spot_img

Muzică clasică, jazz și dans contemporan, la Richiș, Biertan și Mălâncrav

Festivalul ICon Arts Transilvania, ediția a XVI-a, este în plină desfășurare. „Artele noi întâlnesc tradițiile vechi” și în acest an, programul ultimelor trei zile oferind publicului evenimente de excepție la Richiș, Biertan și Mălâncrav prin 3 concerte de muzică clasică, jazz, și un eveniment inedit de dans contemporan acompaniat de improvizație jazz. Toate acestea în zilele de 9, 10 și 11 august 2018.  Cele trei evenimente vor fi însoțite de momente care vor sublinia atât tradițiile locale și spațiile de patrimoniu, cât și amprenta pe care aceste locuri minunate și-au lăsat-o asupra laboratorului de creație al artiștilor participanți din toată lumea. Cei curioși să afle cum sună un concert de operă într-o biserică fortificată veche de 700 de ani, sunt așteptați la eveniment, la fel și cei care vor să pătrundă secretele atelierului de dulgherie, să afle povestea sucului de mere – tradiție reînsuflețită printre localnici – și, deopotrivă, pasionații muzicii clasice și jazz, de istorii și gastronomii locale, sunt invitați la evenimente.

Intrarea va fi liberă, prin rezervare la adresa reservations@iconarts.ro. Pentru noutăți, vizitați pagina de Facebook ICon Arts.

PROGRAMUL

Joi, 9 august, Richiș

16.00 Dulgherie cu Christian Rummel și calfele călătoare

18.00 Biserica fortificată: concert de muzică clasică – vioară, cvartet, operă

19.00 Gastronomie locală în maidanul din fața Curții Richvini. Degustare Senator Wine

Vineri, 10 august, Biertan

19.00 Impro Live: Spectacol de jazz și dans contemporan. Coordonatori: A-C Leonte și Cosmin Manolescu (mai multe detalii, în evenimentul de pe Facebook)

21.00 Proiecție de film în cadrul Festivalului „Lună Plină”

Sâmbătă, 11 august, Mălâncrav, Conacul Apafi

11.00 Povestea sucului de mere şi degustare

12.00 Încheierea Festivalului ICon Arts, happening itinerant

13.00 Concert de jazz cu Ana Cristina Leonte Band (Albert Tajiti – clape, Ciprian Pop – chitară)

14.00 Gastronomie locală şi târg de produse tradiţionale. Degustare de vinuri Senator Wine.

Mai multe despre Festivalul ICon Arts, pe website: www.iconarts.ro

Festivalul care unește comunități în jurul artelor contemporane

Evenimentele dedicate tradițiilor și gastronomiilor locale sunt reunite și în acest an de „Șezătoarea postmodernă” în cadrul căreia comunități dintre cele mai diferite sunt invitate să socializeze, să descopere un patrimoniu comun, vechi și nou, local și universal, organizatorii promovând în premieră „Sibiul – Regiune Gastronomică Europeană 2019.” „Șezătoarea postmodernă”, ce s-a bucurat de un succes neașteptat și în acest an, se desfășoară grație parteneriatului cu Fundația Mihai Eminescu Trust și Experience Transylvania.

Festivalul internțional ICon Arts Transilvania nu doar că adună sub același acoperiș instituții din România și din străinătate, arii diferite ale muzicii și artelor contemporane, ci și apropie, în mod deosebit, comunități diferite – public urban, localnici și artiști internaționali.

Artiștii invitați anul acesta au străbătut un drum lung pentru a fi parte din „Fenomenul ICon Arts”, pentru a-și lega inspirația de locurile de basm din Sudul Transilvaniei. Au venit pentru studii și pentru a concerta un număr record de artiști din: China, Germania, Italia, Iran, Irlanda, Japonia, Kosovo, Liban, Marea Britanie, România, Republica Moldova, SUA, însumând un număr de peste 200 de persoane. Iar multe dintre vechile spații săsești unde se desfășoară festivalul, precum Richiș sau Biertan, se mândresc astăzi cu noi localnici, reprezentând cea mai diversă populație provenind din zeci de națiuni, care s-au îndrăgostit de România și au ales să se mute aici.

Programul itinerant al Festivalului ICon Arts (International Contemporary Arts) s-a extins anul acesta în 10 localități, un număr dublu față de anul trecut. Concerte de muzică clasică și jazz, alături de evenimentele din „Șezătoarea postmodernă” se desfășoară, începând cu 24 iulie și culminând cu 11 august, în următoarele localități: Sibiu, Biertan, Richiș, Viscri, Alma Vii, Mălâncrav, Cloașterf, Dealu Frumos, Cetatea Râșnov, Sinaia – Castelul Peleș.

Mai mult, Festivalul ICon Arts este un liant anul acesta între alte trei Festivaluri, în același spirit, de a unifica diferite comunități și ramuri ale artei: „Festivalul de Film și Istorii Râșnov” unde se vor desfășura concerte jazz, Festivalul „Săptămâna Haferland”, dedicat promovării culturii săsești din Transilvania, dar și festivalul de film horror & fantasy „Lună Plină” din incinta cetății fortificate Biertan. Altfel spus: publicul este invitat la Festivalul ICon Arts pentru a avea parte de un regal artistic așa cum nu a mai avut loc în România.

Festivalul ICon Arts Transilvania (International Contemporary Arts), ediția a XVI-a, este un eveniment organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și Exces Music. O parte din evenimente sunt co-finanțate de AFCN, Consiliul Județean Sibiu, Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, cu susținerea Primăriei Biertan.

Parteneri culturali: Contemporary Music Centre Ireland, Ipsia di Forli – Cesena, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Filarmonica de Stat din Sibiu, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Fundația Mihai Eminescu Trust, Colinele Transilvaniei, Experience Transylvania, Săptămâna Haferland, Senator Wines, Complexul Medieval Unglerus din Biertan, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.

Parteneri de mobilitate: GetPony

Parteneri media: EnjoyTV.ro, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Capital Cultural, Tribuna, Profil Cultural, Ora de Sibiu.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508