spot_img

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și compania Autoklass, un parteneriat pentru comunitate

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) și compania Autoklass au anunțat încheierea unui parteneriat strategic, care are obiectivul de a susține desfășurarea evenimentelor culturale derulate de cele două instituții, în anul 2021. Autoklass devine, astfel, partenerul de mobilitate al FITS și al TNRS, grație preocupării companiei de a se implica în viața socială și culturală a comunităților în care își desfășoară activitatea.

 

Directorul General al Autoklass, domnul Daniel Grecu, Directorul Sucursalei Autoklass din Sibiu, domnul Gabriel Negrilă, alaturi de Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și Directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca”, domnul Constantin Chiriac, au oficializat parteneriatul în cadrul unui eveniment care a avut loc la Sibiu.

„Vă rog să îmi permiteți ca în numele întregii echipe Autoklass să vă urăm „Bine ați venit!” alături de noi în această zi deosebită, în care suntem onorați să îl avem alături de noi pe domnul Constantin Chiriac, omul care a construit unul din cele mai mari festivaluri de teatru din Europa și a reușit să aducă orașul nostru, Sibiu, alături de cele mai importante nume ale culturii internaționale, reușind să transforme acest vis în realitate”, a spus Gabriel Negrilă, Directorul Sucursalei Autoklass din Sibiu.

„Decizia dumneavoastră de a ne fi alături în această zi ne onorează, mai ales pentru că este o zi deosebit de importantă pentru echipa noastră, este ziua în care devenim, oficial, parteneri ai Teatrului Național Radu Stanca Sibiu. În fapt, de la primul festival din 1993, timp de 28 de ani, domnul Constantin Chiriac a redefinit permanent noțiunea de teatru și a adus această formă de educație tot mai aproape de noi și, foarte important, alături de tânăra generație. Astfel, a devenit unul dintre cei mai importanți lideri ai inovației conceptului de teatru așa cum și Mercedes-Benz este liderul inovației în industria auto.

Credem cu tărie că acest parteneriat încununează eforturile întregii echipe Autoklass, ne onorează și ne obligă în același timp să îmbunătățim permanent calitatea serviciilor pe care le oferim partenerilor noștri de afaceri. Și noi am început să scriem alături de colegii noștri istoria companiei noastre, Autoklass, încă din 1996, iar începând de astăzi suntem onorați să contribuim la susținerea culturii românești, alăturându-ne și noi susținerii acestui proiect cu care ne mândrim ca sibieni și ca români, invitând totodată și alte companii private să se alăture susținerii acestui proiect. Atât prin Autoklass, cât și prin Axis, zi de zi oferim clienților și partenerilor noștri produse și servicii la cele mai înalte standarde de profesionalism și calitate, dezvoltând noi direcții de business din care, spre exemplu, putem menționa serviciile exclusiviste de închiriere autovehicule Mercedes-Benz, atât pentru turiștii români, cât și pentru cei care ne vizitează din afara țării. Avem ca obiectiv comun performanța, o performanță care trebuie să fie susținută și sustenabilă, iar astăzi, în semn de respect și prețuire, compania noastră, Autoklass, alături de Mercedes-Benz România, dăruiește acest parteneriat Teatrului Național Radu Stanca, în fapt comunității noastre, culturii sibiene și românești”, a declarat Daniel Grecu, Directorul General al companiei Autoklass.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Teatrul Național Radu Stanca și compania Autoklass sunt structuri care s-au dezvoltat și au construit în comunitățile lor de-a lungul deceniilor.

 

Parteneriat între zona de creație și cea de tehnologie

 

„Mă bucur că am reușit să înnodăm o istorie de succes atât de importantă pentru comunități. Subliniez încă o dată faptul că, fără a gândi viitorul spațiilor în care trăim, fără a ne gândi la oamenii care compun comunitățile, munca noastră este în zadar. Din fericire, Sibiul este un oraș binecuvântat, este unul dintre cele mai favorabile orașe pentru a face mari proiecte. Ziua de astăzi este o zi fericită pentru că, alături de excelența în zona de tehnologie, nu numai din România, ci de oriunde din lume, se produce această cooperare, această formulă de frățietate cu cel mai mare festival de artele spectacolului, cel puțin din România. Faptul că Sibiul a avut primul teatru din estul și centrul Europei, un teatru de limba germană, pe care trebuie să știm să îl respectăm și să-l ducem mai departe, iată, ne dă această punte spre partenerul de mobilitate. De fiecare dată căutăm împreună să găsim formule de a ne promova, de a coopera, de a găsi acel avantaj, acel surplus pe care zona de tehnologie îl poate aduce zonei de creație și invers”, a declarat Constantin Chiriac, Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și Directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.

Autoklass pune la dispoziția partenerilor săi o serie de automobile marca Mercedes-Benz, între care se află și un model Mercedes-Benz GLE, care vor fi folosite pentru deplasarea artiștilor, a invitaților și pentru derularea evenimentelor culturale. Artiști de renume mondial, precum Charlotte Rampling, Akram Khan, Israel Galvan, cele mai mari companii de dans din Israel sau Japonia, precum și alte nume de prestigiu din domeniul artelor spectacolului vor beneficia de acest parteneriat de mobilitate pe durata FITS 2021, parteneriat care va contribui în mod considerabil și la reducerea costurilor de organizare a FITS.

 

Despre Autoklass

 

Grupul Autoklass este Centru Autorizat de Vânzări și Service Mercedes-Benz. Cu o rețea de șapte sucursale la nivel național, trei dintre acestea având sediul în București și Ilfov, Grupul Autoklass este unul dintre partenerii autorizați Mercedes-Benz cu cea mai îndelungată experiență din România. Echipa de vânzări deține toate acreditările și certificările oficiale pentru a reprezenta marca germană în Romania și este pregătită să răspundă celor mai exigente așteptări. Autoklass oferă soluții personalizate pentru fiecare partener, de la vânzările individuale până la cele de flote, oferind consultanță permanentă clienților săi.

 

Despre FITS

 

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu va prezenta, în perioada 20-29 august 2021, peste 600 de evenimente din 37 de țări, de pe toate continentele, pentru ceea ce va însemna cea mai complexă ediție desfășurată până în prezent.

Organizat sub Înaltul Patronaj al Președinției României și cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu și al Consiliului Local Sibiu, FITS va reuni mari artiști ai scenei mondiale, oferind publicului posibilitatea de a se bucura de unele dintre cele mai apreciate spectacole ale lumii, recunoscute la nivel internațional și recompensate cu distincții prestigioase.

 

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508