spot_img

„Mariupolis 2”, la deschiderea Festivalului ”Anonimul”

Documentarul „Mariupolis 2”, realizat de Mantas Kvedaravičius, a fost proiectat luni seară, în premieră în România, în deschiderea celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, în prezența a mai mult de 3 000 de spectatori. Filmul este inclus în programul Focus Ucraina, din care mai fac parte „Butterfly Vision” (2022), de Maksym Nakonechnyi, și „Bad Roads” (2020), de Natalya Vorozhbit. Miruna Berescu, directoarea festivalului, a punctat, la gala de deschidere, importanța publicului, dar și a comunității din Sfântu Gheorghe, reprezentată anul acesta de două ansambluri vocale care au cântat melodii în limbile română și ucraineană. „Comunitatea din Sfântu Gheorghe este o parte foarte importantă în această experiență. Pentru mine și alții, ANONIMUL este mai mult decât un festival de film, pentru că cei mai mulți dintre noi plecăm de aici cu întâlniri și amintiri pe care le ținem aproape”. 

Astfel, în premieră anul acesta, festivalul include în program un atelier destinat adolescenților din satele Deltei Dunării, intitulat „Vocația mea, filmul”. 

Atelierul la care sunt așteptați să participe elevi de clasele a VII-a și a VIII-a va avea loc în perioada 9 – 12 august, la Sfântu Gheorghe. 

Participanții vor beneficia de întâlniri cu mai multe personalități din industria filmului și a televiziunii: Emanuel Pârvu, actor, scenarist și regizor, Silviu Stavilă, director de imagine, și Amalia Enache, jurnalist și prezentator TV. 

„Vocația mea, filmul” este un proiect socio-cultural de educație nonformală organizat de Asociația FAMart cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. 

Proiectul își propune promovarea culturii cinematografice prin facilitarea accesului copiilor și tinerilor la valorile artei cinematografice, la interacțiunea directă cu cineaști și profesioniști, având astfel un rol integrator în dezvoltarea comunității și, în mod special, în educarea și dezvoltarea tinerilor, oferindu-le noi perspective în alegerea următoarelor etape de studiu. 

Inițiativa este importantă întrucât susține dezvoltarea și educarea societății, oferind informații și perspective elevilor și tinerilor dintr-o zonă izolată, cu acces redus la artă și cultură. 

Proiectul se adresează în primul rând copiilor din localitățile Sfântu Gheorghe, Mila 23 și Chilia. În activități vor fi implicați aproximativ 15 de elevi cu înclinații artistice, iar la finalul atelierului ei vor realiza un material video. 

            Programul ANONIMUL 2022 cuprinde mai multe evenimente conexe. Marți, 9 august, de la ora 18:00, cineaștii participanți la festival vor lua parte la o discuție deschisă despre cum vor putea continua misiunea lui Ivan Patzaichin de transformare a Deltei și a comunității din rezervația biosferei, respectând natura, tradițiile și valorile acesteia. „Cum ducem mai departe misiunea lui Ivan” va avea loc în una dintre sălile de cinema din Green Village, cu participarea lui Teodor Frolu și Ivona Patzaichin, reprezentanți ai Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23.

Miercuri, 10 august, cortul festivalului amenajat în camping va găzdui o întâlnire din seria ANONIMUL Talks, cu actorii Emilia Popescu, Vlad Ivanov, Alexandru Papadopol, regizorul Emanuel Pârvu și producătoarea Miruna Berescu, la care se va discuta despre filmul românesc – „Așteptările publicului vs așteptările realizatorilor”. 

Un alt eveniment conex, un concert „Delta Dawn” – Luiza Zan & Iulian Pavelescu, este programat pentru seara zilei de 10 august.

Pe 13 august, gala de închidere ANONIMUL 2022 va avea loc tot în camping, de la ora 22:00, când vor fi anunțați câștigătorii. Ea va fi urmată de un concert Gojira și de proiecția scurtmetrajelor premiate și a câștigătorului Trofeului ANONIMUL 2022.  

Programul festivalului include două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, o competiție de lungmetraje, dar și proiecții în afara concursului. Toate vor avea loc în prezența membrilor echipelor de producție și  vor fi prezentate atât în cinematograful amenajat în camping, cât și în sălile din Green Village. 

La Sfântu Gheorghe vor fi prezenți, între alții, actorul Alexandru Papadopol, regizorul și actorul Emanuel Pârvu, regizorul Sebastian Mihăilescu, regizoarea Nazlı Elif Durlu, directorul de imagine Ben Bernhard, regizorul Gabriel de Achim și actorul Bogdan Dumitrache, regizorul Alexandru Belc, regizorul Bogdan George Apetri, producătorul Ivan Ostrochovsky și actrița Rita Burkovska.

            Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL are loc în perioada 8 – 14 august, la Sfântu Gheorghe.

Programul ANONIMUL poate fi consultat pe http://www.festival-anonimul.ro/wp-content/uploads/2022/08/program-anonimul-2022.pdf, iar biletele cu valoare zero pentru proiecțiile din săli pot fi procurate de pe https://eventbook.ro/festival/festivalul-international-de-film-independent-anonimul

Mai multe detalii despre festival, pe http://www.festival-anonimul.ro/

Ne puteţi urmări pe: Website | Facebook | Instagram

***

OTP BANK prezintă ediția a 19-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, eveniment organizat de Fundația Anonimul și Asociația FAMart.

Proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Consiliul Județean Tulcea, Uniunea Cineaștilor din România și Dacin Sara.

Partener principal: Birra Moretti

Parteneri: Groupama, IT Bright Solutions

Cu sprijinul: Green Village, Green Dolphin Camping, Navrom Delta, Gebrüder Weiss, Enterprise, Memento Bus, MyContinental București, iCover, Evergreen Concept, Film Festival, 360 Revolution, Domeniile Averesti, Coca-Cola, Costa Coffee, Bulldog, Eventbook.ro, Asociaţia „Ivan Patzaichin – Mila 23”, Casa Alb Albastră

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508