spot_img

Ludmila Ulițkaia, Mircea Cărtărescu și Jacques Le Rider deschid cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara

La finalul acestei luni are loc cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu accent pe zona Europei Centrale si de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 15 evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 25-28 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest. Pe lângă satisfacţia de a vedea, în ultimii patru ani, cum proiectul FILTM a crescut şi s-a impus ca un eveniment de marcă al Timişoarei, organizatorii festivalului împărtăşesc anul acesta bucuria timişorenilor la aflarea veştii că oraşul a fost desemnat Capitala Europeană a Culturii în 2021. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

„Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara se va desfășura sub semnul victoriei Timișoarei, capitală culturală europeană în 2021. E o victorie și pentru cei care organizăm FILTM fiindcă am reușit, și de data aceasta, să invităm la Timișoara nume sonore ale literaturii europene. Este o victorie și pentru pasionații de literatură, întrucât timp de patru zile, vor avea alături prozatori, poeți, eseiști, critici literari de primă mărime. Va fi o ediție în care vom împărtăși unii cu alții, ca niciodată până acum, bucuria de fi înăuntrul culturii”, a declarat Robert Șerban, Președintele Festivalului.

Ediţia a V-a FILTM vine cu o serie de noutăţi menite să atragă noi categorii de public: în primul rând, amintim parteneriatul cu Université de Paris-Sorbonne (Paris IV), anume, cu centrul Cultures et sociétés d’Europe orientale, balkanique et médiane – EUR’ORBEM, care face posibile o serie de evenimente dedicate lumii universitare, realizate cu sprijinul Universității de Vest.

„Mai există o literatură central-europeană?”, aceasta este întrebarea la care una dintre conferințele organizate în cadrul Festivalului își propune să ofere perspective, un eveniment al cărei amfitrioană este scriitoarea Adriana Babeți și la care iau parte: Xavier Galmiche (Université de Paris IV – Sorbonne), Kazimierz Jurczak (Universitatea Jagiellonă, Cracovia), Balázs Imre (Universitatea Babeş-Bolyai), Adriana Babeţi şi Radu Pavel Gheo (Universitatea de Vest din Timişoara).

De departe, una dintre cele mai așteptate evenimente îl reprezintă conferința cu titlul „Cenzura invizibilă”, susținută în prima zi a Festivalului de Jacques Le Rider, un nume de referință în istoria Europei Centrale și de Sud-Est: „Timișoara este un microcosmos fascinant al pluralității culturale, etnice și religioase, care redă bogăția civilizației europene, în această regiune a Europei Centrale, clădită de către monarhia habsburgică: amprentele otomane, interculturalitatea germană, maghiară, sârbă, slovacă și prezențele evreiești au făcut din această capitală a culturii române o paradigmă a Europei de care toată lumea vorbește azi ca de un vechi continent angajat pe panta inexorabilă a declinului și a dislocării”.

Una dintre noutățile ediției din acest an a FILTM o reprezintă prezența evenimentele dedicate celor mai mici dintre cititori, prin întâlnirile cu trei dintre cei mai cunoscuţi scriitori de literatură pentru copii şi tineret de la noi: Ioana Nicolae, Adina Popescu şi Florin Bican. De asemenea, în lista evenimentelor plănuite să aibă loc în cele patru zile ale Festivalului se află și o dezbatere dedicată promovării scriitorilor europeni astăzi, la care iau parte scriitorul Vasile Ernu și editorul Seid Serdarević, reprezentantul uneia dintre cele mai active edituri croate de astăzi, Fraktura.

Unul dintre momentele de greutate ale Festivalului îl constituie cele 3 seri de lecturi publice și dezbateri planuite să aibă loc în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara în perioada 26-28 octombrie, zilnic, începând cu ora 18.00.

Prima seară îi va așeza față în față pe doi dintre cei mai cunoscuţi scriitori ai momentului, Ludmila Ulițkaia şi Mircea Cărtărescu, într-un dialog moderat de Mircea Vasilescu.

Cea de a doua seară este dedicată poeziei, în cadrul căreia publicul va putea să-i asculte pe: Nikola Madzirov (Republica Macedonia), Delimir Rešicki (Croaţia) şi, din România, pe Ioana Nicolae, Ruxandra Cesereanu şi Adrian Bodnaru – amfitrion: scriitorul Ioan T. Morar.

Oaspeții din străinătate ai celei de a treia seri a festivalului, dedicată prozei, sunt: Clara Uson – scriitoarea spaniolă despre care se spune că ar fi scris cel mai puternic roman dedicat Balcanilor (Fiica Estului) şi pe georgianul Zaza Burciuladze – lider al generaţiei tinere în ţara sa, exilat la Berlin. Partenerii lor de dialog din România sunt prozatorii Marius Chivu şi Borco Ilin, ambii cu volume nou apărute – un dialog moderat de scriitorul și criticul literar Bogdan-Alexandru Stănescu.

Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei  Municipiului Timișoara.

Organizatori: Fundația Politehnica și Headsome Communication.

Cu sprijinul: Consiliul Județean Timiș, Universitatea Politehnica din Timișoara, Muzeul de Artă Timișoara, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, Ambasada Spaniei, Consulatul Onorific al Spaniei, Orizont, Universitatea de Vest din Timişoara, Université de Paris IV – Sorbonne,​ ​Universitatea Jagiellonă, Universitatea Babeş-​ ​Bolyai.

Parteneri: Institutul Cervantes, Institutul Francez Timişoara, Editura Humanitas, Editura Polirom, Editura Charmides, Editura Cartier, Editura Diacritic, Editura Brumar, Editura Datagroup, USR Timșoara, Iulius Mall Timișoara, Openville, Librăria „La Două Bufnițe”, Librarium Cartea de Nisip.

Sponsori: Dosetimpex, Zoppas, Enoteca de Savoya, Via Rumania, Hitch and Mosher, Grafoprint, Clinica de bere.


Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508