spot_img

Începe Maratonul de Poezie şi Jazz, a doua ediţie

Astăzi, 4 iunie 2010, cu începere de la ora 22:00, foaierul Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian” din București va deveni timp de 7 ore neîntrerupte spaţiul de desfăşurare a celei de a doua ediţii a “Maratonului de Poezie şi Jazz”, un eveniment multiart ce pune faţă în faţă 33 de poeţi de anvergură ai literaturii române, alături de reprezentaţi de marcă ai jazzului. Întreaga desfăşurare de forţe poetice şi muzicale va fi transmisă în direct de coproducătorul evenimentului, Radio România Cultural, şi, de asemenea, va putea fi ascultat pe internet. Unul dintre momentele speciale din cadrul evenimentului va fi participarea trupei franceze “Delagare” ce va aduce pe scenă şi va performa poemele în franceză ale scriitorului Matei Vişniec. Totodată, în cadrul Maratonului, regretatul poet şi muzician Augustin Frăţilă, prezent anul trecut la prima ediţie a “Maratonului de Poezie şi Jazz”, va fi evocat de actorul Viorel Păunescu. Antologia acestei ediţii a “Maratonului de Poezie şi Jazz”, apărută la Editura Tracus Arte, va fi lansată în această seară, ca o mărturie scrisă a unui eveniment ce îşi propune să devină un reper anual al întâlnirii dintre artele poetice şi cele muzicale.

”E un adevărat miracol că se ține această ediție a doua a “Maratonului de Poezie și Jazz”, în condițiile în care a căzut cu 60% finanțarea proiectelor culturale în România. Am reușit să facem acest eveniment grație solidarității poeților și muzicienilor invitați și ca urmare a colaborării dintre Muzeul Național al Literaturii Române din București, Teatrul Național de Operetă ”Ion Dacian”, Radio România Cultural, Asociațiile EURO CULTURAT și OPEN ART. Cu toate greutățile de finanțare, sunt bucuros pentru că putem să facem transmisia în direct a celor 7 ore de Maraton atât pe Radio România Cultural, cât și pe paginile web cultural.srr.ro şi www.radiocultura.ro . Intrarea este liberă. Mă aştept, după invitațiile primite pe e-mail și după confirmările făcute pe rețelele de socializare de pe net, la o audiență record. Spectatorii vor putea să-și cumpere din foaierul Operetei și Antologia Maratonul de Poezie și Jazz 2010 apărută la Editura Tracus Art, patronată de Ioan Cristescu, cel cu care voi modera și voi produce acest eveniment. Antologia are prețul de 20 de lei. Pentru mine noaptea de 4 spre 5 iunie va fi Revelionul meu cu poezie și jazz”, a declarat Dan Mircea Cipariu, inițiatorul și producătorul Maratonului de Poezie și Jazz.

Recitalurile poeţilor: Adrian Alui Gheorghe, Mircea Bârsilă,  Gabriel Chifu, Mariana Codruţ, Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu,  Nichita Danilov, Caius Dobrescu, Gellu Dorian, Marian Drăghici, Iolanda Malamen, Marin Mălaicu-Hondrari, Ioana Nicolaie, V. Leac, Ion Mureşan, Alexandru Muşina, Andrei Novac, Dumitru Păcuraru, Cosmin Perţa, Lucian Perţa, Daniel Pişcu, Ioan Es. Pop,  Bogdan O. Popescu, Nicolae Prelipceanu,  Andra Rotaru, Cornelia Maria Savu, Eugen Suciu, Matei Vişniec, Miruna Vlada, Varujan Vosganian, George Vulturescu, Florina Zaharia, Ion Zubaşcu, vor fi însoţite de acordurile muzicale ale lui Mircea Tiberian (pian) şi invitaţii săi: Maria Răducanu, Nadia Trohin, Adrian Flautistu (chitară bas) şi Constantin Mirea (vioară).

Ca şi anul trecut, Maratonul beneficiază de un blog, unde vor fi actualizate informaţiile post-eveniment: www.poezie-jazz.blogspot.com.

Un fotoreportaj al Maratonului de Poezie și Jazz, prima ediție, puteți citi accesând următorul link: http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/un-maraton-pentru-linistea-noastra-spirituala-6187453

al întâlnirii dintre artele poetice şi cele muzicale.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508