Regizorul român Andrei Șerban a pus în scenă “Khovanshchina” de Modest Moussorgsky-1 la Opera Națională din Paris – Opéra Bastille. “Teribile și admirabile lupte la Kremlin”-2, titrează Le Monde în numărul din 25 ianuarie 2013, referindu-se la succesul repurtat de opera “Khovanshchina” a compozitorului rus Modest Moussorgsky, în montarea marelui regizor român Andrei Șerban, pe scena Operei Naționale din Paris. „Românul Andrei Șerban tratează cu o lăudabilă lizibilitate circumvoluțiunile acestei fresce istorice“, a spus Marie-Aude Roux în Le Monde. Reputatul regizor a mai montat “Khovanshchina” în anul 2001, tot la Opera din Paris. Atunci, declara: „Nu am simțit nevoia unei transpoziții în spațiu, nici în timp, deoarece istoria mi-a apărut imediat în teribila sa actualitate.“ “Khovanshchina” narează rivalitățile care i-au opus pe apărătorii Rusiei feudale si pe partizanii unei Rusii moderne, în timpul domniei Țarului Petru I. Un moment capital din istoria Rusiei, în care dramele individuale și evenimentele istorice se împletesc într-un mod inseparabil. Lăsată neterminată de Moussorgsky, opera a fost inițial jucată într-un aranjament al lui Rimski-Korsakov iar apoi a fost revizuită, mai aproape de intențiile autorului, de Dmitri Shostakovich. Aceasta este varianta aleasă pentru spectacolul prezentat publicului parizian între 22 ianuarie și 9 februarie 2013. Alexei Makarov l-a intervievat pe Andrei Șerban pentru Radio Vocea Rusiei (Radio La Voix de la Russie-3), în cadrul rubricii “Rusia-Franța în direct”. Articol și traducere interviu de Cristina Poterăşoiu.
A.M.: Înainte de a pune Khovanshchina în scenă pentru prima oară, nu știați ce importanță avea această operă pentru Rusia.
A.Ș.: Dar foarte puțini oameni știu asta în Occident, pentru că este o operă necunoscută. Se vorbește tot timpul despre Boris Godunov dar niciodată despre Khovanshchina. Iar eu cred că aceasta din urmă este mult mai interesantă, mai bună decât Boris Godunov.
A.M.: Dar de ce?
A.Ș.: Pentru că Boris Godunov este o mare operă a istoriei. Cealaltă nu este o istorie, sunt fragmente ca niște tablouri dintr-o expoziție a lui Moussorgsky-4. Și cum el a murit înainte de a o finaliza, rămâne mereu controversată deoarece Rimski-Korsakov a încercat să realizeze versiunea bună, apoi Stravinsky și, în final, Shostakovich. Noi ne folosim de versiunea lui Shostakovich pentru că eu o consider cea mai bună, pentru că Shostakovich a simțit ce a vrut Moussorgsky să facă, un fel de oratoriu al destinului unui popor. Personajul principal este corul și el este divizat între tot felul de forțe care vor lua puterea, între religie, armată, politică. Este exact ca și astăzi, este mult mai contemporană decât Boris Godunov.
A.M.: Există o corelație cu ceea ce se petrece astăzi?
A.Ș.: Da, dar toată lumea vede asta, e evident. Nu este, practic, un mesaj; vedem fragmentarea, haosul, confuzia lumii întregi la toate nivelurile, este cu exactitate același lucru fie secolul 17 sau 21. Nu avem nevoie de costume contemporane pentru a înțelege că este o confuzie totală la nivelul spiritualității, al politicii, al conștiinței oamenilor. Se simte că oamenii sunt atinși nu pentru că asta se întâmplă în Rusia, ci se petrece aici la Paris, în noi înșine, este universal; nu mai vorbim despre o poveste din folclor care-i privește doar pe ruși, îi privește pe francezi, pe americani, este același lucru. Este istoria prezentului umanității.
A.M.: Trebuie adaptată regia pentru publicul francez?
A.Ș.: Nu trebuie adaptat nimic, se simte. Nu e necesar să se înțeleagă totul bine. Trebuie privit spectacolul, să se deschidă emoției. Nu este nicio pregătire, totul este în raport direct între jocul scenei, dinamica orchestrală și percepția spectatorilor. Asta mă atrage, ținând cont că operele mele favorite sunt cele rusești. Pentru că nu se tem de emoții, rușii; când le exprimă, le exprimă cu totală sinceritate, cu forță. Când citim Cehov, ne dăm seama că înțelege sensul umanității. Când lucrez cu actori și cântăreți ruși este pentru mine o bucurie pentru că ei se dăruiesc în întregime, se concentrează total și sunt foarte deschiși. Sunt foarte deschiși să încerce lucruri care sunt noi pentru ei. Pentru că dacă ar juca acest spectacol într-o regie tradițională, nu ar face nimic, ar cânta fără să se miște. Cum ei joacă aici ca la teatru, sunt fericiți să facă lucruri care nu li se cer de obicei, să fie în relație unii cu alții și să joace ca și cum ar fi actori.
1 – Modest Petrovich Moussorgsky (1839-1881) – compozitor rus, inovatorul muzicii rusești din perioada romantică. Printre libretele compuse de Moussorgsky: Boris Godunov, Khovanshchina.
2 – Le Monde / 25.01.2013
3 – http://french.ruvr.ru/radio_broadcast/42210371/102101276.html
4 – (n.t.: opera Khovanshchina nu are o poveste unică de la un capăt la altul, ci este o întrețesere de mai multe tablouri)
© foto Andrei Șerban: George Plesu
© foto Khovanshchina: Opéra national de Paris/ Ch. Leiber
