spot_img

Lansările Editurii Tracus Arte la Bookfest 2018

În perioada 30 mai – 3 iunie 2018, Editura Tracus Arte va participa la cea de-a XIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, cu peste 300 de titluri, dintre care 50 de titluri noi, toate aflate la reducere (35 – 40%). 2018 este anul în care Editura Tracus Arte serbează 10 ani de activitate, iar autorii, traducătorii și titlurile selectate reflectă direcțiile pe care și le-a asumat editura către diversitate, deschidere și valoare. Dintre autorii prezenți cu volume la această ediție a târgului de carte îi menționăm pe Ion Stratan, Călin-Andrei Mihăilescu, Mihai Măniuțiu, Dumitru Crudu, Ruxandra Novac, Geo Bogza, Bruce Weigl, Mihai Ignat, Livius Ciocârlie, Romulus Bucur, Antonin Artaud, Dumitru Țepeneag, Camelia Bucur, Ilina Gregori, Yigru Zeltil, Aurelia Marin, Mariana Criș, Florin Balotescu, Cătălina Florina Florescu, Monica Voudouri, Răzvan Ventura, Étienne Gilson, Gabriel Marcel, Paul Diel, Wisława Szymborska. Un eveniment special îi va fi dedicat academicianului Eugen Simion, la aniversarea a 85 de ani, eveniment în cadrul căruia vor fi lansate volumele „Ficțiunea jurnalului intim” (3 volume) și „Genurile biograficului” (2 volume). AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul lansărilor.

Program:

MIERCURI, 30 mai

Deschiderea oficială SALONUL INTERNAȚIONAL DE CARTE, EDIȚIA A XIII-A

JOI, 31 mai

17:00 Mariana CRIȘ, Cartea nimicului

Moderator: Cătălina Matei

Invitați: Simona Grația Dima, Mariana Șipoș

VINERI, 1 iunie

14:00 Călin-Andrei MIHĂILESCU, AFKA

Moderator: Teodor Dună

Invitați: Vintilă Mihăilescu, Cosmin Ciotloș, Ioan Groșan

14:30 Ion STRATAN, Criminalii și crinii

Moderator: Teodor Dună

Invitați: Cosmin Ciotloș, Călin-Andrei Mihăilescu

15:00 Mihai MĂNIUȚIU, Fantome în Las Vegas

Moderator: Vasile Mihalache

Invitați: Oana Pellea, Ion Pop, Iuliana Miu

16:00 Aurelia MARIN, Carbon

Moderator: Vasile Mihalache

Invitat: Octavian Soviany

16:30 Răzvan VENTURA, Materie și violență la Lautréamont și Apollinaire

Moderator: Vasile Mihalache

Invitat: Octavian Soviany

17:00 Antonin ARTAUD, Teatrul și dublul său urmat de Teatrul lui Seraphin și de alte texte despre teatru

Moderator: Vasile Mihalache

Invitați: Octavian Soviany, Anca Măniuțiu, Ioan Cristescu

SÂMBĂTĂ, 2 iunie

12:00 Ilina GREGORI, Păstrat în uitare? Matila Ghyka Numărul și verbul

Moderator: Vasile Mihalache

Invitați: Georgeta Filitti, Mircea Anghelescu, Luana Stroe

12:30 Mihai IGNAT, Ei sunt printre noi

Romulus BUCUR, Odeletă societății de consum

Moderatori: Andra Rotaru, Cătălina Matei

Invitați: Cosmin Ciotloș, Luana Stroe

13:45 Colecția Filosofia credinței, Gabriel Marcel / Eseu de filosofie concretă, Paul Diel / Simbolismul în biblie, Étienne Gilson / Ateismul, greu de susținut

Moderator: Vasile Mihalache

Invitați: Dumitru Țepeneag, Ioan Buduca

14:30 Livius CIOCÂRLIE, Clopotul scufundat

Moderator: Teodor Dună

Invitați: Nicolae Bârna, Dumitru Țepeneag

15:30 YIGRU ZELTIL, ulei de palmier

Moderator: Teodor Dună

Invitat: Chris Tănăsescu

DUMINICĂ, 3 iunie

13:00 Scena Arca

Eugen Simion, Genurile biograficului (vol. I+II),

Ficțiunea jurnalului intim (vol. I+II+III)

Moderator: Silviu Angelescu

Invitați: Răzvan Theodorescu, Paul Cernat, Nicolae Breban,

Virgil Tănase, Dumitru Țepeneag

14:00 Scena Arca

Dumitru ȚEPENEAG, Hotel Europa

Moderator: Vasile Mihalache

Invitați: Eugen Simion, Nicolae Bârna

15:00 Monica VOUDOURI, Max, câinele diasporei

Moderator: Andra Rotaru

Invitați: Elena Lazăr, Florica Courriol

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508