spot_img

Nora Iuga, Bogdan Suceavă, Doris Mironescu, Riri Sylvia Manor, Alexandru Vakulovski, Veronica D. Niculescu și Radu Niciporuc, în topul preferințelor cititorilor AgențiadeCarte.ro

AgențiadeCarte.ro vă prezintă aici alegerile cititorilor pentru (S)TOP Cele mai bune cărți ale anului 2016. Atât lista de nominalizați cât și voturile primite de aceștia au fost alegerile cititorilor, care au avut la dispoziție mai bine de două luni pentru a-și exprima votul. Cărțile nominalizate s-au aflat, încă de la începutul anului 2017, pe lista cu nominalizați pentru cele mai importante premii literare din România.

Nora Iuga, ”Ascultă cum plâng parantezele”, editura Cartea Românească, a fost aleasă cea mai bună carte de poezie a anului 2016. Votată de 56 de persoane din 290 care și-au exprimat votul în această categorie literară, ”Ascultă cum plâng parantezele” a fost aleasă și ”Cartea de poezie a anului 2016” în cadrul Galei Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2016, care a avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din București, de Ziua Națională a Culturii. În cadrul topului realizat de AgențiadeCarte.ro, la categoria ”Poezie” următoarele două preferințe au fost Matei Hutopila, “Tişiţa”, editura Charmides (52 voturi) și Emil Brumaru, ”Amintiri din rai”, Humanitas (30 voturi).

La categoria ”Proză”, cartea lui Bogdan Suceavă, ”Republica”, apărută la editura Polirom, a fost votată cu 101 voturi dintr-un total de 374, aceasta fiind și categoria la care și-au exprimat preferințele cei mai mulți cititori. ”Republica” a mai fost nominalizată și în cadrul Premiilor revistei ”Observator Cultural”, precum și la Premiul Național de Proză ”Ziarul de Iași”. În topul nostru, potrivit cititorilor, la categoria proză au urmat Ioan T. Morar, cu ”Sărbătoarea Corturilor”, Polirom (67 voturi) și Matei Vişniec, ”Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă…”, Cartea Românească (34 voturi).

”Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică”, de Doris Mironescu, apărută la editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, a primit 57 de voturi din 238, fiind aleasă cea mai bună carte din anul 2016 la categoria ”Critică, teorie și istorie literară”. Acest volum s-a aflat pe listele de nominalizați în cursa pentru mai multe premii literare, printre care și Premiile revistei ”Observator Cultural”. Cititorii AgențiadeCarte.ro au mai votat, pe locurile următoare, și pentru Mircea Mihăieș, cu ”Ulysses, 732. Romanul romanului”, Polirom (54 voturi) și Andreea Răsuceanu, ”Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului”, Humanitas (34 voturi).

Cartea semnată de Riri Sylvia Manor, ”Bucuria de a nu fi perfectă. Memorii. București/Tel Aviv 1941–2015”, apărută la editura Humanitas, a fost aleasă cea mai bună pe anul 2016 în categoria ”Memorialistică”, de către cititorii AgențiadeCarte.ro. Acest volum a fost desemnat castigator, la aceeași categorie, și în cadrul Premiilor revistei ”Observator Cultural”. Următoarele cărți, ca număr de voturi, în (S)TOP Cele mai bune cărți ale anului 2016, au fost desemnate ”Am reuşit să rămân eu însămi”, de Ileana Mălăncioiu, editura Polirom, și ”Trei săptămâni în Anzi”, de Marius Chivu, editura Humanitas.

Volumul ”Afganii”, de Alexandru Vakulovski, editura Tracus Arte, a fost ales de către cititorii AgențiadeCarte.ro drept cel mai bun din categoria ”Eseistică și publicistică”. ”Aganii”, editat în 2016, a mai fost nominalizat și la Premiile Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, precum și la Premiile revistei ”Observator Cultural”. În topul nostru a fost urmată de ”Bandiții” (Vasile Ernu, editura Polirom) și ”Fugarii”, de Ruxandra Cesereanu, editura Polirom.

La categoria ”Traduceri”, cititorii au votat pentru Veronica D. Niculescu, ”Vladimir Nabokov, Scrisori către Vera”, editura Polirom, carte nominalizată, de asemenea, și la Premiile Uniunii Scriitorilor din România. În topul de pe AgențiadeCarte.ro, aceasta a fost urmată, ca număr de voturi, de Iulia Gorzo, pentru ”Jonathan Franzen, Puritate”, editura Polirom, și Luminiţa Bălan, ”Mo Yan, Femeia cu buchetul de flori”, Humanitas.

Nici categoria ”Debut” nu a fost uitată, cititorii votând în număr mare pentru debutantul Radu Niciporuc, cu volumul ”Pascal desenează corăbii” (proză), editura Cartea Românească. Această carte, apărută în 2016, a fost deja prezentă în listele cu nominalizați pentru Premiile Uniunii Scriitorilor din România și Premiile revistei ”Observator Cultural” (unde a fost laureat, alături de Tudor Ganea, ”Cazemata”, Polirom). Și în topul realizat de cititorii AgențiadeCarte.ro se regăsește Tudor Ganea, cu același volum”Cazemata” (proză), Polirom, urmat de Ciprian Popescu, pentru cartea ”Mile End” (poezie), Casa de Editură „Max Blecher“.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508