spot_img

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU 2022. REPERE – ZIUA V, 9 NOIEMBRIE

25 de evenimente își așteaptă publicul în 9 noiembrie, cea de-a cincea zi a Festivalului Național de Teatru 2022. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Între acestea:

Conferința NEXT ON STAGE. Perspective în scenografie,ediția a 2-a

(producător: OISTAT România, în parteneriat cu FNT)

Coordonator: Adrian Damian

Curatori: Viorica PetroviciIuliana Gherghescu și Andrada Chiriac

Project Management: Elena Belciu

Cea de-a doua ediție a NEXT ON STAGE. Perspective în scenografie, este un eveniment organizat de OISTAT România (Organizația Internațională a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru) în parteneriat cu FNT 32, care își propune să analizeze situația actuală a scenografiei în România și încearcă să identifice soluții specifice ce pot îmbunătăți sistemul de creație și producție. Conferința urmărește să evidențieze aspecte ale colaborării scenografului cu regizorul, coregraful, autorul și alți membri ai echipei de creație și să dezbată relația acestuia cu ceilalți artiști ce contribuie la realizarea imaginii scenice, designeri de lumină sau video.

Subiectele abordate în cele două zile de conferințe se înscriu în tema generală a FNT 2022 – Granițe fragile. Istorii fluide și urmăresc concepte ce stau la baza creației scenografice dar mai ales metode și mijloace de a transforma aceste idei în realități scenice. Conferința este structurată în serii de talk-uri de câte 15 minute la care participă scenografi, profesori, proaspăt absolvenți, directori de instituții și stakeholderi din industrie dar și producători de decoruri și furnizori de materiale sceno-tehnice.

Fiecare zi a manifestării are invitați speciali – nume importante ale scenografiei românești, care vor prezenta subiecte de mare interes pentru această breaslă.

Programul detaliat al zilei de 9 noiembrie poate fi consultat la: https://fnt.ro/2022/next-on-stage-perspective-in-scenografie-editia-a-2-a-conferinta/

11.00 – 17.00 ARCUB, Sala Coloane (transmisă online pe www.fnt.ro și Facebook FNT)

INTRAREA LIBERĂ în limita locurilor disponibile

Cine mai scrie despre teatru?” (ateliere de critică teatrală online). Timp de 5 zile, studente și studenți ale/ai secțiilor de Teatrologie din facultățile de teatru se întâlnesc virtual sau fizic cu critici de teatru și teoreticieni/teoreticiene din zona artelor performative, pentru a explora modalități de abordare multiple din critica și teoria teatrală. O vor face pe o platformă special creată la care vor avea acces studenți ai secțiilor de Teatrologie din întreaga țară. Scopul acestor ateliere este de a încuraja actul critic al studenților, de a oferi noi perspective asupra a ceea ce înseamnă să fii „critic de teatru”, de a nuanța profunzimea relației pe care teatrul o întreține cu… critica sa. Atelierul din 9 noiembrie (orele 12.00 – 14.00) va fi susținut de Claudiu Groza.

EVENIMENT CU CIRCUIT ÎNCHIS

Turnul #urmatorulnivel” –  de: Ionuț Sociu, Alexandru Mihăescu și Teatrul Basca

(producători: Teatrul Basca și StageOn)

Regia: Alexandru Mihăescu

O experiență inedită de teatru-film în VR despre care echipa de creație și producție preciza: Ne-am concentrat pe unghiuri multiple, detalierea sau distanţarea, viziunea panoramică sau apropierea până la ultimul amănunt, focalizarea pe individ sau pe dinamica grupului, iar filmarea în 360° îi permite spectatorului să vadă într-un mod inedit cum cele șase personaje își analizează viețile.”

Detalii: – https://fnt.ro/2022/turnul-urmatorulnivel/ ,

https://basca.tm.ro/jurnal/turnul-urmatorulnivel/

Producție invitată în FNT în cadrul secțiunii Instalații performative, creații online și VR

Orele 14.00, 15.00, 16.00, 17.00, 18.00 ARCUB, Sala Bolților

Accesul se face prin înscrierea la: am.tirlea@yahoo.co.uk

Și astăzi spectatorii din FNT 2022 sunt invitați să asiste la o lectură performativă, prezentată în cadrul modulului INTERSECȚII ÎN FNT: Fragil. Dramaturgiile prezentului:

Superglue” – de Tim Crouch

(producător: Festivalul Național de Teatru, 2022)

Coordonator: Bobi Pricop

Superglue” spune povestea unui grup de activiști de mediu care se adună la un mormânt dintr-o zonă împădurită pentru a își lua adio de la un prieten care a murit în timpul unui protest. Pe măsură ce se adună apar și niște bannere, și oamenii încep să discute despre trecutul și viitorul lor, despre acțiuni pașnice versus acțiuni violente, despre cum societatea nu îi ia în seamă și le subevaluează misiunea. Inițial, avem impresia că acești activiști sunt de vârsta actorilor care le joacă rolurile. Pas cu pas ne dăm seama că e povestea unui grup de activiști de mediu mai în vârstă – personaje vârstnice interpretate de actori tineri fără a mima bătrânețea. Se nasc paralele între vârsta înaintată și adolescență într-un spectacol care ne invită cu delicatețe la o înțelegere inter-generațională a viitorului planetei noastre.

