spot_img

Ion Luca Caragiale văzut prin ochii adolescenților, la a treia ediție RELIEF

Cea de-a treia ediție a laboratorului de teatru tânăr RELIEF, care va avea loc între 9 și 13 mai 2018,  la Teatrul EXCELSIOR din București, este dedicată dramaturgului român Ion Luca Caragiale și își propune să inițieze un dialog despre valori prezente și trecute, cu ocazia celebrării centenarului. Timp de 4 zile, adolescenții din cele șase trupe participante vor lucra pe scene din textele lui Caragiale, sub îndrumarea câtorva dintre cei mai prolifici tineri artiști din România: regizorii Dragoș Mușoiu, Sânziana Stoican, Vladimir Anton, Alexandru Bogdan, Erwin Simsensohn, Elena Morar, muzicienii Tibor Cári, Sânziana Tarța, Letiția Vlădescu, Andrei Sava (Charlie) și coregrafii Bogdan Boantă & Andra Gheorghe (Cocuța) și Diana Miron. Trupele participante la Relief #3 sunt 3,14 (Buzău), Acting Up (București), Aici (Constanța), AS (București), Atelierul de Teatru (Botoșani) și Seism (Focșani).

RELIEF #3 se deschide miercuri, 09 mai, cu spectacolul Minunata lume nouă după Aldous Huxley (Teatrul EXCELSIOR, regia Catinca Drăgănescu). Spectacolele de teatru tânăr pregătite de adolescenți vor avea reprezentații publice între 10 și 12 mai, iar juriul format din Mihaela Sîrbu, Gigi Ifrim și Vlad Logigan va alege cea mai bună performanță. Duminică, 13 mai, în închiderea Festivalului, publicul va putea să urmărească secvențele construite de fiecare trupă în parte în timpul laboratorului. Tot duminică, în cardul galei de închidere, va fi desemnată trupa câștigătoare a RELIEF #3.

Programul acestei ediții este completat de un masterclass cu Marius Manole și Dragoș Bucur, moderat de Cătălin Ștefănescu. Întâlnirea dintre cei doi actori este menită să prezinte o perspectivă unică asupra artei actorului prin prisma a două medii artistice diferite: teatru și film, într-un dialog relaxat între invitați și public.

Intrarea la evenimentele din cadrul RELIEF #3 este liberă, cu excepția spectacolului de deschidere. Biletele pentru acesta pot fi achiziționate prin rețeaua bilet.ro sau de la casieria Teatrului EXCELSIOR Bilete.

RELIEF #3: Ion Luca Caragiale

„La ediția din acest an, pentru că ne aflăm în anul celebrării Centenarului Marii Uniri, ne-am propus să lansăm tinerilor provocarea de a rămâne în spațiul autohton pentru a-l revalorifica prin filtrul ochiului tânăr. Așadar, participanții împreună cu regizori și coregrafi reputați din tânăra generație, îl vor re-citi pe Caragiale, autor în a cărui operă ne oglindim poate cel mai bine, de aproape o sută cincizeci de ani.” – Adrian GĂZDARU, Manager Teatrul EXCELSIOR

Filtrul tânăr este redat și în conceptul campaniei de comunicare de anul acesta, care explorează relația dintre atunci și acum și își propune să spună povești vechi într-un limbaj contemporan și personal. Pornind de la ideea reinterpretării și a aducerii în prezent a unor comportamente, valori sau estetici de demult, Caragiale servește ca exponent pentru o redescoperire a acelor lucruri care rămân valabile în timp.

„Spiritul vremii funcționează ca o umbră necesară, care îl lasă însă mereu pe cel ce îl gândește să-și modifice perspectiva. #teens, mon cher! vorbește despre adolescenții Relief care aleg să privească curajos și particular, înspre realități care, după toate aparențele, sunt passé.” – Asociația T.E.T.A.

Spectacole de teatru tânăr

Spectacole de teatru tânăr reprezintă secțiunea competitivă a RELIEF. Între 10 și 12 mai, trupele sunt invitate să își prezinte spectacolele de teatru pregătite în prealabil, în fața publicului și a juriului compus din Mihaela Sîrbu, Gigi Ifrim și Vlad Logigan.

