spot_img

Grant cultural european câștigat de Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române

Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române este câștigătorul unuia dintre cele 185 de granturi oferite anul acesta de Consiliul European pentru Cercetare – ERC Advanced Grant – în cadrul programului Horizon 2020. Anunțul a fost făcut astăzi, 31 martie 2020, de către European Research Council. Este prima dată când România obține un ERC Advanced Grant, iar proiectul de cercetare propus de Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române este singurul proiect românesc aflat pe lista câștigătorilor.

TYPARABIC – Primele cărți tipărite în limba arabă pentru creștinii arabi. Transferuri culturale între Europa de Est și Orientul Apropiat otoman în secolul al XVIII-lea este coordonat de dr. habil. Ioana Feodorov și va fi realizat de o echipă internațională formată din 13 cercetători din România, Franța, Germania Liban, Marea Britanie, Olanda, Rusia, Turcia și Ucraina.

 

Proiectul își propune o analiză aprofundată a legăturilor dintre Țările Române și alte state din Sud-Estul Europei, pe de o parte, și creștinii arabi din Imperiul Otoman pe de altă parte, din perspectiva progresului social pe care l-a adus în Orientul Apropiat cultura tiparului în secolul al XVIII-lea, la care românii au contribuit în mod esențial.

 

Cercetarea vizează în primul rând transferul de tehnologie a tiparului din Țara Românească și Moldova către ținuturile orientale guvernate de Poarta Otomană, în beneficiul creștinilor arabofoni, de rit bizantin și catolici. În al doilea rând, va fi realizat un repertoriu descriptiv și sistematic al tuturor cărților arabe tipărite între 1701 și 1800 în Țările Române, Liban, Siria și ținuturile învecinate.

 

Alte teme conexe ale proiectului sunt: contextul întemeierii și funcționării tiparnițelor cu litere arabe în teritoriile aflate sub stăpânire ori suzeranitate otomană; legăturile creștinilor din Biserica Antiohiană de rit bizantin cu Moldova și Țara Românească, prin călători și prin circulația cărții vechi și a manuscriselor grecești; rolul tiparului în păstrarea tradiției creștine și pătrunderea în cult a limbii arabe, fenomen contemporan cu pătrunderea limbii române în cărțile bisericești din ținuturile românești.

 

Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române desfășoară de mai bine de un deceniu și jumătate, sub coordonarea dr. habil. Ioana Feodorov, proiecte privitoare la relațiile culturale între români și arabii creștini din provinciile otomane est-mediteraneene (Libanul și Siria de azi). Începând din acest an, Institutul desfășoară un alt importnat proiect interdisciplinar, care vizează catalogarea colecțiilor de manuscrise orientale deținute de Biblioteca Academiei Române (București și Filiala Cluj).

 

Coordonatorul proiectului TYPARABIC, dr. habil. Ioana Feodorov, este specialistă în cultura arabă creștină și studiază de mai multe decenii relațiile arabilor din Biserica Antiohiană cu românii. A publicat numeroase lucrări în țară și străinătate cu privire la jurnalul călătoriei arhidiaconului antiohian Paul din Alep în Moldova și Muntenia, la începuturile tiparului arab în Răsărit cu ajutor din Țările Române, la circulația literaturii creștine între Europa de Est și ținuturile est-mediteraneene.

 

Proiectul TYPARABIC a fost înscris spre finanțare la secțiunea Științe Sociale și Umaniste, care a reunit 500 de propuneri, Consiliul European de Cercetare selectând 48 de câștigători. Celelate două secțiuni ale competiției de finanțare au fost: Științele Vieții și Științe Fizice și Inginerie.

 

European Research Council – ERC

Consiliul European de Cercetare (European Research Council – ERC), înființat de Uniunea Europeană în 2007, este prima organizație de finanțare europeană pentru excelență în cercetarea de frontieră. În fiecare an, ERC selectează și finanțează cei mai buni cercetători creativi, de orice naționalitate și vârstă, care derulează proiecte în Europa și se străduiește să atragă cercetători de top din orice parte a lumii

 

Până în prezent, ERC a finanțat aproximativ 9.000 de cercetători și peste 50.000 de post-doctoranzi, doctoranzi și alte persoane care lucrează în echipele de cercetare. Competiția din acest an a condus la crearea a peste 1.800 de noi locuri de muncă și burse pentru post-doctoranzi, doctoranzi și persoane implicate în cercetare.

 

Cercetătorii care doresc să concureze pentru un grant ERC sunt invitați să acceseze site-ul Consiliul European de Cercetare la adresa: https://erc.europa.eu/. Perioada de aplicare pentru următoarea rundă a competiției ERC Advanced Grant este 14 mai – 26 august 2020.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508