spot_img

Ion Caramitru cere demisia ministrului Culturii, în numele Senatului UNITER

Printr-o scrisoare semnată în numele Senatului UNITER, Ion Caramitru, președintele Uniunii Teatrale din România a cerut ministrului Culturii Vlad Alexandrescu să își dea demisia și Prim-Ministrului Dacian Cioloș să îl demită.

„Către Guvernul României Domnului Prim-Ministru Dacian Julien Cioloş

Stimate Domnule Prim-Ministru,

Vă înaintăm, alăturat, scrisoarea adresată domnului Vlad Alexandrescu de către membrii Senatului Uniunii Teatrale din România – UNITER, prin care ii cerem demisia pentru gravele şi repetatele incălcări – inclusiv prin Ordinul ministrului Culturii nr. 279912015 – ale prevederilor Legii privind managementul instituţiilor publice de cultură.

Având in vedere aceste încălcări, refuzul ministrului Culturii de a-şi modifica propriul ordin care adaugă la lege, comportamentul discreţionar şi abuziv faţă de managerii unor instituţii de cultură, situaţia conflictuală, fără precedent, pe care a creat-o şi întreţinut-o la Opera Naţională din Bucureşti, vă solicităm, public, stimate domnule prim-Ministru, să il demiteţi pe domnul Vlad Alexandrescu din funcţia de ministru al Culturii din cabinetul pe care, cu onoare, îl conduceţi.

În numele Senatului,

Ion Caramitru,

Preşedinte al Uniunii Teatrale din România – UNITER”.

Pe de altă parte scrisoarea adresată ministrului Vlad Alexandrescu de către membrii Senatului Uniunii Teatrale din România – UNITER punctează încălcările privind prevederile Legii managementului instituţiilor publice de cultură:

„Domnule Vlad Alexandrescu,

Prin tot ceea ce faceţi, în legătură cu managerii instituţiilor publice de cultură din subordinea ministerului, este evident că nu vreţi să reformaţi, ci să demolaţi!

Sunteţi într-o flagrantă contradicţie, prin tot ceea ce întreprindeţi, cu propriile dumneavoastră declaraţii! Astfel, chiar la începutul mandatului de ministru, în data de 6 ianuarie 2016, la Radio România Actualităţi, îi declaraţi jurnalistei Mihaela Helmis, printre altele, că: „Mi se parte foarte important ca managementul instituţiilor de cultură din subordinea Ministrului Culturii să fie predictibil, să vină cu proiecte durabile, cu viziune, să fie legitime şi să beneficieze de prestigiu şi autoritate în rândul angajaţilor şi în rândul publicului”.

Acţiunile dumneavoatră sunt într-o gravă contradicţie nu numai cu propriile declaraţii, ci şi cu Programul de Guvernare al Cabinetului din care, încă, faceţi parte, potrivit căruia Executivul îşi propune: „profesionalizarea administraţiei publice prin recrutare şi evaluare pe bază de competenţe şi performanţe”, „dezvoltarea şi implementarea unui sistem de management al performanţei personalului angajat în cadrul administraţiei publice”.

Domnule Vlad ALEXANDRESCU, argumentele conţinute în această scrisoare dar, mai ales, acţiunile dumneavoatră, ilegale şi abuzive, care au generat şi vor genera bulversarea activităţii unora dintre cele mai importante instituţii publice de cultură, mă îndreptăţesc să vă cer, în acord cu membrii Senatului UNITER şi în numele acestora, demisia”, se solicită în scrisoarea semnată de Senatul UNITER.

Printre semnatarii scrisorii deschise adresată Ministrului Culturii se numără actorii George Mihăiţă, Ilinca Tomoroveanu, Virginiea Mirea, Ana Ciontea, regizorul Tompa Gabor, criticii de teatru Marina Constantinescu şi Alice Georgescu, sau scenograful Dragoş Buhagiar. Scrisoarea a fost trimisă şi premierului Dacian Cioloş.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508