spot_img

Lansarea oficială a Campaniei ”Oamenii Timpului”

Luni, 3 august 2015, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iași, a avut loc conferința de presă organizată cu ocazia lansării oficiale a Campaniei ”Oamenii Timpului”. La eveniment au participat organizatorii Campaniei, finanțatori și membri ai Juriului Național al Campaniei. Campania noastră, pe care o extindem la nivelul regiunii Nord Est, incluzând și orașele Cernăuți și Chișinău, are în vedere identificarea, recunoașterea, promovarea și premierea valorilor. Considerăm că personalitățile de excepție ale fiecărei comunități locale merită, măcar o dată pe an, o reverență făcută cu recunoștință pentru acele proiecte pe care le pun la rândul lor la dispoziția comunității și care fac, în acest fel, ca orice comunitate să meargă mai departe. Campania va debuta cu o primă etapă în care orice membru al comunităților locale pomenite va putea face propuneri pentru nominalizări. Platforma www.oameniitimpului.ro e funcțională deja începând cu 1 august. Acolo oamenii vor găsi un formular pe care îl vor completa, vor trebui să facă propunerea de nominalizat și să specifice pentru ce proiect realizat de respectivul nominalizat în perioada octombrie 2014 – septembrie 2015 se face această propunere. Ulterior, după data de 15 septembrie, va avea loc o primă etapă a jurizării. Juriul național va decide care sunt nominalizații din fiecare județ, respectiv Cernăuți și Chișinău. După aceasta vom organiza galele locale”, a declarat Prof. univ. dr. Daniel Șandru, Directorul Revistei TIMPUL.

Primăria Municipiului Iași și Consiliul Județean Iași sunt principalii susținători financiari ai Campaniei. Reprezentanți ai celor două instituțuii au fost prezenți la conferința Oamenii Timpului. „Este un proiect foarte potrivit pentru timpurile pe care le trăim. Trebuie să avem acel exercițiu de recunoaștere a valorilor pe care societatea românească le creează în momentul de față. Ne-am obișnuit să punem în vârful piramidelor nonvalori. Cred că în ultimii 25 de ani am dat cu piciorul unui clasament firesc pe care ar fi trebuit să îl facem de-a lungul timpului, în care valorile autentice românești să fie acolo unde trebuie, iar Oamenii Timpului să fie aleși dintre cei mai buni dintre noi, din generația noastră, din generațiile care pot structura un clasament. Oamenii Timpului au nevoie de recunoaștere, iar recunoașterea trebuie să o facă acum, la schimbul dintre generații, cei mai tineri dintre noi”, a declarat dl. Mihai Chirica, viceprimar cu atribuții de primar al Municipiului Iași.

Venit special pentru eveniment de la Sibiu, scriitorul Radu Vancu, care este și membru al Juriului Național al Campaniei Oamenii Timpului, a evidențiat importanța proiectului. „Avem valori în toate domeniile culturale, însă nu există o piață care să le integreze. Proiectul Oamenii Timpului este unul dintre principalii vectori de coagulare, de construire a unei asemenea piețe, lucru foarte dificil pentru că, așa cum arată teoreticienii occidentali, cultura este o antimarfă, deci nu ascultă de logica pieței capitalului. De aceea este nevoie de astfel de proiecte, gândite sistematic, pe termen lung și transnațional, adică integrând și Cernăuți și Chișinău, pentru a construi o piață românească dincolo de granițele politice ale României care să integreze tot ce e valoros în limba română. Faptul că există 80 de nominalizați arată ce anvergură reală au aceste valori, dar arată și cât de dispersate sunt ele și că e într-adevăr nevoie de un proiect care să le coaguleze, să le concentreze, să le pună în contact”, a afirmat Radu Vancu.

Mai multe detalii pe www.oameniitimpului.ro și pe pagina de Facebook www.facebook.com/OameniiTimpului.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508