Detalii: – https://fnt.ro/2022/superglue-lectura-performativa/

Spectacol-lectură urmat de discuții cu publicul.

Ora 16:00 – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Media

VERNISAJ în FNT: Ora 17.00 ARCUB, Sala Coloane

NOD ÎN CINCI” – oexpoziție de fotografie de teatru

(însoțitoare a volumului „Nod în cinci. Câteva abordări în teatru” de Cristina Rusiecki)

Femei în diferite ipostaze și în diferite epoci. Cu gesturi diferite și atitudini diferite, de la frumusețe clasică la activism. De la vis la revendicare. De la iluzie și grație la umilință și pericol. Când am început să selectez fotografiile pentru expoziția însoțitoare a volumului Nod în cinci. Câteva abordări în teatru, nu intenționam o expoziție tematică. Așa cum în volum nu mi-am propus să urmăresc ce anume îi leagă pe creatorii analizați, ci să subliniez tocmai diversitatea în care evoluează teatrul românesc contemporan, nici expoziția nu era menită să trateze un singur subiect. Dar iată că expresivitatea ipostazelor feminine au făcut ca încet-încet femeia să ocupe prim-planul”. – Cristina Rusiecki, critic de teatru

Detalii – https://fnt.ro/2022/nod-in-cinci/

Expoziția se poate vizita până în data de 13 noiembrie 2022, între orele 12.00-20.00 la Hanul Ganroveni-ARCUB, Sala Coloane. Intrarea este liberă

Puzzle

(producător: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Litere și Arte, Departamentul de Artă Teatrală)

Regia: Ianoș Petrașcu

Spectacolul relatează povestea a trei personaje care sunt obligate să trăiască conform regulilor impuse de societate, însă fiecare are dreptul să viseze, să fie împlinit! Definiția libertății personale și a fericirii impuse de mulțime creează formule false conform cărora aceste personaje trebuie să interacționeze. Societatea plină de dogme nu oferă actorilor libertatea de a alege modul în care și cum și-ar dori să trăiască. Un spectacol în care publicul poate hotărî cum evoluează povestea. Deciziile luate de spectator ar trebui să fie asumate și corecte pentru că rezultatul lor ar putea fi dramatic sau chiar tragic. Trei povești în care fiecare își are propriul adevăr…. Cine își asumă postura de judecător? Are dreptul cineva să judece și să-și dea cu părerea referitor de viața altcuiva?

Detalii –  https://fnt.ro/2022/puzzle/ , https://www.facebook.com/artateatrala.sibiu

Producție invitată în FNT în cadrul secțiunii dedicate Facultăților de Teatru din România

Ora 17.00 – Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Mică

INTRAREA LIBERĂ în limita locurilor disponibile

Visul unei nopți de vară” – după William Shakespeare

(producător: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – Facultatea de Arte)

Adaptarea, regia, scenografia și light design: Radu Horghidan

Detalii – https://fnt.ro/2022/visul-unei-nopti-de-vara/

Producție invitată în FNT în cadrul secțiunii dedicate Facultăților de Teatru din România

Ora 17:00 – Teatrul Odeon, Sala Studio

INTRAREA LIBERĂ în limita locurilor disponibile

Pata oarbă / Blind spot” –  de: Cosmin Stănilă și Ionuț Sociu

(producător: Teatrul Național Sârb, Novi Sad – Serbia)

Regia: Andrei Măjeri

Coregrafia: Andrea Gavriliu

„Pata oarbă” / „Slepa Mrlja” este un text dramatic care urmărește destinul Antigonei, creat după teme din tragediile antice Oedip RegeAntigona și Bacantele, pe care regizorul Andrei Măjeri a fost invitat să-l monteze pe scena Teatrului Național Sârb din Novi Sad – oraș declarat Capitală Europeană a Culturii în 2022.

