spot_img

„Geneze. Monica Lovinescu. Est-etica” de Angela Furtună

De curând, sub egida Bibliotecii Bucovinei, la Editura Vinea, București, a apărut  volumul „Geneze. Monica Lovinescu. Est-etica”, semnat de Angela Furtună.

„Prin această cercetare se continuă munca de recuperare a marii opere literare, publicistice, filosofice şi etice a scriitoarei şi disidentei anticomuniste Monica Lovinescu, demarată la Biblioteca Bucovinei de câtre scriitoarea Angela Furturnă acum câţiva ani prin programul anual Zilele Monica Lovinescu şi prin decernarea Premiului Naţional „Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca”; biblioteca oferă astfel contemporanilor, pe lângă serviciile clasice, modernizate şi programele culturale, şi un vast capitol de cercetare, cultură şi gândire românească.

În 2008, după ce s-a stins la Paris, Monica Lovinescu a fost adusă în cripta marelui critic E. Lovinescu de la Cimitirul Tâmpeşti-Grădini din Fălticeni, unde repauzează pentru eternitate un întreg filon de civilizaţie românească format din mari scriitori, cărturari şi filosofi: E. Lovinescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Vasile Lovinescu, Ecaterina Bălăcioiu, Horia Lovinescu şi alţii.” (editorii)

Profesorul Dennis Deletant de la Universitatea din Georgetown subliniază că studiul are o „valoare stilistică excepțională” și semnalează „importanța spiritului individual de responsabilitate, o responsabilitate asumată fără nicio concesie de Monica Lovinescu”.

Criticul Gheorghe Grigurcu aduce în discuție actualitatea acestei „admirabile cercetări” în vremuri ce au din nou nevoie de etica memoriei: „Monica Lovinescu: o figură centrală nu doar a literelor ci şi a istoriei noastre contemporane. Marea doamnă a Europei libere ne-a insuflat speranţa în anii grei în care nu o dată înclinam spre deznădejde şi n-a ezitat a da glas dezamăgirii pentru tot ce e atât de parţial, distorsionat în perioada postdecembristă. Aşa încât azi intransigenţa să fără cusur are o acută actualitate. O simţim pe Monica Lovinescu alături în înfruntarea cu neajunsurile grave ale obştii noastre încă departe de-a se fi detaşat complet de mentalitatea şi personajele nopţii totalitare. În numele nostru, al tuturor celor ce-i purtăm Monicăi Lovinescu un simţământ de gratitudine, Angela Furtună îi consacră, iată, o admirabilă cercetare”.

Profesorul Vladimir Tismăneanu,de la Universitatea din Maryland:
„Scriind această atât de necesară, originală şi superb documentată carte, poeta şi eseista Angela Furtună a făcut un lucru extraordinar şi merită recunoştinţa tuturor celor cărora nu le este indiferentă soarta libertăţii în România şi nu doar acolo. Graţie cărţii ei, scrisă cu devoţiune intelectuală şi pasiune morală, Monica Lovinescu, fiica acelei Bucovine care simbolizează tradiţia democratică a Europei Centrale, gânditoarea care a propus tabla de valori a est-eticii, este readusă printre noi, ca prezenţa vie, ca voce a unei umanităţi agresate, ofensate, dar care refuză să capituleze şi să consimtă prin tăcere”.
Academician Basarab Nicolescu(Paris şi Cluj), remarcă necesitatea unei pedagogii a memoriei, pentru evitarea derapajelor totalitare cărora li s-a opus, în anii dictaturii, șiMonica Lovinescu. Actualitatea ei nu a dispărut, dimpotrivă: „În exil, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca ne încălzeau sufletele, prin speranţa pe care ei o reprezentau, prin forţa redutabilă a vorbelor transmise pe calea undelor, spre o Românie care ni se părea, multora dintre noi, mai inaccesibilă decât o îndepărtată galaxie”.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508