Nicolae Coande va fi prezent în perioada 19-21 iunie 2022 la Alcalá de Henares, Madrid, la invitația Centrului Cultural La Tierra Tracia – Asociación Socio-Cultural Romanati, cu sediul în Almeria, Andaluzia, președinte Giani-Mircea Florescu. Scriitorul craiovean se va întâlni cu cititorii români și spanioli pe 19 iunie, ora 17.00, la ”Restaurante Acasa”, Alcalá de Henares, unde va citi din cel mai recent volum al său de versuri, „Nu sunt eu bestia” (Casa de Editură Max Blecher, 2022). Poeme din volum, traduse de Laura Cătălina Dragomir, vor fi citite în limba spaniolă. Totodată, Coande va prezenta publicului volumul de critică literară „Manualul vânătorului de poeți” (I-II, Ed. Hofmann, 2021), respectiv, „Românce de colecție”, o antologie din poezia celor 70 de poeți prezenți în această carte. Prezintă: Laura Cătălina Dragomir, scriitoare.
Nicolae Coande s-a născut pe 23 septembrie 1962 la Osica de Sus, în valea Oltețului. Locuieşte în Craiova, unde propune întâlniri cu scriitori, poeţi şi artişti – pentru ca gustul literaturii şi aroma prieteniei să nu piară în oraş.
A publicat zece cărți de poezie și două antologii personale. A debutat cu placheta de poeme În margine (Ramuri, 1995), premiată de Uniunea Scriitorilor din România, după ce în 1988 a primit premiul revistei „Ramuri”, acordat de Marin Sorescu. Pentru aceeași carte a primit în 1995 Premiul Festivalului „Nichita Stănescu”, Turnu Severin (președinte de juriu, Cezar Ivănescu). Cea mai recentă carte de poeme: Nu sunt eu bestia (Casa de Editură Max Blecher, 2022). A publicat opt culegeri de publicistică, eseuri, critică literară. Cea mai recentă carte de critică literară: Manualul vânătorului de poeți, I-II (Ed. Hoffman, 2021). A primit două premii ale Uniunii Scriitorilor din România (1995, 2003). În 2019, Academia Română i-a acordat Premiul „Mihai Eminescu” pentru volumul Plagiator.1962 (Ed. Măiastra, 2017).
Este organizator, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, al „Întâlnirilor SpectActor” (din 2010), al „Adunării Poeților”Colocviilor Naționale „Ion D. Sîrbu”. Editor fondator al revistei „SpectActor” a Naționalului craiovean (2006-prezent). În noiembrie 2012 a fost invitat de „Goethe Institut” Berlin la reuniunea experților în teatru din sud-estul Europei, pe tema teatrului documentar. A participat la câteva festivaluri internaționale de poezie din Austria, Serbia, România. Poeme traduse în antologii și reviste din Germania, SUA, Belgia, Serbia, Turcia, Albania, Slovacia, Slovenia.
Scriitor în rezidență invitat de fundații germane, austriece, elvețiene: Fundaţia „Heinrich Böll” (Langenbroich, Köln), 2003-2004; Fundaţia „Künstlerdorf Schöppingen” (Münsterland), 2008; „quartier 21”, Viena, 2014-2015; Château de Lavigny, Elveția, 2017.
În septembrie 2022 va fi scriitor în rezidență la Fundación Valparaíso, Mojácar (Almería), Spania.
Referințe critice:
„O lucrare de un profesionalism exemplar ne vine din inima profundă a Olteniei, unde Nicolae Coande a publicat, la Editura Hoffman din Caracal (2021), două volume masive din Manualul Vânătorului de Poeţi, în care, de‑a lungul a 609 de pagini foarte atractiv scrise, autorul face o radiografie quasi‑exhaustivă, de pionierat, a ultimelor generaţii poetice de la noi […] Aerul pe care‑l respiră Coande e altul decât al criticii noastre tradiţionale, el fiind cel corect, în opinia mea, dacă avem în vedere ozonul cosmopolit pe care‑l respiră – în general dezabuzat, ironic‑sarcastic, mă grăbesc să adaug – majoritatea poeţilor recenţi de la noi. Coande strecoară cu lejeritate în textele sale nume precum John D. Caputo, Freddy Mercury, Abbas Kiarostami etc., decantează cu uşurinţă vortexul şamanic sau psihedelic al multor texte beat sau rock, deschiderea cosmopolită a literaturii noastre recente fiind, pentru el, o axiomă cu valoare generativă, epistemică. Nicolae Coande le aparţine acestor poeţi, a „suferit” împreună cu ei pe eşafodul multor ritualuri de castă (cenacluri, concursuri, festivaluri de poezie, burse), adjudecate în general de către alţii, deci scrie din interior, avizat, o sinteză cu valoare referenţială, motiv pentru care, cred, cele două volume trebuie păstrate pe primul raft al bibliotecii, pentru a fi consultate la nevoie. Oricum, nu prea avem altele, şi am serioase dubii că intreprinderile viitoare vor atinge nivelul de altruism responsabil pe care îl găsim în Manualul Vânătorului de Poeţi. S‑a cam terminat cu erudiţia şi cu competenţa, pe care le găsim din plin aici; vin peste noi iovăneii şi va fi prăpăd.”
