spot_img

Ministrul Vlad Alexandrescu este atenţionat să verifice dacă banii pentru revistele USR sunt aprobaţi legal, fără incompatibilităţi!

Profesorul Horia Haţieganu, un colaborator al revistei “România literară”, a trimis pe adresa AgenţiadeCarte.ro un text prin intermediul căruia arată faptul că preşedintele Uniunii Scriitorilor din România (USR), dl. Nicolae Manolescu, precum şi majoritatea Comitetului Director al USR, se află într-o evidentă incompatibilitate. Astfel, 6 din cei 8 scriitori aflaţi în Comitetul Director al USR sunt beneficiarii direcţi ai sumei de 3.225.664 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 136 din 8 iunie 2015 pentru finanţarea revistelor de cultură reprezentative din România. Pentru a nu se afla în incompatibilitate, banii de la bugetul de stat trebuie să fie aprobaţi de către Adunarea Generală (Conferinţa Naţională) a USR şi nu de preşedintele sau Comitetul Director al USR, beneficiari direcţi ai subvenţiei pentru reviste. În ultimii ani, nu a fost votată de către Adunarea Generală (Conferinţa Naţională) a USR execuţiile bugetare anuale şi nici repartizarea sumelor colectate de la bugetul de stat pentru reviste şi programe. AgenţiadeCarte.ro a verificat o parte din sursele publice ale scrisorii profesorului Haţieganu. Din 1998, în Registrul Special al Asociaţiilor şi Fundaţiilor nu au mai fost operate modificări cu privire la organele de conducere ale USR, astfel încât, în prezent, în acest registru naţional figurează la organele de conducere “Preşedinte – Laurenţiu Ulici, Vicepreşedinte – Eugen Uricaru”. Pe 19.11.2015, USR a înregistrat dosarul 112387/299/2015, având drept obiect “modificări acte constitutive persoane juridice modificare organe conducere”, prin care să fie înregistrată preşedinţia domnului Nicolae Manolescu. Miercuri, 10 februarie 2016, instanţa de judecată a publicat următoarea soluţie pe scurt: “În temeiul art. 64 alin. 4 NCPC, ia act de suspendarea de drept a cauzei”. Altfel spus, Comitetul Director al USR, cel care doreşte să execute bugetul de 3.225.664 lei de la Ministerul Culturii, nu este înscris în Registrul Special al Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Ministrul Culturii, dl. Vlad Alexandrescu, şi funcţionarii ministerial vor trebui să verifice dacă USR îndeplineşte criteriile din Normele de Aplicare ale Legii nr. 136 din 8 iunie 2015. Aceste norme prevăd ca finanţarea să fie făcută “astfel cum acestea au fost aprobate de uniunile de creatori din România, membre ale A.N.U.C.” şi, de asemenea, pe baza următoarelor documente, în copie, semnate şi certificate „conform cu originalul”:act de înfiinţare/constitutiv şi statut, acte doveditoare ale sediului, alte acte adiţionale, după caz; certificat de înregistrare fiscală; certificat de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, unde este cazul; hotărâre judecătorească de înfiinţare definitivă şi irevocabilă, care să ateste personalitatea juridică, unde este cazul; ultimele situaţii financiare anuale depuse la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”.

AgenţiadeCarte.ro publică integral textul trimis de profesorul Horia Haţieganu.

Stimată redacţie,

Sunt Profesorul Horia Haţieganu, un colaborator al revistei “România literară”, şi vă trimit următorul text menit să lămurească unele aspecte cu care se confruntă lumea noastră scriitoricească. Vă rog să aveţi amabilitatea de a-l publica integral.

Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România, conform paginii web http://www.uniuneascriitorilor.ro/conducere/ , este format din următorii scriitori: Nicolae Manolescu, președinte, fondatorul şi președintele Fundației “România literară”, directorul revistei „România literară”; Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte; Gabriel Chifu, vicepreședinte, directorul executiv al „României literare”, fondator şi membru în Consiliul Director al Fundaţiei Ramuri Craiova, fondator al Asociaţiei „Luceafărul de dimineaţă”, membru în Colegiul Editorial al Asociaţiei „Luceafărul de dimineaţă”; Aurel Maria Baros, președintele Filialei București Proză; Horia Gârbea, președinte interimar al Filialei București Poezie, fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei “Luceafărul de dimineaţă”, secretar general de redacție al revistei „Luceafărul de dimineaţă”; Mircea Mihăieş, membru în Consiliul Director al USR-Filiala Timişoara şi reprezentantul acestei filiale; redactor-şef al revistei “Orizont”; Adrian Popescu, redactor-şef al revistei “Steaua”; Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi, preşedintele Asociaţiei Revista “Convorbiri literare”, redactor-şef al revistei “Convorbiri literare”. În Comitetul Director al USR, numai domnii Varujan Vosganian şi Aurel Maria Baros nu sunt şefii ori fondatorii unor reviste finanţate de la bugetul de stat prin intermediul USR! Vicepreşedintele Gabriel Chifu este reprezentantul a trei reviste: “România literară”, “Luceafărul de dimineaţă” şi “Ramuri”, trei reviste ce vor primi bani în 2016 prin intermediul USR!

