spot_img

Marius Marian Şolea și Andrei Novac, la Galeria Întâlnirilor – Bistro Matrioska

Miercuri, 18 aprilie 2018, ora 19.00, la Bistro Matrioska (str. I. C. Visarion nr. 20, sector 1, București) va avea loc o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va avea loc o seară de poezie. Invitați: Marius Marian Şolea și Andrei Novac . Evenimentul se derulează sub egida Asociaţiei Naţionale pentru Arte Vizuale Contemporane.

Şolea Marius Marian este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă Iaşi, Secţia Patrimoniu Cultural – Restaurare-Conservare carte, licenţiat în Teologie şi Arte Plastice. Lucrarea de licenţă: Scrierea hieroglifică – premisă şi reprezentare a civilizaţiei egiptene. Este de asemenea licenţiat în Drept şi Administraţie Publică, iar din noiembrie 1998 – membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Din 2003 – până în prezent – este colaborator al revistelor „Gorjul de azi”, „Tribuna Învăţământului”, „Reflex”, „Calende”, „Viaţa Românească”, „Literatorul”, „Hyperion”, „Scrisul Românesc”, „Est”, „Poezia”, „Feed Back”, „Timpul”, „Convorbiri Literare”, „Luceafărul”, „Cronica”, „Origini”, „Poesis”, „Contemporanul – Ideea europeană”, „Ateneu”, „Bucovina Literară”, „Ex Ponto” etc. August 2004, consilier în Ministerul Culturii şi Cultelor. Octombrie 2004, este membru în Colegiul redacţional al „Cugetarii Europene”, publicaţie a secţiunii române a Mişcării Europene;

Versuri pe albumele Paulei Seling, „Ştii ce înseamnă?”, 2001 (piesa Serile verii) şi Marcelei Buruian, „Nu sunt Albă ca Zăpada”, 2001 (piesele Mi-e frică-n lume şi Blues obosit). Prezente şi pe compilaţiile Romantic şi Fantastic Hits. Organizator al Festivalului de literatură poezie.ro, Agigea 2005, ediţia I, Putna 2005, ediţia a II-a, Agigea 2006, ediţia, a III-a.

Activitate editorială: „Mereu secunda, mereu şi Dumnezeu”, Editura Alexandru Ştefulescu, Târgu Jiu, 1995; „Universul din piatră”, Editura A 92, Iaşi, 1996;. „Paşii de sub simţ”, Editura A 92, Iaşi, 1997; „Semantice umbre”, Editura Junimea, Iaşi, 1998; „Cobiliţa cu furnici şi alte proceduri”, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1999;  „Lungul poem haiku de o mie de strofe”, Editura Albatros, Bucureşti, 2000;. „Blestemul bărbăţiei şi alte imagini sociale”, Editura Eminescu, Bucureşti, 2002; „Un peşchir şi o ţâră dragoste”, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2004; „Contemporan cu Dumnezeu”, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2005; „Graiul vostru. Viziunea ţăranului din Gorj asupra lumii”, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2006; „Crimă şi pace bună”, roman, Editura Paralela 45, Piteşti, 2007; „Ministerul groazei, demnitarii crimei”, Editura Fundaţiei Culturale Libra, Bucureşti, 2007; „Liber”, Editura Vinea, Bucureşti, 2008; „Generaţia suspendată”, Editura EDO, Bucureşti, 2010, volum distribuit împreună cu albumul artistului Florin Chilian, „Autistul, nu-l mai goniţi pe Brâncuşi”; „adevărul, pe înţelesul femeilor”, Editura Vremea, Bucureşti, 2011; „Scrisori pentru depărtările din voi • Cărţâ trâ dipârtărli dit voi”, Editura Societăţii Culturale Aromâne, Bucureşti, 2012; „Limita de existenţă”, Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2013; „Podul dintre două distanţe”, Editura Timpul, Iaşi, 2013; „Singurătăţi şi oameni”, Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române, Bucureşti, 2013; „Chipurile omului”, Editura Vremea, Bucureşti, 2014; „Evident, adevărul”, Editura Pim, Iaşi, 2015; „Avertizări”, Editura Pim, Iaşi, 2016.

Andrei Novac s-a născut în 1983, în Târgu-Jiu. Este licențiat în istorie al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie. A publicat în majoritatea revistelor de cultură din România. Din mai 2009, este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volumele: „Poezii” (2000); ”Miez de talpă” (2003), „A nouăsprezecea inimă de înger” (2003), „Vârsta sării” (2006), „Locul în care întorc tramvaiele” (2008), „Aceiași” (2011), „Regula timidității” (2016), „Valentin Tașcu, solitarul promoției 70”(2016). Este prezent în mai multe antologii: „Prima generație, ultimul val” (2005), „Maratonul de poezie și jazz” (2010), „Piper, scorțișoară, dafin, vanilie” (2014), „POETES, VOS PAPIERS (2014), „Antologia Festivalului Internațional de Poezie Porțile Poeziei ”(2011).  Este expert în cadrul Institutului Cultural Român, Centrul cărții și lector universitar în cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508