Antigona noastră e pasărea care cântă metafizica disperării. Plânsul ei se multiplică în multe altele. Un grup de femei îi aude vocea și invadează orașul, prevestind o schimbare socială. Un joc periculos. Poate că Antigona nu e o adevărată eroină, dar ea răspunde dorinței puternice a celor care vor să-și facă vocile auzite. Având un flashback din trecut (uneori dintr-o perspectivă parodică), ea încearcă să regândească rolul femeii în societate. Chestionând imaginea tatălui ei (Oedip), Antigona e lovită de cel mai groaznic sentiment: neputința.” – Andrei Măjeri

Spectacolul a avut premiera absolută în 15 aprilie 2022, la Teatrul Național Sârb Novi Sad

Detalii –  https://fnt.ro/2022/pata-oarba/

Producție invitată în FNT în cadrul secțiunii dedicate spectacolelor straine

Spectacol în limba sârbă cu traducere în limbile engleză și română

Ora 18.00 – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio

Tatăl”– de: Florian Zeller

(producător: Teatrul Bulandra București

Regia: Cristi Juncu

Detalii – https://fnt.ro/2022/tatal/ ,

Ora 19.00 Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei” (Izvor)

Medeea: Furie” – de Radu Popescu

(producător: Teatrul Apropo București)

Regia: Radu Popescu

Detalii – https://fnt.ro/2022/medeea-furie/ , https://teatrulapropo.ro/medeea-furie/

Ora 20.00 – Teatrul Apropo

2023 Smart-Family” – deMarina Hanganu și Bianca Trifan

(o co-producție: Teatrul „George Ciprian” Buzău (România) și Industria Scenica – Italia)

Regia: Marina Hanganu (RO) și Camilla Brison (IT)

Regia video: Armine Vosganian (RO)

O poveste din anul 2032 despre părinți, copii și roboți: După ce Laura suferă un infarct, fiica ei, care locuiește în Italia, îi cumpără un robot social și conectează locuințele lor îndepărtate printr-un sistem inteligent de comunicare. Ogmios Z42 și camerele video pătrund, astfel, în viața familiei dispersate geografic. Implicațiile etice și de relaționare umană ale tehnologiei încep să iasă treptat la iveală.

Spectacolul este unul telematic, pentru că se joacă simultan în România și Italia, cu actori și public în ambele țări. Actorii din cele două spații interacționează în timp real prin Internet.

Piesa explorează tema migrației și se bazează pe interviuri cu emigranți români și părinți vârstnici rămași acasă. Etapa de documentare pentru realizarea robotului a inclus ateliere de creație cu adulți și copii din România, Spania și Italia.

Detalii – https://fnt.ro/2022/2032-smart-family/ ,

Producție invitată în FNT în cadrul secțiunii Instalații performative, creații online și VR

Spectacol în limbile română și italiană cu traducere în limba engleză

Ora 20.00 – online pe www.fnt.ro (livestreaming)

Münchausen” – de Alexa Băcanu

(producător: Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava)

Regia și light design: Ovidiu Caița

Münchausen” e povestea din spatele poveștilor, o reimaginare psihologizată și ironică a aventurilor celebrului baron. Monologul surprinde încercarea lui Münchausen de dezvrăjire – de recunoaștere a minciunilor și împăcare cu lumea, de confruntare a societății care l-a batjocorit și de reintegrare în ea, prin confesiune sinceră. Confesiunea e, în același timp, o ocazie de reevaluare a relației sale cu realitatea, dar și de regăsire a echilibrului tulburat de incongruența dintre imaginea proprie despre sine și felul în care e perceput de ceilalți.

Detalii – https://fnt.ro/2022/munchausen/ ,

https://www.teatrulmateivisniec.ro/ro/repertoriu/

Ora 21.00 – Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Atelier

Cancún” – de Jordi Galcerán

(producător: Teatrul „Nottara” București)

Regia, light design și ilustrația muzicală: Felix Alexa

Detalii – https://fnt.ro/2022/cancun/ , https://www.nottara.ro/repertoriu/cancun/

Ora 21.00 – Teatrul Nottara, Sala „George Constantin”

Carnavalul” – după opera lui I.L. Caragiale  (episodul 3, premieră)

(producător: Teatrul Naţional Radiofonic, 2022)

Scenariul radiofonic, regia și ilustrația muzicală: Alexa Visarion

Detalii – https://fnt.ro/2022/carnavalul-episodul-3-premiera/

Spectacol în cadrul secţiunii Intersecții în FNT: FNT ON AIR. Premieră

Ora 23.00 – Radio România Cultural și pe www.eteatru.ro, în colecția FNT 2022

Liliom”– deFerenc Molnár

(producător: Teatrul Naţional Radiofonic, 1989)

Adaptarea și regia artistică: Elena Negreanu

Spectacol în cadrul secţiunii Intersecții în FNT: FNT ON AIR. În memoriam Valeria Seciu

Ora 23.05 – Radio România Actualități  și pe www.eteatru.ro, în colecția FNT 2022

A 32-a ediție a Festivalului Național de Teatru se desfășoară la București  între 5 și 13 noiembrie, curatori: Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari.

Proiect cultural produs de Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România și Televiziunea Română. Coproducători: Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Direcția de Cultură a Municipiului București. FNT este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii. Parteneri: Institutul Cultural Român, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, ITI – Centrul Român al Institutului Internaţional de Teatru. Partener de tradiţie: Radio România.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508