În momente speciale, în mod cert, cel mai frumos și unic dar este tot acela pe care singur ți-l pregătești. Unică surpriză, plăcută și mângâietoare. Depinde și de preferințele fiecăruia. Și mai ales, dacă e vorba de un creator de universuri ficționale, care toată viața numai pe tărâmuri speciale a pășit, plăcut simțindu-se în universul și în compania unor personaje care strălucesc prin spirit și umor, înzestrate cu o așa inteligență, încât nimic nu scapă din ceea ce numim nimicnicie a omenescului, săgeți ale tonusului ironic ce lovesc mereu, la țintă.
Ei bine, între scriitorii noștri contemporani, confrați de-ai noștri, activi, apreciați, cu precădere, în partea de Est a țării, numim pe Dan Plăeșu.
Domnia sa se bucură, necondiționat, de aprecierea confraților de breaslă de la Dunărea de Jos.
Fiecare a sa apariție editorială este primită cu entuziam, formulându-se aprecieri binemeritate.
Pentru masa mare de cititori ai săi, merită să amintim că scriitorul și jurnalistul Dan Plăeșu sărbătorește nu numai optzeci de însorite toamne, ci și 55 de ani de la debutul său literar, perioadă în care a fost răsplătit și cu numeroase premii naționale.
Așadar, în acest dublu pas aniversar, pentru prietenii săi de pretutindeni, Dan Plăeșu le-a pregătit un incitant volum, Garsoniera lu’ ăl Bătrân (Editura InfoRaaArt, Galați, 2021); proze, prin tematică și tipologii umane, ce se-nfrățesc, întru îmbrățișare, cu alte două recente apariții, Adevărul despre Adam (2013) și Răspântiile (2017), narațiuni în care tonalitățile auctoriale pulsează în liniară solemnitate, dominând goliciunea și pustietatea singurătății. La hotarul dintre cele două tărâmuri, tăcerea refuză odihna, liniștea și împăcarea.
După cum deja ne-a obișnuit, în tabletele, foiletoanele, romanele, schițele sale, autorul picură umor și ironie din belșug. Un umor trist, abătut, distanțat de ceea ce furtunile acestui timp ne-mpresoară. Într-adevăr, mult, mult prea multă tristețe străbate-n universul naratologic imaginat.
Protagoniștii, înlănțuiți într-o imaginară „garsonieră” (pe care, să recunoaștem, deschis, fiecare dintre noi am început să o acceptăm, cu sau fără voia noastră), cerc închis, cu un dirijor-șef, își permite să încorseteze totul în juru-i, inclusiv, putința de gândire și de acțiune. Nicio speranță nu se întrezărește la orizont. „Aici” ori „Dincolo”, aceeași monotonie, aceeași nesiguranță, același zâmbet crispat! Un nor cețos străbate, „jalnică tragodie” în colțul de Rai, pământean, patronat de un Mr. Good „cel Bătrân”!
Invitația de a lectura volumul Garsoniera lu’ ăl Bătrân (în fapt, toată creația sa epică), se dorește însoțire deschisă și către autorul căruia-i dorim viață frumoasă și inspirată! La Mulți Ani, Maestre!
Livia Ciupercă
