spot_img

Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani” se implică în campania de strângere de fonduri pentru reconstruirea Filarmonicii de la Chișinău

Continuând o tradiție a relațiilor de excelență, Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani” devine, începând de anul acesta, partener în România al Filarmonicii de la Chișinău, colaborare care, pe lângă obiectivele artistice, vizează campania de strângere de fonduri pentru reconstrucția centrului cultural basarabean, parțial distrus de un incediu în luna septembrie, 2020. 

„Festivalul de Operă Virginia Zeani și-a asumat, prin semnarea unui acord, rolul de partener și mediator în campania de strângere de fonduri pentru reconstruirea Filarmonicii din Chișinău. Suntem alături de autorități, de muzicieni și de publicul basarabean. Au pierdut un centru cu imensă valoare simbolică. Este o dramă care are un impact major asupra tuturor. Pe lângă simpatia pe care i-o datorăm unei comunități care și-a pierdut filarmonica, pentru restaurarea acestui prețios edificiu, ajutorul necesar este acum unul concret. Contăm pe sprijinul tuturor organizațiilor publice și private în acest demers nobil de ajutorare a fraților noștri din Republica Moldova”.

 

Marian Jurgiu, 

Directorul Festivalului Regal 

de Operă “Virginia Zeani”

 

“Casa Filarmonicii, o clădire emblematică a orașului Chișinău și un centru cultural cu prestigiu și tradiție, se află de câteva luni într-un minuțios proces de evaluare și examinare, în timp ce muzicienii, care nu au oprit în niciun moment munca de creație, repetă și cântă în exil, în spații de împrumut. Acestea sunt primitoare și confortabile, însă ne-a rămas dorul de atmosfera de acasă, alături de dorința de a avea un centru dedicat, care să ne dea siguranța și să ne inspire, astfel încât să ne putem asuma pe deplin rolul în sistemul cultural intern și internațional. Dacă vom merge împreună, dacă vom fi toți împreună, într-o zi, în curând, în sala noastră de concerte vor răsuna iar aplauze. Ne-am propus să facem o campanie activă pentru colectarea fondurilor necesare reconstrucției, alături de iubitorii muzicii culte din Republica Moldova și din diaspora și alături de parteneri de încredere la nivel european și internațional. Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani”, prieten cu tradiție, ne este alături în acest demers, urmând să dezvoltăm împreună proiecte în măsură să le vorbească despre importanța instituției noastre celor care au gust pentru frumos și disponibilitatea să ajute. În curând, evaluarea va fi finalizată, va fi întocmit caietul de sarcini și vom putea spune care sunt fondurile totale necesare acestui proiect. Ne unim forțele pentru a salva un centru de excelență, perpetuând, astfel, spiritul nobil și înaltele aspirații despre care vorbește, de altfel, întregul parcurs profesional al dnei Virginia Zeani”.

 

Svetlana Bivol

Director General al Filarmonicii „Serghei Lunchevici” 

Chișinău

 

VIDEO: Împreună Renaștem – proiect de sprijin al Festivalului Regal de Operă „Virginia Zeani” pentru reconstruirea „Filarmonicii Serghei Lunchevici” din Chișinău

 

O ediție specială a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani” va avea loc, în perioada 20-22 august, în spații publice și centre culturale din Târgu Mureș. Organizat de Asociația “Together on Top”, în parteneriat cu Asociația “Hai la sat”, Primăria din Târgu Mureș, Instituția Prefectului – Județul Mureș și Consiliul Județean Mureș, Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani” este o reverență adusă Virginiei Zeani, una dintre marile soprane ale lumii, care s-a născut în Transilvania.

 

Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani”

 

https://virginiazeanifestival.com

 

Organizat de Asociația “Together on Top”, în parteneriat cu TVR, Sabion,  Asociația Culturală “Hai în sat”, Instituția Prefectului – Județul Mureș, Consiliul Județean Mureș, Primăria din Târgu Mureș și Electrecord

 

Coproducători: TVR, Radio România Muzical

 

Parteneri Media: AGERPRES, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio Mureș, Uniunea Ziariștilor din România, Ziarul Metropolis, Modernism.ro, Radio Classic, Zile și Nopți, Cuvântul Liber, Spotmedia, Népújság, Szabadság, Cluj Today, Transylvania Today, Up News, BuzzNews, Via Cluj TV, Cluj Insider, Transversum Media Trade, Székelyhon, Krónika, Radio GaGa, Zi de Zi, Știrile Transilvaniei

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508