spot_img

Festivalul „Gellu Naum”, ediția a VII-a: 30 – 31 iulie 2022

În perioada 30-31 iulie 2022, Muzeul Național al Literaturii Române din București, în parteneriat cu Moara de hârtie, organizează cea de-a VII-a ediție a Festivalului „Gellu Naum”, coordonat de scriitoarea Simona Popescu. Inaugurat în 2016, Festivalul „Gellu Naum” ajunge în acest an la ediţia a VII-a. La primele șase ediţii au participat, în jurul zilei de 1 august, data naşterii lui Gellu Naum, peste 100 de poeţi români şi străini. Această a VII-a ediție reunește poeți care scriu și proză. Prima zi a festivalului, 30 iulie 2022, se va desfășura în grădina Muzeului Național al Literaturii Române din Str. Nicolae Crețulescu 8.

„Proza mea e, într-un fel, şi poezie. […] A vorbi despre proză şi despre poezie înseamnă a împărţi textele ca pentru şcoală, cine ştie pentru ce”, spunea Gellu Naum într-un interviu din 1997. „Am senzaţia – afirmă naratorul (cu acelaşi nume cu al autorului) din Zenobia – că încep să comit un fel de homan şi asta mă oripilează.” „Oricum, scriind ca un prozator nenorocit despre una şi despre alta, nu fac decît să reconstitui coridorul pe care îl străbăteam în fugă, restul n-are nici o importanţă.”

Programul evenimentelor:

Sâmbătă 30 iulie 2022, orele 19.00-21.30

Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu 8

Despre cea de-a VII-a ediție a Festivalului și despre Gellu Naum vom afla mai multe în acest debut de festival de la Simona Popescu, iniţiatoarea Festivalului „Gellu Naum”, și de la Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, care vă urează bun venit alături de toți invitații pe care ne bucurăm să-i (re)vedem împreună.

Ora 19.00:

Despre legătura dintre poezie și proză în cărțile lui Gellu Naum. Prezintă: Marieva Ionescu și Florin Balotescu

Lectură din Zenobia de Gellu Naum

Invitată specială: Ioana Calotă-Philippide, actriță la Teatrul „Nottara”

Ora 19.30:

Lectură de poezie și proză cu:

Magda Cârneci, Ruxandra Cesereanu, Dan Coman, Caius Dobrescu, Andrei Dósa, Mihai Duțescu, Florin Iaru, Nora Iuga, Marin Mălaicu-Hondrari, Ștefan Manasia, Ștefania Mihalache, Florin Partene, Cosmin Perța, Octavian Soviany, Bogdan-Alexandru Stănescu, Elena Vlădăreanu

Duminică 31 iulie 2022

Moara de hârtie (Strada Funieru), Comana, Județul Giurgiu

Ora 12.30:

Lectură de poezie și proză. Invitaților li se vor alătura și alți poeți, admiratori ai lui Gellu Naum

Ora 19.30:

Lectură de poezie și proză cu:

Magda Cârneci, Ruxandra Cesereanu, Dan Coman, Caius Dobrescu, Andrei Dósa, Mihai Duțescu, Florin Iaru, Nora Iuga, Marin Mălaicu-Hondrari, Ștefan Manasia, Ștefania Mihalache, Florin Partene, Cosmin Perța, Octavian Soviany, Bogdan-Alexandru Stănescu,  Elena Vlădăreanu

Duminică, 31 iulie 2022

Moara de hârtie (Strada Funieru), Comana, Județul Giurgiu

Ora 12.30:

Lectură de poezie și proză. Invitaților li se vor alătura și alți poeți, admiratori ai lui Gellu Naum

Marți, 26 iulie – miercuri, 27 iulie 2022, ora 10.30

Str. Nicolae Crețulescu 8

MNLR | Agenda culturală | 25 – 31 iulie 2022

Atelierele Nature Talks

Copiii sunt așteptați la un atelier de mediu, organizat de Asociația Nature Talks, unde vor învăța cu ajutorul unor machete, experimente și jocuri, lucruri noi și interesante despre poluare atmosferică, risipă alimentară, colectare separată și eficiență energetică.

Muzeul Național al Literaturii Române

Poluare atmosferică – cauze, efecte și soluții pentru combaterea ei

Colectare separată – învățăm cum să pregătim corect mai multe tipuri de ambalaje pentru reciclare

Risipă alimentară – aflăm ce trebuie să facem ca să nu mai aruncăm mâncare la gunoi

Eficiență energetică – descoperim gesturi mici care ne ajută să reducem consumul de energie zi de zi

Structura atelierului

10 minute – primire copii

30 minute – curs interactiv partea I

10 minute – pauză de fructe

30 minute – curs interactiv partea a II-a

10 minute – premiere

Spre finalul atelierului, copiii vor afla secretele plantării unei flori și vor afla ce autori, ale căror obiecte și manuscrise sunt prezente în cadrul expoziției de bază a MNLR, au scris despre grădini, salcâmi și tei.

Link înscrieri: https://www.naturetalks.ro/scoala-de-vara-eco-2

Vineri, 29 iulie 2022, ora 17.00

Muzeul Național al Literaturii Române

Str. Nicolae Crețulescu 8

Lansare de carte | Antonime pe timp de pandemie

de Ada D’Albon

În Grădina MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, actrița și scriitoarea Ada d’Albon va lansa noua sa carte, Antonime pe timp de pandemie, apărută la Editura Eikon.

Participă: Christian Crăciun, Vianu Mureșan.

Moderator: Valentin Ajder.

