spot_img

Jazz la chitară în concertul Inbar Fridman Trio, la Arcub

În al doilea concert al stagiunii ”Artist in Residence” 2018-2019, chitarista de jazz, din Israel, Inbar Fridman prezintă muzica următorului său album, ”Winter Breaks”, joi, 4 octombrie, de la ora 20:00, la ARCUB, Sala Mare. Lăudată în trecut pentru subtilitatea și sofisticarea sa muzicală, Inbar Fridman îmbină în Winter Breaks improvizațiile lirice și jazzul tradițional cu sunetele moderne. Pentru concertul de la București, Inbar Fridman cântă alături de colaboratorii săi de lungă durată, contrabasistul Florent Nisse și bateristul Stefano Lucchini. Inițiat în toamna anului 2016, programul de jazz de la ARCUB, ”Artist in Residence” invită în fiecare sezon un artist român să curatorieze o serie de concerte de jazz bilunare, pe o temă aleasă de ei înșiși. După ce primele două sezoane au prezentat un program de concerte selecționate de Lucian Ban, respectiv Mircea Tiberian, a treia stagiune de jazz ”Artist in Residence” este curatoriată de Cristian Soleanu și prezintă, în perioada septembrie 2018 – iunie 2019, o serie de concerte de jazz pe tema „Jazzul – O istorie vie”.

Inbar Fridman este absolventă a Rimon School of Jazz and Contemporary Music din Israel. La sfârștiul anilor ’90 se mută în Statele Unite, unde studiază cu Gene Bertoncini, Harold Mabern, James Williams și John Mosca, la William Paterson University din New Jersey. În timpul studenției, cântă pe scena unor localuri newyorkeze de prestigiu precum Fat Cat, Smalls și Blue Note. În 2005 se reîntoarce în Israel și începe să colaboreze cu diferite grupuri muzicale, alături de contrabasistul Olivier Gatto, bateristul Billy Cobham și pianista Camelia Ben Naceur. După albumul din 2013, Time Quartet Project, bine primit de criticii de specialitate, Inbar Fridman se află într-un turneu mondial de promovare a celui mai recent material discografic, ”Winter Breaks”.

***

„Am ales titlul acestei stagiuni, Jazzul – O istorie vie, gândindu-mă la istoria ce stă în spatele vieții și realizărilor profesionale ale fiecăruia dintre artiștii creatori. Muzica improvizată este rodul unor acumulări de ordin muzical, psiho-afectiv, intelectual, ele fiind diferite de la un artist la altul. Pe scenă, în timpul interpretării, acești factori dau greutate și un farmec aparte actului creator. Proiectele prezentate în cadrul stagiunii emană fiecare <<o istorie vie>> a artiștilor. Deși diferite, istoriile vii de la Artist in Residence sunt marcate toate de aceleași valori – creativitate, libertate, tradiție – ele constituindu-se astfel într-o alchimie a întregii tradiții muzicale a jazzului”, declară Cristian Soleanu, noul curator ”Artist in Residence.

Program Artist in Residence septembrie – decembrie 2018:

4 octombrie: Inbar Fridman Trio (Israel) – „Winter Breaks”

18 octombrie: Alex Simu Quartet„Echoes from Bucharest”

8 noiembrie: Sebastian Burneci Quartet„I Dream that I Am Awake”

22 noiembrie: Alessandro Rossi Group (Italia) – „Emancipation”

13 decembrie: Dublu concert Sanem Kalfa / George Dumitriu„Dance”

Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr. 84-90).

Prețuri: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

*Studenții de la Conservator și elevii de la școlile de muzică pot beneficia de acces gratuit la concertele de jazz, în limita locurilor disponibile. Accesul se face în baza legitimației de elev/student, în seara concertului, după intrarea în sală a spectatorilor deținători de bilete. În acest sens rezervarea locurilor în avans nu este permisă.

Detalii pe www.arcub.ro

Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festivals internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508