spot_img

Lansare de carte online: ”Evadarea lui moș Columb”, de Lavinia Braniște

Joi, 3 iunie 2021, ora 19.00, va avea loc lansarea online a volumului pentru copii ”Evadarea lui moș Columb”, de Lavinia Braniște, ilustrații de Irina Dobtrescu, apărut la Editura Cartier. Vor participa : Lavinia Braniște, Irina Dobrescu și Vasile Ernu. Discuția va fi transmisă live, pe pagina facebook a Editurii Cartier și pe pagina Librăriilor Cărturești. Înregistrare disponibilă ulterior și pe canalul Editurii Cartier de pe YouTube. Evenimentul este organizat de către Editura Cartier în colaborare cu Librăriile Cărturești.

„Moș Columb, porumbelul inimos, îl ajută pe cintezoiul Alexei să aibă grijă de puiul lui, care mai are puțin și iese din ou. Dar lui moș Columb îi place foarte mult printre oameni și mănâncă toată ziua firimituri de pâine și biscuiți, așa încât a luat în greutate, iar zborul a devenit o chestiune foarte complicată pentru el. Când bătrânica lui preferată din parc îl ia acasă și începe să-l îndoape cu cozonac, păsările din pinul în care locuiește Columb se văd nevoite să pornească într-o misiune de salvare.”

 

LAVINIA BRANIȘTE s-a născut în 1983, la Brăila. A studiat limbi străine la Cluj-Napoca şi Bucureşti. A debutat în 2006 cu volumul de poezii Poveşti cu mine (Paralela 45), după care au urmat două volume de proză scurtă, Cinci minute pe zi (2011, Casa de Pariuri Literare) şi Escapada (Polirom, 2014); şi romanele Interior zero (Polirom, 2016), Premiul Nepotu’ lui Thoreau pentru cea mai bună carte de proză a anului 2016, tradus în germană și poloneză, Sonia ridică mâna (Polirom, 2019), Premiul Nepotu’ lui Thoreau pentru cea mai bună carte de proză a anului 2019, Premiul Sofia Nădejde pentru literatură scrisă de femei, Premiul revistei Ateneu pentru proză, tradus în germană.

 

Literatură pentru copii: Rostogol merge acasă (Arthur, 2016), Trofeul Arthur, inclus în Catalogul White Ravens 2017, Rostogol păzește pepenii (Arthur, 2017), Rostogol și vulcanii noroioși (Arthur, 2018) ș.a.

 

La Editura Cartier au apărut: Jungla lui Toco (2017), o poveste ilustrată de Anca Smărăndache; adaptată pentru un spectacol lectură la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț; Melcușorul (2018), o poveste ilustrată de Veronica Neacșu, adaptată pentru un spectacol lectură la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, cuprins în Catalogul White Ravens 2019, catalog ce reunește anual 200 de titluri din cele mai bune cărți pentru copii din lume, editat de Internationale Jugendbibliothek München; Evadarea lui moș Columb (2020), o poveste ilustrată de Irina Dobrescu. De asemenea, a tradus pentru Editura Cartier poveștile lui Oscar Wilde și seria Desișul de mure de Jill Barklem.

 

IRINA DOBRESCU, graficiană, născută la 3 decembrie 1980, București. Master în Arte Vizuale, Universitatea Natională de Arte Bucureşti (2005). Participantă la numeroase expoziții naționale și internaționale. A debutat ca ilustratoare  în 2006 cu Blestemul cărţii, carte de benzi desenate, editura Hardcomix. A ilustrat peste 20 de cărți, apărute la editurile Art, Arthur, Vellant, Nemi ș.a. La Editura Cartier a ilustrat Cati ani ai?,  de Grigore Vieru (2016), Regele Piticut, de Radu Vancu (2017) și Evadarea lui moș Columb, de Lavinia Braniște (2020). Este deținătoarea Trofeului Arthur pentru literatură de copii și tineret (2014), nominalizare pentru premiul Astrid Lindgren (2016), nominalizări la Cele mai Frumoase Cărți din România pentru Regele Piticuț (2017), Lupul jucător de poker (2018), Kendama pierduta (2019), distincția  White Raven din partea Stittung Internationale Jugendbibliothek (Germania)  pentru Regele Piticuț (2018).

 

Evadarea lui moș Columb, de Lavinia Braniște. Ilustrații de Irina Dobrescu (Cartier codobelc). Legată, 24 pag. Preț: 23 RON/ 99 MDL

 

Cartea poate fi cumpărată în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.

 

De asemenea, poate fi comandată și online:

 

https://carturesti.ro/carte/evadarea-lui-mos-columb-761808555?p=1

 

https://shop.cartier.md/item/evadarea-lui-mos-columb,1810

 

cartier.md

https://twitter.com/EdituraCartier

https://www.facebook.com/librariilecartier

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508