Spectacolele de teatru tânăr vorbesc anul acesta despre multiplele forme pe care le iau relațiile adolescenților: de la prietenii la povești de dragoste, adicții, relații online sau relații cu profesorii:

  • 3,14 – Buzău –  spectacol: Aproape (Almost, Maine) de John Cariani (vineri, 11 mai)
  • Acting Up – București – spectacol:  Amintiri fantomă de Diana Mănăilă (joi, 10 mai)
  • Aici – Constanța – spectacol:  Doisprezece de Nick McDonell (sâmbătă, 12 mai)
  • AS – București – spectacol: Silvia de  A.R. Gurney (sâmbătă, 12 mai)
  • Atelierul de Teatru – Botoșani – spectacol: Chatroom de Enda Walsh (vineri, 11 mai)
  • Seism – Focșani – spectacol: Copii răi de Mihaela Michailov ((joi, 10 mai)

Secvențe


Secvențe
este secțiunea necompetitivă a RELIEF. Adolescenții participanți vor pregăti secvențe alese de ei din opera lui Ion Luca Caragiale, împreună cu regizori, muzicieni sau coregrafi, după cum urmează:

  • Seism – Focșani: Elena Morar și Diana Miron
  • Trupa AS – București: Alexandru Bogdan și Charlie (Andrei Sava)
  • Acting Up – București: Sânziana Stoican și Sânziana Tarța
  • Atelierul de Teatru – Botoșani: Erwin Simsensohn și Bogdan Boantă & Andra Gheorghe (Cocuța)
  • 3,14 – Buzău: Dragoș Mușoiu și Tibor Cári
  • Aici – Constanța: Vladimir Anton și Letiția Vlădescu

Publicul va putea urmări secvențele pregătite de trupele de teatru tânăr pe scena Teatrului EXCELSIOR duminică, 13 mai, în închiderea celei de-a treia ediții RELIEF #3.

PROGRAM RELIEF #3

Miercuri (09.05.2018)

19:00 – Spectacol de deschidere: Minunata lume nouă după Aldous Huxley (Teatrul EXCELSIOR, regia Catinca Drăgănescu)


Joi (10.05.2018)

20:15-21:15 – Copii răi (Seism, Focșani)

21:30-22:30 – Amintiri fantomă (Acting Up, București)

Vineri (11.05.2018)

20:15-21:15 – Chatrooom (Atelierul de teatru, Botoșani)

21:30-22:30 – Almost Maine (3,14, Buzău)

Sâmbătă (12.05.2018)

16:30-18:30 – Masterclass Dragoș Bucur și Marius Manole în dialog cu Cătălin Ștefănescu

20:15-21:15 – Silvia (AS, București)

21:30-22:30 – Doisprezece (Aici, Constanța)

Duminică (13.05.2018)

19:30-22:00 – Prezentare Secvențe / Gala de închidere

***
Dedicat liceenilor, RELIEF este primul proiect din România gândit să prezinte publicului bucureștean atât produsele unui portofoliu pregătit în prealabil, cât și rezultatele creative ale unui laborator intensiv de patru zile.

Organizatori:

Teatrul EXCELSIOR este un teatru tânăr, de repertoriu, care și-a asumat prin statut să răspundă unei autentice nevoi semnalate de mai multe studii: absența unei oferte culturale pentru adolescenți. Repertoriul teatrului cuprinde în prezent 35 de titluri importante din dramaturgia românească şi internaţională adresate copiilor și adolescenților. Dintre programele și proiectele Teatrului EXCELSIOR special concepute pentru cei tineri, în afară de RELIEF, amintim EXCELSIOR TEEN-FEST – festival de teatru pentru adolescenți și NEW DRAMA – concurs de dramaturgie pentru adolescenţi.

Asociația T.E.T.Alexandria (T.E.T.A.) este o asociație culturală înființată în iunie 2006. Printre proiectele T.E.T.A se numără Festivalul Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS, cel mai mare eveniment de educație non-formală prin artă din România, a cărei a 13-a ediție se va desfășura între 06 și 12 august la Alexandria, proiectul de teatru comunitar MASKAR, SYT (Showcase of Young Talent), eveniment-vitrină dedicat tinerilor artiști adolescenți din România sau rezidența internațională de scenaristică PUSTNIK.Printre spectacolele produse sau co-produse până în prezent de T.E.T.A. se numără: De ce n-o facem în drum? (Teatrul ACT, r. Neil LaBute), Ashes Afar (Vanner Collective, r. Bobi Pricop), Vanilla Skype (Teatrul ACT, r. Cătălin Ștefănescu) și Înapoi în iarnă (Unteatru, r. Andreea Borțun).

Pentru mai multe informaţii:
relief.teatrul-excelsior.ro/
www.facebook.com/laboratorelief/

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508