spot_img

HISTORY Channel® marchează aniversarea a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai cu un nou documentar românesc

HISTORY Channel® difuzează, în premieră și în exclusivitate, pe 24 octombrie 2021, de la ora 21:00, filmul documentar „Regele Mihai: Drumul către casă”, la o zi înainte de aniversarea a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai. Pe parcursul unei ore, filmul va prezenta povestea nespusă a curajosului Rege Mihai al României care, la doar 23 de ani, își risca viața sfidându-l pe Hitler în al Doilea Război Mondial, pentru a fi ulterior exilat din patria sa de comuniștii impuși de Kremlin. 

„Regele Mihai: Drumul către casă” preia povestea dramatică a exilului unui tânăr adesea solitar, ținut în marele joc de șah dintre Vest și Rusia Sovietică. A fost prins în încercările CIA de a înființa o rezistență armată în România, iar mai târziu, a fost spionat în exil de agenții temutei Securități a lui Ceaușescu.

 

„Folosind un interviu inedit cu Regele, înregistrat în 2003 și mărturii din partea celor care i-au fost alături în timpul exilului, precum și din partea membrilor familiei Regelui, vă spunem o poveste despre greutățile insuportabile și reîntoacerea în patria sa”, afirmă producătorul executiv John M. Florescu.

 

Ca și primele filme produse în România de către Dl. Florescu, „Regele Mihai: Drumul către casă” este narat de către Marcel Iureș, unul dintre cei mai aclamați actori de teatru și film.

 

Filmat și produs în România, Marea Britanie și Elveția, documentarul este o continuare a mult apreciatei producții „Războiul regelui” (titlu internațional „Regele care l-a păcălit pe Hitler”), care a avut premiera la TV în 2016 și a fost difuzat în 42 de țări, fiind transmis inclusiv de către HISTORY Channel și HISTORY2.

 

Suntem bucuroși să prezentăm o nouă producție locală publicului HISTORY Channel din România, în special după feedback-ul foarte bun dat primului documentar devotat fascinantei povești de viață a Regelui Mihai și, desigur, filmului lui John Florescu despre Regina Maria, una din producțiile cele mai iubite de telespectatorii români ai HISTORY Channel. Suntem nerăbdători să oferim mai multe narațiuni axate pe personalitățile și evenimentele semnificative din istoria României”, a declarat Izabella Wiley, Director General A+E Networks Europa Centrală și de Est.

 

Documentarul prezintă interviuri cu familia Regelui, consilieri și prieteni apropiați Regelui Mihai, dar și un interviu nedifuzat până acum cu soțul reginei Elisabeta a II-a, Prințul Philip, acordat în 2016 la Buckingham Palace cu doar câteva luni înainte de retragerea sa din viața publică.

 

Valoarea istorică a filmului este îmbogățită cu înregistrări din arhiva de familie filmate chiar de Regele Mihai, documente recent desecretizate din arhivele Securității și CIA, precum și cu relatările istoricilor occidentali și români, printre care profesorul Dennis Deletant, cel mai important autor și istoric occidental specializat în istoria României, profesor emerit al University College London, și Dr. Matei Cazacu, autor al mai multor cărți de istorie românească și istoric la Centre National de la Recherche Scientifique în Paris. Diana Mandache, în prezent cel mai prolific biograf al Familiei Regale a României, și-a adus contribuția din punct de vedere editorial și al cercetării. Filmul o include și pe jurnalista și autoarea britanică Tessa Dunlop.

 

Filmul „Regele Mihai: Drumul către casă” este o producție independentă a Chainsaw Film Productions. Echipa de producție a documentarului este formată din John M. Florescu – producător executiv, Trevor Poots – producător/scenarist,  Viorel Chesaru – producător senior, Mircea Lăcătuș – producător arhive/editor, Dan Drăghicescu – producător asociat, profesorul Matei Cazacu – consilier istoric senior și Laura Beldiman – cercetător/asistent editorial.

 

Trailerul oficial al documentarului poate fi urmărit aici

 

Regele Mihai, cea mai influentă personalitate istorică din ultimii 100 de ani ai României

Alegerea unui documentar despre viața Regelui Mihai al României nu este întâmplătoare. Un studiu realizat pentru HISTORY Channel în 2018 l-a evidențiat pe Regele Mihai ca personalitatea cu cel mai mare impact pozitiv asupra vieții românilor din ultimii 100 de ani, după cum indică 41,7% dintre români. Un procent similar indică faptul că perioada interbelică (1918-1938) a fost cea mai benefică pentru România. Studiul a fost realizat de iSense Solutions for HISTORY Channel, pe un eșantion reprezentativ de1.051 de respondenți, din mediul urban, cu vârste cuprinse între 16-65 de ani. Documentarul marchează aniversarea a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai, premiera având loc cu o zi înainte de data de naștere, dorind să ofere un portret complet și să aducă un omagiu ultimului rege al României.

 

HISTORY Channel, 13 ani în România

Anul acesta, HISTORY Channel marchează 13 ani de la lansarea feed-ului românesc localizat, la 1 octombrie 2008. În 2021, HISTORY Channel a intrat până în prezent în casele a 9 milioane de telespectatori din România, păstrându-se pentru al nouălea an consecutiv poziția de lider în rândul canalelor factuale, cu o cotă de piață de 0,91% (urban, 18 – 49 ani) și un timp mediu de vizionare de 51 minute zilnic, potrivit măsurătorilor ARMA/Kantar.

 

În 13 ani, HISTORY Channel a adus publicului român o grilă de programe originală, cuprinzând  seriale aclamate precum „VIKINGII”, „Blestemul Insulei Oak”, „Arme Născute din Foc”, „Singuri”, „Așii Amanetului” sau „Pe urmele antichităților”, și continuă să livreze seriale cult de lung metraj și documentare factuale, printre care menționăm noile sezoane Top Gear, Inexplicabil cu William Shatner și Cele mai mari mistere ale istoriei cu Laurence Fishburne.

 

  • A+E Networks® UK este o asociere de tip joint venture între companiile media Hearst și Sky. Portofoliul său include televiziuni factuale și de divertisment de înaltă calitate precum HISTORY® Channel, Lifetime®, Crime+Investigation®, HISTORY2® și BLAZE. A+E Networks® UK a fost lansat în noiembrie 1995 și operează în prezent 18 televiziuni transmise în 57 de milioane de locuințe din peste 100 de țări, din Regatul Unit, Scandinavia, Benelux, Europa Centrală și de Est, Africa și Orientul Mijlociu.

 

  • HISTORY Channel® a fost lansat în 1995 și ajunge la peste 300 de milioane de locuințe din întreaga lume, în peste 150 de teritorii, fiind tradus în 37 de limbi. HISTORY Channel® reprezintă principalul canal din portofoliul A+E Networks. HISTORY Channel® provoacă și duce mai departe noțiunea tradițională de „istorie”, oferind spectatorilor o perspectivă alternativă. Gama variată de emisuni difuzate dezvăluie modul în care poveștile umane sunt modelate de fapte fascinante și adesea surprinzătoare.

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508