spot_img

Mircea Bârsilă conferenţiază la “Scriitori la Tradem”

Mâine, 13 aprilie 2010, ora 15:00, la Casa de Cultură a Municipiului Craiova “Traian Demetrescu”, are loc conferinţa cu titlul „Prietenii mei, poeţii”, invitat scriitorul Mircea Bârsilă.

Conferinţa este însoţită şi de lansarea celei mai recente cărţi a poetului, “Monede cu portretul meu”, Editura Pământul, 2009. Cartea fost premiată în acest an de revista „Viaţa Românească“ cu premiul „George Topârceanu“.

Scriitorul Nicolae Coande scrie despre această carte: “Pentru Mircea Bârsilă, poet născut în 1952, versurile pe care le scrie sunt adevărate dionisii ale spiritului. E adevărat că poetul acesta cu cap frumos, bărbătesc, este şi o natură care-şi află împlinirea în scrutarea unei lumi în care menadele îi fac alaiul şi cortegiul. Poemele sale de dragoste sunt epifanii ale unui satir sfios, pentru care însă carnea este ceva la fel de preţios precum sufletul cu care survolează o lume din care misterul şi minunile nu au dispărut după extincţia zeilor şi a driadelor.
Aşa zicând, Mircea Bârsilă este un poet precreştin, cu frică de Dumnezeu, însă croit după aspiraţia şi măsura unei epoci despre care mai vorbesc doar antropologii, istoricii şi paleontologii. Într-un fel straniu, poate că dinozaurii sunt poeţii de azi – şi Mircea Bârsilă ştie cel mai bine asta.” (Gazeta de Sud, nr 4769/2010)

“Scriitori la TRADEM îşi propune să invite la Craiova scriitori români de certă valoare, figuri importante ale literaturii române actuale, autori de cărţi care fac subiectul a numeroase monografii, studii critice şi istorii literare, profesionişti ai scrisului şi ai dialogului, neîndatoraţi modelor şi zgomotelor mediatice contemporane.

“Scriitori la TRADEM” este un proiect iniţiat de Nicolae Coande, în colaborare cu Casa de Cultură a Municipiului Craiova, „Traian Demetrescu” (director, Alexandru Stuparu) şi cu Societatea Română de Filosofie, filiala Craiova.

Mircea Bârsilă s-a născut la 19 octombrie 1952, în satul Cârciu, comuna Văgiuleşti, judeţul Gorj. A debutat cu poezie, în ziarul judeţean „Flamura” din Caraş-Severin. În 1978 a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara, secţia Română-Latină. Vreme de doi ani (1976-1078) a fost preşedintele Cenaclului literar „Pavel Dan” al Centrului Universitar Timişoara. Împreună cu Ion Monoran şi Adrian Derlea a întemeiat, în cadrul opzecismului încă incipient pe atunci, o efemeră mişcare literară numită „Monodersilism”. În l982, pe când era profesor într-un sat de câmpie din Bărăgan, i-a apărut volumul de debut Obrazul celălalt al Lunii (în urma câştigării concursului de debut organizat de Editura „Albatros”). În aceeaşi perioadă, în zonă făcau naveta de la Bucureşti Matei Vişniec şi Mariana Marin. A obţinut Doctoratul în Literatură, în anul 2000. În prezent este profesor universitar dr. la Facultatea de Litere a Universităţii Piteşti , unde a susţinut încă din 1994 cursuri şi seminarii. Este şi secretar literar al Teatrului „Al.Davila”.

Cărţi publicate:

Obrazul celălalt al Lunii, Ed. Albatros, Bucureşti, l982 ;

Argint galben, Ed. Albatros, Bucureşti, l988;

Scutul lui Perseu, Ed. Vlasie, Piteşti, 1993;

Fecioara divină şi cerbul, Ed. Calende, Piteşti, l994;

O linie aproape neagră, Ed AMB, Bucureşti, 2000;

Dimensiunea ludică a poeziei lui Nichita Stănescu, Ed. Paralela 45, Piteşti, 200;

Lecturi, Ed. Calende, Piteşti,2001;

Acordeonul soarelui, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2001;

Anotimpurile unui cătun, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2003;

Introducere în poetica lui Nichita Stănescu, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2006;

Poeţi contemporani. Generaţia 80 (I), Ed. Paralela 45, Piteşti, 2006;

Vârsta de fier în viziunea lirică a lui Al. Philippide, Ed. Paralela 45

Premii literare:

2004: Premiul Flialei Piteşti a Uniunii Scriitorilor din Romania, pentru Anotimpurile unui cătun;

2001: Premiul Asociaţiei Bucureşti a Uniunii Scriitorilor din România, pentru O linie aproape neagră. Premiul Cea mai bună carte de poezie a anului pentru aceeaşi carte, la Festivalul Naţional de Literatură Poesis, Satu Mare.

2002: Premiul pentru eseu (Fecioara divină şi cerbul) la Festivalul Al. Odobescu, Călăraşi;

Marele Premiu la Atelierul Naţional de Poezie, Târgu Jiu, ediţia a VI-a;

1989: Premiul revistei Argeş pentru volumul Argint galben;

1980: Premiul I, la Festivalul Naţional al Cenaclurilor Literare organizat de Uniunea Scriitorilor, Focşani;

1978: Premiul I, la secţia Poezie, Festivalul Naţional al Artei Studenţeşti, Craiova.

Antologii:

Este prezent în antologia poeziei româneşti postbelice apărută, în limba germană, la Berlin, în 1999, cu titlul Serpentine periculoase şi în antologia de poezie română contemporană Grădina, apărută în limba sârbă, la Belgrad, în 2006, Antologia poeţilor tineri, Ed. Muzeului Literaturii Române, 2005, realizată de Laurenţiu Ulici, Zone. Prozatori şi poeţi timişoreni din anii ’80 – ’90, Ed. Marineasa, 1997, Fluturi, păsări, cai, antologie realizată de Petre Stoica, Bucureşti 1983, Zoocalomnii, de Aristide N. Popescu, Ed. Albatros, 1985, Cântecul patriei, Ed. Albatros, 1986.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508