În conformitate cu prevederile Legii nr. 136 din 8 iunie 2015 pentru finanţarea revistelor de cultură reprezentative din România, Ministerul Culturii finanţează revistele şi publicaţiile culturale aparţinând uniunilor de creatori din România, membre ale Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori. Normele metodologice ale legii mai sus-amintită prevăd ca finanţarea să fie făcută “astfel cum acestea au fost aprobate de uniunile de creatori din România, membre ale A.N.U.C.” şi, de asemenea, pe baza următoarelor documente, în copie, semnate şi certificate „conform cu originalul”:act de înfiinţare/constitutiv şi statut, acte doveditoare ale sediului, alte acte adiţionale, după caz; certificat de înregistrare fiscală; certificat de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, unde este cazul; hotărâre judecătorească de înfiinţare definitivă şi irevocabilă, care să ateste personalitatea juridică, unde este cazul; ultimele situaţii financiare anuale depuse la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”.

Pentru 2016, Ministerul Culturii va aloca suma de 3.225.664 lei pentru următoarele 8 reviste trecute în contul Uniunii Scriitorilor din România: “România literară”, “Luceafărul de dimineaţă”, “Ramuri”, “Orizont”, “Apostrof”, “Helikon”, Viaţa Românească” şi “Steaua”. Alocarea bugetară trebuie executată, conform Normelor Legii nr. 136 din 8 iunie 2015, în urma aprobării USR. Art. 20 din Statutul USR prevede că Adunarea Generală şi Consiliul USR sunt în măsură să aprobe felul în care va fi repartizată suma de 3.225.664 lei pentru cele 8 reviste care sunt sub egida USR şi care sunt editate de către entităţi juridice private şi non-profit. Astfel, “CUSR (Consiliul USR) are următoarele atribuţii: d) analizează activitatea Comitetului Director desfăşurată între sesiuni, verificând aplicarea hotărârilor AG şi a propriilor sale hotărâri; aprobă cheltuielile care depăşesc suma de 25 000 de Euro”. Normele legale în vigoare cer ca repartizarea sumei de 3.225.664 lei de la bugetul de stat să fie făcută prin votul Adunării Generale (Conferinţei Naţionale), singurul organ de conducere abilitat cu aprobarea bugetului anual de cheltuieli.

În acest moment, USR nu a înregistrat din 1998 organele sale de conducere, iar modificările la Statutul USR, în 2009 şi 2013, au fost făcute cu inducerea în eroare a completelor de judecată şi cu fraudă la lege, astfel încât acest modificări au fost atacate în instanţă ca fiind nule de drept.

Ministrul Culturii, dl. Vlad Alexandrescu, membru al USR din 2014 (Filiala Bucureşti Critică literară), precum şi funcţionarii ministerului vor trebui să ceară “Hotărârea Adunării Generale (Conferinţei Naţionale) a USR cu privire la repartizarea, în 2016, a sumei de 3.225.664 lei în conformitate cu prevederile Legii nr. 136 din 8 iunie 2015 pentru finanţarea revistelor de cultură reprezentative din România”, precum şi extrasul din Registrul Special al Asociaţiilor şi Fundaţiilor prin care să fie făcută dovada calităţii de reprezentanţi legali ai celor care vor semna contractul  USR cu Ministerul Culturii. O Hotărâre a Adunării Generale (Conferinţei Naţionale) este singurul argument juridic valid pentru a-i scoate din ilegalitate pe cei aflaţi în Comitetul Director al USR.

Mijlocul fraudulos prin care actualii pretinși titulari ai intereselor USR se cuantifică în încălcarea normelor ce reglementează instituția conflictului de interese, cu consecințe patrimoniale vătămătoare  importante în ceea ce privesc fondurile alocate din bani publici pentru interesele tuturor scriitorilor membri ai USR din România. Canalizarea acestor fonduri, în interesul patrimonial al unor reviste fondate sau patronate de preşedintele Nicolae Manolescu şi de ceilalţi redactor-şefi aflaţi în Comitetul Director al USR, întrunește  răspunderea patrimonială reglementată de Noul Cod Civil în dispozițiile art.1303 și urm., dar și răspunderea penală!

