spot_img

Integrala poeziei antume a scriitorului Leonid Dimov, la Editura Paralela 45

La Editura Paralela 45 a apărut integrala poeziei antume a scriitorului Leonid Dimov (1926-1987), intitulată „Opera poetică” (volumele I şi II). Aceasta este o ediţie completă a poeziei sale antume, îngrijită şi prefaţată de Ion Bogdan Lefter.

Volumul I (republicat sub titlul din proiectul iniţial, “Opera poetică”– la prima tipărire: Opere, Vol. I, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006) cuprinde poemele din culegerile dimoviene “Versuri” (1966), „7 poeme” (1968) şi “Pe malul Stixului” (1968).

Volumul II cuprinde poemele din „Carte de vise” (1969), „Semne cereşti” (1970), “Eleusis” (1970), „Deschideri” (1972), „Amintiri” (1973) şi “La capăt” (1974). Cele două volume sunt însoţite de ample prefeţe analitice. Volumul III, cuprinzând ultimele culegeri antume de poeme ale lui Leonid Dimov se află în pregătire pentru anul 2011.

“Ediţia de faţă, care va restitui opera poetică integrală a lui Leonid Dimov, are câteva ţinte mărturisite – iată! – din start.

Întâi, repunerea în circuitul lecturii a unuia dintre cei mai mari poeţi români. Recunoscut astăzi ca atare, inclus în manualele şco­lare, Leonid Dimov e – paradoxal – un autor intruvabil în librăriile perioadei în care apare această ediţie. Culegerile publicate în urmă cu câţiva ani, Versuri (antologie de Nicolae Bârna, Editura Gramar, Bucureşti, 2000) şi Pe malul Stixului (I) (ediţie coordonată de Nicolae Ţone, Editura Vinea, Bucureşti, 2003), au avut o circulaţie restrânsă, după ce retrospectiva în două volume realizată în prima parte a anilor ’90 de soţia poetului, Marina Dimov (stinsă apoi din viaţă, în 1994), Carte de vise şi Baia (Editura Eminescu, Bucureşti, 1991, 1995), se epuizase de mult. Reluarea acestei din urmă selecţii, într-un singur tom, sub titlul Carte de vise, în Basarabia (Casa de editură Litera, Chişinău, 1997), n-a rezolvat problema decât – poate – pentru bibliotecile şcolare din acea zonă (cartea a apărut într-o colecţie cu acest profil: „Biblioteca şcolarului”).

În al doilea rând, pe lângă circulaţia necesară a poeziei lui Leonid Dimov, nu trebuie explicat de ce, la peste două decenii de la dispariţia autorului, se cuvine ca publicarea scrierilor sale să intre într-o etapă de recuperare aşa-zicând „patrimonială”. E urgentă nevoie de o restituire într-o ediţie critică în care să fie integrate toate compartimentele operei, edite şi inedite: alături de poezie, ese­is­tica, publicistica, interviurile, cores­pondenţa, dedi­caţiile pe volume oferite, alte scrieri mărunte. Un set de articole şi fragmente din interviuri au apărut în Leonid Dimov, Dumitru Ţepeneag, Momentul oniric (Antologie îngrijită de Corin Braga, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1997) şi în Leonid Dimov, Dumitru Ţepeneag, Onirismul estetic (Antologie de texte teoretice, interpretări critice şi prefaţă de Marian Victor Buciu, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2007), câteva au fost preluate în anexele micromonografiei Leonid Dimov de Viorel Mureşan şi Traian Ştef (Editura Aula, Braşov, 2000), iar cores­pondenţa de tinereţe cu prima soţie a poetului a apărut în volumul Scrisori de dragoste (1943-1954) (ediţie îngrijită de Corin Braga, Editura Polirom, Iaşi, 2003). Ansamblul este – însă – vast şi trebuie reconstituit ca atare. Seria de faţă deschide un „şantier” care va putea conduce către restituirea ştiinţifică a operei integrale, cu tot ce presupune o asemenea întreprindere (stabilire de text, variante, ecouri etc.; în special punctuaţia poemelor va trebui revizuită atent, căci autorul a tratat-o uneori cu neglijenţă).

Deocamdată, procedăm la republicarea poeziei antume (cu minime corecturi tacite, în cazul greşelilor de tipar), însoţind-o, volum după volum, cu un comentariu critic aplicat.” (din Leonid Dimov, Opera poetică, Vol. I, Ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela 45, Piteşti, 2010, p. 5-6)

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508