spot_img

Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30”, pe scena Operei Naționale București

Sâmbătă, 5 iunie 2021, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica. Avem șansa de a fi contemporani cu mezzo-soprana Ruxandra Donose, o artistă aflată la apogeul unei strălucitoare cariere internaționale, într-un moment de grație artistică în care ne poate dărui interpretări unice, de referință, ale unui minunat repertoriu universal, cu surprinzătoare extensii stilistice.

Avem șansa întâlnirii cu o artistă care are dorința de a ne dărui astăzi, în plină putere a expresiei artistice, preaplinul unei experiențe de 30 de ani de prezențe continue pe cele mai mari scene ale teatrelor lirice din toată lumea. Avem șansa de a sărbători, prin persoana mezzo-sopranei Ruxandra Donose, o valoare națională pe scenele din România, pentru împlinirea a 30 de ani de carieră internaţională.

Gala aniversară Ruxandra Donose – 30 a mai fost prezentată în aer liber în septembrie la Sibiu, în colaborare cu Filarmonica de Stat din Sibiu şi la Iaşi în colaborare cu Opera Naţională din Iaşi, on line de la Ateneul Român cu Orchestra Naţională de Tineret urmând a fi prezentată în 2021 în mai multe oraşe din România.

Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” organizată de Opera Naţională de Biucureşti este unicul eveniment cu public din această serie ce se va desfăşura în capitală. Cu acest prilej, Ruxandra Donose, una dintre cele mai recunoscute mezzosoprane ale lumii, va fi prezentă pentru publicul spectator pe scena Operei Naționale București. Personalitate artistică de mare complexitate, Ruxandra Donose este cunoscută pentru roluri importante precum cel al Charlottei din opera „Werther” de Jules Massenet, sau rolul titular din „Carmen” de Georges Bizet. De asemenea, marile scene ale lumii găzduiesc rolurile sale masculine, în travesti, interpretate magistral, precum Cherubino din „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, Sesto din „La Clemenza di Tito” și Idamante din „Idomeneo”.

 

Ruxandra Donose este deosebit de apreciată pentru timbrul special al vocii şi inteligenţa fantastică în interpretare, însoţite de o sensibilitate şi forţă de expresie absolut extraordinare.

Anul 1990 a fost unul foarte important pentru cariera sa, a început o bogată activitate pe plan internaţional, pe marile scene ale lumii (Berlin, Viena,  München, Frankfurt, etc) şi a participat la o serie de înregistrări la case de discuri importante din Mannheaim, Hamburg şi Frankfurt. În 1996 a evoluat pentru prima oară în Statele Unite ale Americii, la Opera din San Francisco, în „Povestirile lui Hoffmann”, de Offenbach. În anul 2002, a fost nominalizată la cea de-a 44-a ediţie a Premiilor Grammy, la categoria cea mai bună interpretare, cu lucrararea compozitorului Antonin Dvorak, „Stabat Mater”.În anul 2008 a cântat în premiera mondială a operei „The Fly” de Howard Shore, la Theatre du Chatelet din Paris, interpretând rolul feminin principal, Veronica. Anul 2010 i-a adus Ruxandrei Donose patru debuturi de rol importante în operele: „Don Giovenni” de Mozart (rolul Dona Elvira), „Moartea Cleopatrei” de Berlioz, „Orfeu și Euridice” de Gluck (rolul Orfeu, în travesti) şi „Il Farnace” de Vivaldi, operă pe care a înregistrat-o pentru compania de discuri EMI Virgin Classics, într-o ambianță specific barocă, alături de un grup de instrumentiști care au cântat pe instrumente istorice.

De-a lungul carierei artistice a colaborat cu unii dintre cei mai mari dirijori ai lumii: Claudio Abbado, Pierre Boulez, Sir Colin Davis, Mariss Jansons, Sergiu Celibidache, Donald Runnicles, Vladimir Jurowski şi Zubin Mehta.

A evoluat pe cele mai mari scene ale lumii precum Royal Opera House Covent Garden, the Metropolitan Opera New York, San Francisco Opera, Opera National de Paris, Vienna State Opera, Berlin Staatsoper, Los Angeles Opera, Deutsche Oper Berlin, Teatro Real, Madrid şi Tokyo. „Cenuşăreasa”, „Carmen”, „Norma”, „Werther”, „Cavalerul rozelor”, „Idomeneo” sunt opere în care Ruxandra Donose a interpretat cu mare succes roluri principale.

            Biletele se pot achiziționa online de pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

 

            Pentru a ne bucura în siguranță de fiecare spectacol, reprezentațiile au fost adaptate și nu depășesc o durată de maximum 2 ore, conform normelor oficiale în vigoare. Vă reamintim că purtarea măștii este obligatorie, se va respecta distanțarea socială, iar spectacolul nu are pauză. Accesul în sala de spectacole se va realiza cu o oră înainte de a începe reprezentația, în baza biletului (fizic sau electronic). 

 

Pentru a participa la spectacolele Operei Naționale București vaccinarea NU este obligatorie.

 

Sponsor oficial: Enel România

Sponsori: Aqua Carpatica, Zarea

Parteneri: Sansha

Cu sprijinul : JTI, De Longhi, Pro Contemporania

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Forbes România, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenţia de carte, Viewfinder Solutions, The Culture Club.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508