spot_img

Oamenii reconstruiesc povestea, de ”La Origini”, până în prezent, în Munții Apuseni

Vineri, 11 decembrie 2015, de la ora 20.00, la Jacques Pot (Strada Zborului, 2, București), Asociația Culturală Groove ON vă invită să asistați la lansarea oficială a proiectul ”La Origini”, un proiect dedicat cercetării, păstrării și promovării tradițiilor românești prin construirea unui muzeu viu în Munții Apuseni.

Proiectul ”La Origini”, început în luna decembrie a anului 2014 cu o cercetare etnografică în Munții Apuseni, își propune acum dezvoltarea unui muzeu viu în satul Tecșești, din Masivul Trascău. Tecșești este un cătun izolat, la o alitudine de 900m, aproape depopulat (mai traiesc in jur de 14 bătrâni în sat) în condițiile în care în anii ’50 trăiau aproximativ 350 de persoane, organizate într-o comunitate de tip autarhic, tipic satelor de munte, locuite de mocani.

Proiectul își propune să conserve autenticitatea satului Tecșești prin restaurarea școlii, a unor șuri și a unor case, unele dintre ele mai vechi de 200 de ani și prin amplasarea unui sector neolitic pe fosta pășune a satului. Sectorul neolitic, ce va încerca să spună povestea oamenilor și a locurilor va cuprinde două locuințe circulare, o locuință pătrată și un hambar, cu structura de lemn si acoperiș de paie/stuf, o grădină ecologică, precum și amenajarea bazinului pentru izvorul care va alimenta cu apă adăpătoarea pentru animale, zona de bucătărie și un iaz.

Lucrările au fost deja demarate, iar anul acesta a fost realizat planul sectorului neolitic, un cuptor de lut, o căsuță a bucătarului și bazele unei gradini bazate pe principiile permaculturii.

Ne propunem ca însăși satul Tecșești să devină un muzeu viu, în care publicul poate avea acces la o istorie aplicată, tabere și ateliere de mesesuguri, șezători și clăci. Oamenii locului au fost foarte încântați de proiectul nostru și până acum, la cercetarea etnografică, am cules povești și cântece din satele din Masivul Trascău. Rezultatul audio poate fi ascultat pe https://www.youtube.com/user/GrooveONcommunity/videos. E important să conservăm și să promovăm aceste tradiții frumoase care au început deja să se piardă ”, spun Ionuț Onea si Marinela Bota, inițiatorii proiectului La Origini, doi tineri din București care au renunțat la viața agitată de oraș pentru a redescoperi originile din Munții Apuseni.

Pentru că misiunea proiectului „La Origini” este una sănătoasă și nobilă, Organizaţia Naţională “Cercetaşii României”, a răspuns afirmativ invitației de a se alătura cauzei. Organizaţia Mondială a Mişcării Scout este cea mai mare organizaţie mondială educativă de tineret, care, de peste 100 de ani, contribuie la crearea unei lumi mai bune prin implicarea personală a sutelor de milioane de oameni care au respectat Promisiunea Cercetaşului.

Evenimentul de vineri seară își propune să aducă aproape de public o bucată din atmosfera de la Tecșești (printr-o expoziție foto inedită) și să strângă fonduri pentru continuarea proiectului, în primăvara acestui an. În acest sens, se va lansa o pagină de donații pe platforma de crowdfunding Indiegogo.

La eveniment, vor participa artiști români ce vor aduce arome muzicale folclorice, jazz, world music și multe altele. Publicului îi va vedea live pe Viorica Pintilie, Petra Acker, Claudiu Rusu Kani (Subcarpati), Alexandru Ioniță Brutus (L’orchestre de Roche), Călin Torsan (fluier), Victor Podeanu (chitara), Vasile (chitara bas si electro), Love Hertz (acoustic soulful house), Cristi Anca Americanul, Jo.E și Tzuc.

Intrarea la eveniment se face pe bază de bilet. Acesta costă 20 de lei, iar banii strânși se vor folosi pentru continuarea proiectului La Origini. Programul complet al evenimentului este disponibil aici: www.facebook.com/events/507286762782037/

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508