Ștefan Borbely, Din interior, Contemporanul, aprilie, 2022
„Între Virgil Mazilescu și Radu Nițescu se întinde acolada unei jumătăți de secol de poezie românească, căreia, Nicolae Coande i-a urmărit toate ondulațiile și toate pliurile cu zonele lor de lumină și umbră: „După 50 de ani de la versul lui Mazilescu («Eu de sus de pe deal nu știu cum privii pentru totdeauna), ceea ce vede un nou poet nu mai este deloc pentru totdeauna», intră în registrul banalității asumate, semn că s-a schimbat ceva nu doar în poezie, ci și în modul de a percepe eternitatea…” (Radu Nițescu – regie și viață adevărată, vol. II, p. 289). Sigur că selecția autorilor este capricioasă. Dar să nu uităm că Nicolae Coande este în primul rând poet, și nu unul oarecare. Munca sa a fost ghidată de autonomia estetică, cea care de la Kant purcede și, potrivit ei, valorile estetice trebuie considerate în sine, despărțite de orice implicații sociale, etice, ori psihologice. Manualul Vânătorului de Poeți mi se pare o revelație.”
Viorel Mureșan, Feciorul de împărat cel cu noroc la vânat, Caiete Silvane, aprilie 2022
„Cred… că încă de la acel început Nicolae Coande făcea proba unei poeticități care […] ținea într-o însemnată măsură de «neobișnuita știință a frazării». De la data scrierii acestor rânduri, poetul a mai tipărit vreo patru culegeri – o antologie din 2012, VorbaIago, selecta exigent o parte din scrisul său – în care a atras tot mai mult atenția ceea ce Octavian Soviany numea „eposul burlesc și parodic”, antrenând elemente biografice și ghidat de un „program” manifest. Acesta, au remarcat și alții mai apoi, evidenția notele sarcastice ce împing discursul în deriziune, fără a-i ascunde tragismul de fond (Claudiu Komartin); s-a vorbit chiar, poate exagerat, de „cel mai sever mistic (al poeziei, dar nu numai) dintre poeții de azi”, cu imprecații generate de „ultrajul idealurilor prea febrile și prea radicale” (Al. Cistelecan), ori de o „thanathofilie atent controlată” (Ștefan Borbély). E mult adevăr în toate aceste caracterizări: Nicolae Coande propune un discurs liric complex articulat, în care primează accentele confesiv-reflexive, asociind lirismul filtrat al mărturisirii tandre (trimiterile la vârsta curată a copilăriei sunt numeroase) cu expresia ironică, adesea tăioasă, a celui revoltat de spectacolul grotesc al comediei mundane, cu falsificări grosolane și jignitoare de adevăruri evidente și o cruzime abia mascată de verva superficial-spectaculoasă a gesticulației. O face și cu conștiința mărturisită a convenției literare, a faptului că lucrează în spațiul limbajului și cu uneltele lui, pasibile de cele mai neașteptate manevre și manipulări. E o perspectivă dezabuzată asupra lumii, care atrage un procent de discreditare și asupra poeziei prinse în automatismele cotidiene. Mobilitatea imaginativă – și a imaginației lingvistice –, uzând de formule extrem-concentrate, cvasi-aforistice, și aproximarea destinsă a ambianțelor ce antrenează corelative obiective dezvoltate, lent-acumulative, cu ingeniozități verbale barochizant-manieriste, asigură tot timpul un soi de vervă, când exuberantă, când punctată de posomorâte umori negre.”
Ion Pop, Poezia lui Nicolae Coande, Steaua, octombrie 2019
„Dacă Angela Marinescu şi-a circumscris cu forţa sa „neagră” un teritoriu poetic în care nicio altă prezenţă feminină a ultimelor decenii nu a putut ridica ştacheta, Aurel Pantea pare ajuns în momentul crucial al aventurii sale poetice (una deopotrivă mistică şi gramaticală), Ion Mureşan şi Ioan Es. Pop au explorat, fiecare în direcţia sa, filoane care i-au impus ca pe nişte poeţi de primă mână (vizionarul vs nihilistul, am putea rezuma) – printre cei mai buni care scriu de câteva decenii în limba română –, pe când marginali şi excentrici ca O. Nimigean, Ionel Ciupureanu sau Nicolae Avram apără cu străşnicie obligaţia poeziei de a nu căuta să fie poezie, Nicolae Coande mai demonstrează o dată că viabilitatea unei formule poetice nu ţine de mode, de migraţii sezoniere, de tendinţe. Că un poet adevărat continuă cu obstinaţie să-şi urmărească obsesiile, să-şi hrănească indispoziţiile, şi o face rămânând tot timpul subtil şi neaşteptat, fals sentenţios – dai la tot pasul în această poezie de admirabile scăpărări de luciditate şi inteligenţă bine strunită –, sarcastic, negru-n cerul gurii şi bavard, când, de fapt, atât de grav în fiecare secvenţă derulată în filmul său straniu, ce atinge tragismul prin intermediul metonimiei şi al deriziunii. Lucru pe care doar câţiva dintre cei cu adevărat mari (nu neapărat poeţi galonaţi sau faime ale istoriilor literare), ca Virgil Mazilescu sau Vasile Vlad, l-au mai reuşit atât de memorabil – de obsedant – în toată poezia românească recentă. ”
Claudiu Komartin, Dipticul lui Nicolae Coande, blog Un anotimp în Berceni, decembrie 2013
