spot_img

Lansarea romanului „La marginea apei“ de Sara Gruen, o poveste îndrăzneață despre aventură, prietenie și iubire în umbra celui de-al Doilea Război Mondial

Miercuri, 5 iulie 2017, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38), editura Humanitas Fiction vă aşteaptă  la lansarea romanului ”La marginea apei” de Sara Gruen, „o poveste îndrăzneață despre aventură, prietenie și iubire în umbra celui de-al Doilea Război Mondial“ (Harper’s Bazaar). La eveniment vor vorbi Ana Barton, scriitoare, Ana-Maria Caia, scriitoare şi jurnalist cultural şi Dana Pîrvan, critic literar. Actriţa Ada Condeescu  va citi un fragment din roman. Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction, va fi moderatorul întâlnirii.

La marginea apei este cel mai nou roman al scriitoarei, după bestsellerul internațional Apă pentru elefanți, ecranizat în 2011, cu Robert Pattinson și Reese Whiterspoon, în rolurile principale. La marginea apei a fost Numărul 1 pe listele de bestselleruri din New York Times și USA Today. De asemenea, romanul a fost nominalizat  pe lista scurtă la Goodreads Choice Award Best Historical Fiction și Romantic Novelists Association Historical Novel Award. Ediția în limba română a apărut în colecția Raftul Denisei, în traducerea Irinei Bojin.

La începutul anului 1945, Maddie și Ellis Hyde, un tânăr cuplu american din înalta societate a Philadelphiei, hotărăsc să traverseze Atlanticul, în ciuda războiului care devasta Europa, cu intenția de a dovedi existența monstrului din Loch Ness și de a spăla astfel onoarea familiei, pătată cu zece ani în urmă, când colonelul Hyde, tatăl lui Ellis, falsificase câteva fotografii înfățișând faimoasa creatură ce făcuseră înconjurul lumii. În timp ce Ellis și bunul său prieten Hank Boyd se lansează într-o căutare frenetică, Maddie începe să descopere adevărul crud care a stat de fapt în spatele propriei căsătorii. Pusă acum fața în fața și cu realitatea războiului, tânăra femeie devine tot mai conștientă de vulnerabilitatea umană, iar lupta pe care o duce ca să se redefinească o apropie de o lume plină de mistere și superstiții aparținând unui spațiu de legendă.

„Citind La marginea apei pătrundem într-un sătuc scoțian care rezistă dârz în vârtejul războiului, dar și în inima lui Maddie Hyde, o femeie înstrăinată de ea însăși până când viața o trezește la realitate. Sara Gruen demonstrează cu prisosință că stăpânește magia reconstituirii contextului istoric în ceea ce are el mai autentic, însă adevăratul motor și sens al romanului țin de neașteptata transformare a lui Maddie: ea învață să-și cerceteze adâncul sufletului și ajunge, prin iubire, să înțeleagă lumea din jur.“ Paula McLain

Sara Gruen, una dintre cele mai de succes scriitoare ale momentului, s-a născut în Vancouver și a crescut în Ontario. În 1993 a absolvit Carleton University din Ottawa cu o diplomă în literatură engleză. În 1999 se mută în Statele Unite, unde lucrează ca redactor tehnic, iar doi ani mai târziu se hotărăște să se dedice în exclusivitate scrisului. Primele romane, Riding Lessons (2004) și Flying Changes (2005), o propulsează în atenția publicului și a criticii, însă notorietatea și-o dobândește în 2006 cu bestsellerul internațional Apă pentru elefanți (Water for the Elephants; Humanitas Fiction, 2009). Succesul formidabil de care s-a bucurat Apă pentru elefanți îi aduce scriitoarei în toamna lui 2008 un contract de cinci milioane de dolari cu Spiegel & Grau, un imprint al Random House, pentru următoarele două romane, din care primul, Ape House, apare în 2010. Pentru mulți ani, Apă pentru elefanți a rămas o prezență constantă în topurile celor mai bine vândute cărți din New York Times, Los Angeles Times, Wall Street Journal, Newsday, USA Today. În anii 2006 și 2007 a fost recompensat cu numeroase premii literare, printre care The Booksense Book of the Year Award, Cosmopolitan’s Fun Fearless Fiction Award, Friends of American Literature Adult Fiction Award, Bookbrowse Diamond Award Best Book, ALA/Alex Award, iar în 2008 a fost nominalizat pe lista lungă la International IMPAC Dublin Literary Award. În 2015, Sara Gruen publică romanul La marginea apei (At the Water’s Edge). Romanele semnate de Sara Gruen sunt traduse în peste 45 de limbi și s-au vândut până în prezent în peste 10 milioane de exemplare.

La marginea apei este recomandată de Digi FM și Bookhub.

Accesul la eveniment este gratuit în baza unei rezervări prealabile prin eventbook.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508