spot_img

În Geoparc, trecutul Ţării Haţegului este prezentat vizitatorilor prin expoziţii de artă şi tradiţii

Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti, în colaborare cu Universitatea Naţională de Arte Bucureşti şi Asociaţia Femeilor din Sîntămăria Orlea le oferă şi în acest an vizitatorilor expoziţii de excepţie, vernisate în cadrul evenimentelor ce marchează Zilele Geoparcului şi Săptămâna Europeană a Geoparcurilor. Vineri, 26 iunie 2015, ora 12.00, la Centrul pentru Ştiinţă şi Artă al Geoparcului din comuna General Berthelot a avut loc vernisajul expoziţiilor „Corali” şi „Fragilitate”, realizate de două artiste debutante  – Alexandra Neacșu și Florentina Micu, absolvente de master la Universitatea Naţională de Arte București, Facultatea de Arte Decorative și Design, Departamentul Arte Textile și Design Textil.  Cele două expoziţii vor rămâne în Ţara Haţegului până în aprilie 2016 şi vor putea fi vizitate zilnic, în intervalul orar 10.00 – 18.00.  AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Expoziţia Corali, realizată de Alexandra Neacşu, îl introduce pe vizitator în fascinanta lume a coralilor prin intermediul unei instalaţii artistice textile. Autoarea îşi propune să prezinte publicului nu doar diversitatea şi frumuseţea coralilor, ci şi semnificaţiile lor mitologice şi spirituale.

Spectacolul şi diversitatea naturii sunt completate de expoziţia Fragilitate a Florentinei Micu, expusă pentru prima oară în România, având ca temă fluturii din Ţara Haţegului. Tema nu este aleasă întâmplător, având în vedere că peste 75% din speciile de fluturi de zi din ţara noastră pot fi întâlnite în Ţara Haţegului. Caracterul efemer, fragilitatea şi frumuseţea fluturilor din zonă sunt redate de autoare prin intermediul unei instalaţii artistice alcătuite din benzi verticale transparente şi imprimate serigrafic cu motive decorative reprezentând fluturi supradimensionaţi.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local din comuna General Berthelot şi continuă seria proiectelor culturale şi educaţionale ale colaborării dintre Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Naţională de Arte, iniţiată în vara anului trecut prin intermediul celor trei expoziţii – Meșteșugul vopsirii lânii în Ţara Haţegului, Caligrafia timpului și Amprente de suflet.

Organizatorii și curatorii expozițiilor sunt conf. univ. dr. Daniela Frumușeanu,  de la Universitatea Națională de Arte București și lector univ. dr. Alexandru Andrășanu directorul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului – Universitatea din București.

Duminică, 28 iunie 2015, la ora 12.00, în localitatea Sînpetru, comuna Sîntămăria Orlea, a fost inaugurată Casa Tradiţiilor Haţegane. Meşteşuguri de odinioară, unele uitate astăzi, au drept fir călăuzitor lâna şi drumul parcurs de la sursă până la produs finit. De asemenea, expoziţia cuprinde diverse obiecte folosite  în trecut, în viaţa de zi cu zi.

Expoziţia permanentă este organizată de Asociaţia Femeilor din Sîntămăria Orlea, cu sprijinul Primăriei comunei Sîntămăria Orlea, în colaborare cu Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti  şi este găzduită de Căminul Cultural din localitate. Evenimentul îşi propune să fie şi unul al comunităţii din Sînpetru fapt pentru care, în preajma sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cu această ocazie va fi inaugurat şi Căminul Cultural la care au fost finalizate recent ample lucrări de reabilitare şi modernizare cu scopul de a deveni un spaţiu cultural şi de evenimente, adaptat la standardele şi cerinţele actuale, pus la dispoziţia localnicilor.

Parteneri media ai evenimentelor sunt:MODERNISM, AgenţiadeCarte.ro, Art Out, Dialog Textil, Vreau Arta.ro, Top Business, Piaţa de artă (pentru expoziţiile Corali şi Fragilitate), Radio România Cultural, Radio  Big FM Deva, Antena 1 Deva, Glasul Hunedoarei, Ziarul Hunedoreanului, Replica, Blog Larisa Duţă, Servus Hunedoara, Ştiri din Vest, Nyugati Jelen, Hunedoara Mea, Hunedoara Liberă şi Ziarul Văii Jiului.

***********

Geoparcul Dinozaurilor este un parc natural ce cuprinde întreaga Țară a Hațegului și care protejază și valorifică natura și cultura acestui spațiu. Geoparcul a fost declarat arie protejată de interes național în 2004. Din anul 2005 geoparcul a fost acceptat în Rețeaua Europeană a Geoparcurilor și în Rețeaua Globală (sub egida UNESCO) a Geoparcurilor. Din anul 2007 are în interiorul său două zone denumite „Situl Strei-Hațeg” și „Culoarul Rusca Montană – Țarcu – Retezat”, ca situri NATURA 2000, în vederea conservării habitatelor naturale și a speciilor de plante și animale sălbatice de interes comunitar. Geoparcul are un statut special datorită gradului ridicat de locuire care implică o preocupare deosebită pentru dezvoltarea locală. Această arie protejată cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes biologic, arheologic, istoric și cultural. Factorul cheie care personalizează acest teritoriu este reprezentat de siturile cu resturi de fosile de dinozauri de vârstă Cretacic Superior. Dinozaurii pitici din Depresiunea Hațeg sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de fosile, cuiburi cu ouă și embrioni de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor. Administrarea geoparcului este realizată de Universitatea din Bucureşti.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508