Vineri, 24 iulie și sâmbătă, 25 iulie 2015, la Sibiu (Str.Mitropoliei nr.13), vor avea loc lucrările ediției 2015 a Festivalului Internațional de Poezie Artgothica și vor fi acordate Premiile Naționale pentru Poezie ”Mircea Ivănescu”. Juriul ediției 2015 este compus din Ioan Es. Pop – președinte și Rita Chirian, Daniel Corbu, Niu Herișanu, Robert Șerban – membri. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Program:
VINERI, 24 IULIE 2015
ORA 11.00 Deschiderea festivalului
11.30 – 13.00 Prezentări de carte, Prezentări presă literară
ORA 17.00 Masă rotundă cu tema “ Literatura online vs. Literatura tiparită”
ORA 20.00 „Noaptea Poeților” – recital de poezie al invitaților festivalului –
(în curtea interioară a Casei cu Cariatide, de pe str. Mitropoliei nr.13)
SÂMBĂTĂ, 25 IULIE 2015
ORA 11.00 Atelier de traduceri româno-ebraic, coordonat de Riri Sylvia Manor și Menachem Falek. Prezentarea proiectului unei antologii bilingve româno-ebraice de poezie contemporană. Eveniment organizat în parteneriat cu Ambasada Israelului la București.
ORA 16.30 Medalion literar George Almosnino, susținut de Nora Iuga, Valeriu Mircea Popa, Ciprian Chirvasiu, Angela Baciu.
ORA 17.00 Decernarea “Diplomelor de Excelență Artgothica” & Decernarea Premiilor Naționale pentru Poezie “Mircea Ivănescu” – Sala Oglinzilor – Forumul Democrat al Germanilor din România
ORA 20.00 „Noaptea Poeților” –Art Café- Cafeneaua Artistilor-– recital de poezie al invitaților festivalului & recital folk Cătălin Neghină
Pe toată durata festivalului, în curtea interioară a Casei cu Cariatide, de pe str. Mitropoliei nr.13, vor avea loc lecturi publice, ateliere literare, prezentări de cărți, proiecte și publicații literare, discuții libere.