Profesor Horia Haţieganu

P.S. Pentru rigoare, prezint şi rezultatele cercetării în Registrul Special al Asociaţiilor şi Fundaţiilor.

ASOCIATIA REVISTA CONVORBIRI LITERARE. Cu numărul de înregistrare în Registrul Naţional: 13262/A/2011, Asociaţi/fondatori: Spiridon Casian,  Scop:afirmarea, sustinerea si protejarea intereselor Revistei de cultura „Convorbiri Literare” in domeniul economico-social, specific economiei de piata, precum si alte actiuni menite sa puna in valoare, in mod special, cultura scrisa. Consiliu director: Spiridon Casian-presedinte executiv, Chelaru Marius-secretar.

FUNDAŢIA ROMÂNIA LITERARĂ. Cu numărul de înregistrare în Registrul Naţional: 191/B/1993. Asociaţi/fondatori:  UNIUNEA SCRIITORILOR,NICOLAE MANOLESCU,GABRIEL DIMISIONU,ALEXANDRU ŞTEFĂNESCU,MIHAI PASCU,ADRIANA BITTEL-ROMAN,CONSTANŢA BUZEA,IOANA PARVULESCU,EUGENIA VODĂ,MIHAI MINCULESCU,ANDREEA DECIU,ANDRIANA FIANU. Scop: sa contribuie la afirmarea si propagarea valorilor autentice ale culturii nationale si universale in spiritul liberului schimb de idei. Consiliu director: Nicolae Manolescu

FUNDAŢIA RAMURI CRAIOVA. Cu numărul de înregistrare în Registrul Naţional: 105/B/1992. Scop: PROMOVAREA ŞI APĂRAREA DREPTURILE ŞI INTERESELE MEMBRILOR SĂI. Consiliu director: GABRIEL CHIFU, MIRCEA COLESCIUC, MARIUS GHICA, ROMULUS DIACONESCU , VALENTIN BAZĂ-VERDE

ASOCIAŢIA LUCEAFĂRUL DE DIMINEAŢĂ. Cu numărul de înregistrare în Registrul Naţional: 52/A/2009. Asociaţi/fondatori:  CRISTEA DAN-TEODOR,STAN CONSTANTIN,NEGREA GHEORGHE,TĂBĂRAŞI STELIAN,CHIFU GABRIEL,SUCIU EUGEN,GARBEA RĂZVAN-HORIA.Scop: promovarea culturii şi a valorilor culturale româneşti şi universale, identificare, iniţierea, proiectarea, susţinerea şi derularea unor proiecte şi programe cu impact social şi cultural care să contribuie la afirmarea acestor valori. Consiliu director: Preşedinte – DAN-TEODOR CRISTEA, Vicepreşedinţi – HORIA-RĂZVAN GÂRBEA, CONSTANTIN STAN, Secretar – STELIAN TĂBĂRAŞI.

Articole recomandate

2 COMENTARII

  1. DNA ul nu se sesizează oare din oficiu ? Criminalitatea economică este susținuta de organismele statului? Asta după ce Manolescu Apolzan si-a angajat nevasta la ambasada UNESCO din Paris, a ocupat 2 funcții in același timp, nu-si poate justifica veniturile si averile …banii breslei, ai scriitorilor s -au dus in buzunarele lor …culturale

  2. Pai dacă scriitorii sunt amenințati, par exemple, cu retragerea pensiilor ! De parca aceste pensii ar fi date de Manolescu ! Nimeni nu s -a gândit, din păcate, sa faca o plângere la Parchet pentru asemenea amenințări care frizează teroarea, amenințarea.Nici măcar grupul de reforma. Scriitorii au niște drepturi care n pot fi anulate de conducerile trecătoare ale USR. Trebuie de urgentă rezolvată debarcarea acestei conduceri, Manolescu CHIFU VOSGANIAN, care s-a eternizat, trecând la amenințări, măsuri represive, dacă este contestata ! Oportunismul bine renumerat este o agravantă ! Nici un scriitor rupt de aceste afaceri si corupții nu va apăra aceasta Gașca !

    Soluția unei Adunari Generale Extraordinare este obligatorie pentru scoaterea din captivitate a Uniunii Scriitorilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508