul de la Expoziţia Mondială Shanghai 2010, în compania soliştilor Alexandru Tomescu şi Horia Mihail şi s-a aflat la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio în cadrul Festivalului Internaţional de la Varna, în 2011.

În 2003 a obţinut Premiul Criticii Muzicale pentru aportul său în cadrul proiectului „Traviata – 150 de ani”. În 2006 revista Actualitatea Muzicală i-a decernat Premiul pentru cea mai convingatoare prestaţie a unui tânăr interpret în urma activităţii sale din stagiunea precedentă. În 2011 dirijorului i-a fost acordat Premiul Uniunii Artiştilor Interpreţi din România în urma realizării premierei spectacolului „Oedipe” de George Enescu la pupitrul orchestrei Operei Naţionale Bucureşti în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2011. A desfăşurat o bogată activitate ca dirijor al Operei Naţionale Bucureşti, sub bagheta sa derulându-se numeroase proiecte şi pregătindu-se importante premiere apreciate de public şi de presa de specialitate.

În 2010 Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul London Philharmonic Orchestra, alături de soprana Angela Gheorghiu. A urmat o serie de apariţii alături de Suedwestfallischen Philarmonie în sala Filarmonicii din Essen (Germania) şi alături de Filarmonica „George Enescu” în Oman.

În plus faţă de activitatea sa de pe scena Sălii Radio, pentru anul 2013, Tiberiu Soare are în program concerte în străinătate, cum ar fi cel alături de soprana Angela Gheorghiu cu Royal Philharmonic Orchestra – Londra (luna mai). Colaborarea sa cu celebra soprană va continua în luna iunie, prin concertul de la Teatrul Stanislavski din Moscova şi în luna noiembrie prin evenimente similare prezentate la Praga, Munchen şi Paris.

Născută în anul 1983, pianista XIE JINGXIAN a devenit un nume deja cunoscut pe marile scene. Şi-a început studiile muzicale în Shanghai, localitatea sa natală, urmând apoi cursurile Universităţii de Muzică şi Arte Teatrale din München. Ulterior a participat la cursuri de măiestrie interpretativă susţinute de Gitti Pirne, Philippe Entremont, Leslie Howard, David Dubal, Lilya Zilberstein, Jerome Rose, Ilan Rogoff, Georg Sava.

Xie Jingxian a participat la numeroase competiţii internaţionale unde a fost distinsă cu importante premii, fapt ce a generat o serie de invitaţii de a susţine concerte şi recitaluri în Germania, Spania şi în ţara sa natală.

Dinamismul şi elocvenţa interpretărilor violonistului GABRIEL CROITORU au putut fi constatate de public în concerte şi recitaluri susţinute pe scenele tuturor Filarmonicilor din România şi pe podiumuri de concert din întreaga lume. Gabriel Croitoru a evoluat ca solist în compania unor orchestre importante, cum ar fi: London Royal Philharmonic, „Gewandhaus Orcheter” Leipzig, Orchestra de cameră „Regina Sofia“, Festival Strings of Lucern Chamber Orchestra, Orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon, Ansamblul orchestral din Marsilia, Filarmonica din Cannes, South-west Symphony. A susţinut recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, Republica Cehă, China, Bulgaria, S.U.A., ţări din fosta URSS, Ungaria, România.

Cu peste 1.000 de apariţii scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o extrem de bogată prezenţă în viaţa muzicală: solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii din Ploieşti şi prim violonist al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii din Cluj-Napoca.

Din parcursul evoluţiei sale artistice, ca un factor major al progresului său, se evidenţiază participarea la viaţa competiţională naţională şi internaţională. Este câştigătorul Premiului I la Concursul Internaţional de vioară „Henryk Wieniawski” Lublin, Polonia (1979) şi la Concursul Internaţional de vioară „Pablo Sarasate” Pamplona, Spania (1991), obţinând şi premiul pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Sarasate. Este de asemenea câştigător al multor altor premii importante, printre care: Premiul II (premiul întâi neacordat) la Concursul Internaţional de vioară „Tibor Varga” Sion, Elveţia, Premiul al III-lea la Concursul „N. Paganini” Genova, Italia, Premiul special al juriului la Concursul „Fritz Kreisler” Viena, Austria şi a fost catalogat de către presa franceză de specialitate ca „un violinist excepţional, având o tehnică impecabilă”, după ce a câştigat Premiul al II-lea (premiul I neacordat) la Concursul Internaţional „Zino Francescatti” Aix-en-Provence, Franţa (1987).

Arta sa interpretativă a fost captată şi se regăseşte în numeroase înregistrări pentru fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune (în perioada 1987-2008) şi pe 8 CD-uri. Din 2008, violonistul Gabriel Croitoru a câştigat dreptul de folosinţă şi cântă pe o vioară construită în anul 1730 de celebrul lutier Giuseppe Guarneri, instrument ce a aparţinut lui George Enescu, pusă şa dospoziţia sa de Muzeul Naţional „George Enescu”.

In 2011 şi 2012 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508