spot_img

George Arion – o seară la Bruxelles

Vineri, 23 februarie 2018, 19:00, la sediul Arthis, Institutul Cultural Român Bruxelles și Casa de Cultură Belgo-Română Arthis organizează o seară – spectacol cu scriitorul George Arion și actorii Cristina Deleanu și Eugen Cristea. Seara va debuta cu o dezbatere literară despre locul romanului polițist în literatura contemporană, cu participare scriitorilor George Arion și Alain Berenboom. Deși întâlnirea se anunță imprevizibilă, eleganța, noblețea și satira sunt garanții în compania rafinată a celor doi distinși invitați. Dialogul se va desfășura în franceză, cu traducere simultană în neerlandeză.

După publicarea volumului La vodka du diable (2017, Genèse Editions) de George Arion, Alain Berenboom, cel mai titrat autor de „polar“ din Belgia, declara: „(…) De la Tzara la Ionescu, cei mai buni din literatura română s-au servit întotdeauna de umor pentru a retrezi spiritele. Arion pune această artă în serviciul « polarului » cu un talent mistificator. E timpul să descoperim romanul polițist românesc, o specialitate extrem de recomandabilă și absolut originală.“

George Arion (n.1946) este considerat cel mai important autor de literatură polițistă din România. Editura franco-belgiană Genèse Editions, condusă de Danielle Nees, i-a publicat trei romane: Cible royale (rom. Nesfârșita zi de ieri, 2014), Qui veut la peau d’Andreï Mladin? (rom. Atac în bibliotecă, 2015) și La vodka du diable (ro. Profesionistul. Țintă în mișcare, 2017), în traducerea lui Sylvain Audet-Găinar.

Alain Berenboom (1947, Schaerbeek) est unul dintre marii autori belgieni contemporani francofoni, recompensat cu Premiul Rossel în 2013 pentru romanul Monsieur Optimiste (2013, Genèse Editions), unul dintre cele mai prestigioase premii literare belgiene, acordat de cotidianul Le Soir. Trei romane i-au fost publicate în traducere în română de Ileana Căntuniari, la editure Crime Scene Press : La recette du pigeon à l’italienne (rom. Porumbel à l’italienne, 2016), La Fortune Gutmeyer (rom. Averea Gutmeyer, 2015) și Périls en ce royaume (rom. Primejdii în regat, 2014).

Întâlnirea literară va fi urmată de premiera spectacolului Amintiri din livada cu meri, thriller-comedie după piesa omonimă de George Arion (producător Asociația Culturală PERFORM A.R.T.) Regia poartă semnătura lui Daniel Nițoi, muzica și efectele sunt realizate de Vasile Manta. Coregrafia îi aparține Izabelei Bostan, iar scenografia talentatei Simona Marcu. Din distribuție fac parte Eugen Cristea și Cristina Deleanu, doi actori iubiți și apreciați de publicul larg, atât în România, cât și peste hotare.

„Se ia o familie fericită, se adaugă un oaspete de seamă, se pregătește o cină cu pasiune în cel mai mic detaliu, se ciocnesc pahare de whisky și… totul este perfect. Da! Dar ce va face familia Jackson dacă planurile lor sunt date peste cap de o furtună neprevăzută!? Inundațiile pot scoate la iveală secrete ascunse într-un cuplu care pare, în fața oamenilor, perfect !? Livada pe care o păstoresc și care este pentru ei o oază de liniște le poate fi fatală ?! “, descrie regizorul Daniel Nițoi atmosfera spectacolului.

Piesa este un simbol al demenței patologice, al nebuniei morții și al măștii unor oameni aparent normali, dar în esență bolnavi. Mărul, un simbol al cunoașterii, devine în această piesă un simbol al morții și al transformării. Aparența familiei fericite din această piesă nu este decât un camuflaj al perfecțiunii ce poate ascunde, de fapt, moartea, putreziciunea.

„Un spectacol incitant, greu de încadrat în vreun gen teatral anume. Îl putem numi un ,,thriller,, cu accente comice pe ici – pe colo. Un spectacol care te ține cu sufletul la gură, în calitate de spectator nebănuind nicio clipă adevăratul deznodământ al acțiunii. Beneficiind de scrierea plină de măiestrie a autorului George Arion, pe bună dreptate comparat cu un Raymond Chandler autohton, precum și de regia plină de inventivitate și modernism a tânărului actor și regizor Daniel Nițoi, ,,Amintiri din livada cu meri” vă oferă o serioasă porție de adrenalină și o oră de captivante recitaluri actoricești. Un spectacol modern, plin de semnificații ascunse, de emoții dintre cele mai diverse, care vă va face, încă o dată, să iubiți splendida și eterna artă a teatrului de cea mai bună calitate”, declară actorul Eugen Cristea.

„Sam și Edith Jackson. Un cuplu la senectute. Par doi bătrânei de treabă care duc o viață tihnită printre mobilele vechi din casa lor. Ascultă muzică din alte timpuri, își amintesc clipele de fericire pe care le-au cunoscut. Din când în când, primesc oaspeți. În acele zile sunt cuprinși de frenezie, pregătind mese îmbelșugate. Dar pe cei doi îi leagă un secret teribil. Au o livadă cu meri care ascunde o taină înfricoșătoare.

Am scris această “piesă mortală” special pentru Cristina Deleanu și Eugen Cristea, mari actori și dragi prieteni ai mei. Poate de aceea le-a fost ușor să creeze două personaje memorabile, cărora mai întâi le-au dat viață într-o dramatizare de succes prezentată la “Teatrul Național Radiofonic”. Atunci le-am putut auzi doar glasurile inconfundabile. Acum îi putem admira și pe scenă, depănând o poveste care te înfioară. Precizare: din pricina modului în care s-au identificat cu eroii piesei, ori de câte ori Cristina și Eugen mă invită pe la ei mă asigur, mai întâi, că nu și-au cumpărat o livadă cu meri. Cei care vor vedea piesa vor înțelege de ce.’’, ne dezvaluie autorul George Arion din culisele spectacolului.

Evenimentul face parte din Parcursul literar intercultural propus de festivalul neerlandofon Interlitratour, organizat cu sprijinul Comisiei Comunitare Flamande.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508