spot_img

Noaptea Muzeelor la Muzeul Municipiului București – expoziții, spectacole de teatru, concerte și o expunere specială a Muzeului Naţional Prado din Madrid

Noaptea Muzeelor oferă anual ocazia tuturor iubitorilor de istorie și artă, teatru și muzică, să petreacă împreună un timp prețios dedicat educației și culturii. Cu această ocazie, porțile Muzeului Municipiului București (MMB) se deschid larg pentru a-i primi, în toate cele nouă muzee și case memoriale deschise în prezent, pe toți aceia care doresc să pătrundă în misterele orașului, să vadă comorile Capitalei, să afle trecutul care se dezvăluie miilor de vizitatori prin expoziții permanente și tematice unice în peisajul cotidian.

Pentru Noaptea Muzeelor, MMB a pregătit un program extrem de variat, cu spectacole de teatru, statui vivante, concerte, observații astronomice dacă cerul este senin. Toți cei interesați sunt invitați să descopere expozițiile noastre într-un mod inedit, făcând o plimbare nocturnă prin istoria, cultura și arta Bucureștiului. De neratat sunt experiențele oferite și de realitatea augmentată, care transformă unele dintre muzeele MMB din teritoriu al istoriei, într-unul al actualității tehnice, dar și al viitorului, devenind spații deschise pentru orice fel de public, oricât de pretențios ar fi el.

 

Accesul este gratuit cu ocazia Nopții Muzeelor din 18 mai 2018 în expoziții și la toate evenimentele organizate. Muzeul Municipiului Bucureşti reprezintă un complex muzeal amplu, de importanță națională, cu un patrimoniu diversificat şi numeros, reprezentativ pentru dezvoltarea oraşului Bucureşti. Programul de vizitare a muzeelor este cuprins în intervalul orar 19.00-02.00 (ultima intrare la 01.30), cu excepția Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, unde programul se prelungește până la ora 04.00 (ultima intrare 03.30).

 

Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2) oferă vizitatorilor un regal cultural. Aici vor fi șase reprezentații ale Teatrului MASCA, precum și un concert extraordinar, la miezul nopții, susținut de soprana Arlinda Morava, mezzosoprana Adriana Alexandru și Bucharest Ladies Cvintet.

Între orele 21:30 – 22:00, după ce a călătorit pe bicicletă prin București, poposind la alte patru instituții muzeale, #CelMaiMicMuzeuDinRomania ajunge la Palatul Suțu. El conține un singur exponat – costumul renascentist de damă Madrigal care, de peste 56 de ani, reprezintă un blazon al identității și prezenței scenice a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. În acest ultim popas, micul #muzeu va fi expus de către corurile de copii și tineri din Programul National Cantus Mundi, într-un performance artistic menit să aducă emoție și voioșie.

Celebrul Muzeu Naţional Prado din Madrid se alătură anul acesta evenimentului cultural Noaptea Muzeelor de la Bucureşti și, împreună cu Muzeul Municipiului Bucureşti, propune publicului un proiect cultural inedit menit să marcheze împlinirea în 2019 a 200 de ani de când această principală instituţie culturală a Spaniei şi unul dintre cele mai importante muzee din lume, şi-a deschis porţile publicului.

Începând cu orele 23:00, va fi o conferinţă dedicată tabloului „Las meninas” (Domnişoarele de la curtea regală) al pictorului spaniol Diego Velázquez, unul dintre cele mai analizate din istoria artei. Alături de copia tabloului “Las meninas” va fi expusă şi o sculptură în mărime naturală inspirată din personajele înfăţişate de Velázquez în această operă de artă.

Situat în Piața Universității, Palatul Suțu este una din cele mai vechi reşedinţe aristocratice din Bucureşti, unul dintre puţinele imobile rămase nemodificate de peste 150 de ani. Aici pot fi vizitate expozițiile „Timpul Orașului”, „AVANGARDĂ- ARIERGARDĂ. De la premisele avangardismului românesc la puterea realismului socialist”, „Călătorie în Bucureștiul liturgic” și „Benzi desenate de Puiu Manu” – din seria intitulată „Maeștri ai benzii desenate românești”.

Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victorei nr. 151), care găzduiește primul muzeu cu profil de antropologie urbană din România, invită publicul să participe la spectacole deosebite atât în mansardă, cât și în frumoasa grădină. Teatrul MASCA va avea și aici șase reprezentații. În mansardă, oaspeții vor putea audia o serie de recitaluri cu Vanghele Gogu, solist – voce și armonică; Corina Elena Badea, solist – voce și chitară; Constantin Farmazon – muzică instrumentală din muzicuță și Călin Paraschiv, solist – Muzica armânească. Iar în grădină vor răsuna acorduri de muzică armânească – Sofia Vasilescu vine acompaniată de trei soliste și muzică dobrogeană, cu Mădălina Artem. La Casa Filipescu-Cesianu va fi deschisă expoziția „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”.

 

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” (Bd. Lascăr Catargiu nr. 21) va avea deschisă expoziția permanentă „Descoperim împreună Universul: Expoziție de Astronomie” al cărei subiect este sistemul solar, cel care vă invită la explorarea acestuia, planetele, stelele și galaxiile, scopul principal al expoziției fiind ilustrarea locului nostru în Univers. Și, dacă cerul este senin, se vor putea face observații astronomice.

 

Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr. 8), amenajat într-una dintre cele mai frumoase reşedinţe particulare din Bucureşti, construită în anul 1868 după proiectele și planurile proprietarului, oferă publicului o expoziție rară, a cărei perioadă de vizitare este la final. Pe lângă expoziția permanentă, pot fi deci admirate lucrări deosebite incluse în expoziția tematică „OPERA INACCESIBILĂ – Acuarela lui Theodor Aman”. Pentru o atmosferă deosebită, aici se vor desfășura două concerte: „Melodii Polifonice”, cu Grupul “Boatsea Pindului” (Vocea Pindului) și „Muzică Meglenită”, cu Mirela Petrică, voce și chitară.

 

Muzeul George Severeanu (Str. Henri Coandă nr. 26) deschide porțile pentru expoziția permanentă „Pe urmele trecutului. Colecția «Maria și Dr. George Severeanu». Iar vizitatorii se vor putea amuza împreună cu statuile vivante ale Teatrului Masca în nu mai puțin de șase reprezentații de succes.

 

Muzeul Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1) va fi animat de statuile vivante ale Teatrului MASCA. La ora 23.00, Maria Chifu (fagot), Olga Podobinschi (pian) și Mihaela Pletea (soprană) au pregătit un minunat concert. Colecția de artă populară a muzeului dr. Nicolae Minovici s-a întors «acasă», muzeul întreg este restaurat și își așteaptă vizitatorii în cadrul expoziției permanente „Restitutio II”. Este deschisă publicului și expoziția „Știință și etnicitate II. Biopolitică și eugenism în România, 1920-1944”.

 

Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei (Str. 11 Iunie nr. 36-38) poate fi în întregime admirată de iubitorii de artă, adăugându-se și Expoziția tematică „Magia liniei (Ligia Macovei și lirica eminesciană)”.

 

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck (Str. Vasile Alecsandri nr. 16), unic în peisajul muzeal bucureștean, impresionează prin spectaculozitatea decorației sale interioare, prin operele de artă valoroase pe care le deține și prin modul unic în care doi mari artiști autohtoni și-au conceput spațiile de creație. Vizitatorii vor putea audia un recital de flaut și chitară cu Mihail Petre (chitară) și Carina-Gianina Boanță (flaut).

 

Noaptea Europeană a Muzeelor a ajuns în acest an la Ediția a XV-a. Evenimentul este inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, iar în țara noastră este coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România. Muzeul Municipiului București participă și la această ediție, invitând publicul la toate cele nouă muzee deschise din componența sa, care își întâmpină vizitatorii în nocturnă.

 

Pentru a vedea programul detaliat al evenimentelor MMB organizate de Noaptea Muzeelor, vă invităm să accesați http://muzeulbucurestiului.ro

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508