Amfitrion: Loreta Popa

Actrița Ada d’Albon a părăsit România în 1981 pentru Franţa, împreună cu soţul ei, regizorul Laurenţiu Azimioară, presaţi fiind de autorităţile comuniste. Nepoată a lui Mihail Sadoveanu, Ada d’Albon s-a văzut nevoită să înceapă o nouă viaţă artistică în Franţa, dar în toţi aceşti ani i-a fost continuu dor de România. A şi scris în volumul „Ultima vară în Bretania. Istoria unui exil“, publicat la Curtea Veche, despre universul acesta pierdut, despre casa părintească, în care îşi făceau adesea apariţia personaje interesante precum Maria Tănase, unde Mihail Sadoveanu spunea poveşti.

Puteți vizita la MNLR

și la sediile partenerilor noștri

                                              Expoziția de bază

                                                    Casele Memoriale ale MNLR

Anunț

Biletele de intrare pentru vizitarea expozițiilor temporare și a Atelierului de artist Margareta Sterian de la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din Calea Griviței 64-66 au următoarele tarife:

a) Bilete de intrare:

10 lei/zi/vizitator – adulţi

5 lei/zi/vizitator – pensionari, elevi, studenţi

Gratuit – copii sub 7 ani, persoane cu dizabilități, angajații PMB și angajaţii reţelei de muzee din România

b) Taxă ghidaj: 6 lei/zi/vizitator

Atelier de artist „Margareta Sterian”

Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66

Muzeul Național al Literaturii Române a deschis la sediul din Calea Griviței 64-66, un nou spațiu expozițional: Atelier de artist – Margareta Sterian. Amenajat la etajul al doilea al clădirii, spațiul intim – recreat prin obiecte de mobilier, obiecte personale și lucrări de pictură, grafică, ceramică, frescă și panouri textile – redă universul creator și existențial al artistei, exemplificând interesul său pentru multiplele forme de exprimare artistică. Toate obiectele expuse în acest spațiu au fost donate Muzeului Național al Literaturii Române de către pictorul și criticul de artă Mircea Barzuca, discipolul și moștenitorul testamentar, omul datorită căruia opera și personalitatea Margaretei Sterian vor fi cunoscute de generațiile viitoare.

Detalii, aici.

                                            Expoziții temporare

Expozițiile temporare de la sediul MNLR din Calea Griviței 64-66 pot fi vizitate de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Vizitarea se va face pe bază de programare la: 0762.671.698.

Expoziția Ilustrații Literare

Muzeul Național al Literaturii Române

Calea Griviței 64-66

Sălile „Al. Condeescu”, „Petru Creția”,

„Al. Oprea”

5 – 29 iulie

În cadrul expoziției caritabile realizate în beneficiul Societății Naționale de Cruce Roșie din România expun peste 70 de artiști care şi-au exprimat cu entuziasm disponibilitatea de a susţine cauza copiilor cu diferite probleme financiare din Centrele E.G.A.L. de la Crucea Roșie Română.

Pe simezele expoziției se pot regăsi transpuse pe pânze cărți marcante din perioada actuală, precum și ilustrații la numeroase poezii, cărți de literatură pentru copii și coperți de carte.

Proiectele Galeriei „Arhiva de Artā” sunt caritabile, constând în vernisaje care promovează cultura, arta și conștientizarea situației copiilor defavorizați din centrele E.G.A.L. de la  Crucea Roșie, care, în fiecare zi, primesc un prânz cald și un loc unde să poată studia, alături de profesori voluntari din întreaga țară.

Prieteniile scriitorilor | Expoziție organizată în Plaza România

Bd. Timișoara nr. 26

18-31 iulie 2022

La 30 iulie, Organizația Națiunilor Unite a instituit Ziua Prieteniei. Cu această ocazie, Muzeul Național al Literaturii Române, cu sprijinul deosebit al Plaza România, vă propune un proiect expozițional care aduce în prim-plan povestea prieteniei scriitorilor români, spusă de muzeografii și redactorii muzeului, prin care dezvăluie diferitele forme în care aceasta s-a concretizat în viețile autorilor.

În vreme de pace sau de război, prieteniile între scriitori s-au legat prin afinitățile elective, prin preferințele literare sau culturale ori, dimpotrivă, prin modul lor complementar de a fi și de a gândi. Cât sunt împreună, poartă discuții prelungite despre scris, viață și cele mai profunde subiecte, cât sunt departe, citesc și își împărtășesc gândurile prin intermediul scrisorilor sau al cărților poștale („Am isprăvit tot ce aveam de cetit și cu apă de mare nu mă pot adăpa”). Uneori, foloseau o altă limbă pentru a-și feri confesiunile din calea cenzurii.

Comunicatul integral poate fi accesat aici.

Bucureștiul lui Mircea Eliade | Expoziție în mansarda MNLR

Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8

Vă invităm să călătoriți prin Bucureștiul interbelic, prin „Bucureștiul lui Mircea Eliade”. Expoziția vă prezintă o geografie literară bucureșteană, realizată pe hărți din 1914, 1928, 1938 pe care au marcat locuri reale, case și străzi care au existat cu adevărat și care în bună măsură au rămas până astăzi. Pe hărți sunt semnalate nu doar străzile și clădirile reale, ci și personaje și momente narative sau pasaje literare care fac din acea stradă sau casă un loc semnificativ.

Expoziția este structurată pe șapte teme mari, așa cum apar ele pe harta alăturată. Dincolo de arheologia urbană a numelor de străzi, de trasee ale personajelor și al tramvaiului 14, de scene ale unor evenimente sau de tipologii de case, șapte instalații cinematice oferă un comentariu artistic asupra unora dintre pasajele literare selectate. Inspirate de tehnici de film de la începuturile cinematografiei, cele șapte instalații vă invită să le experimentați pentru a declanșa o secvență animată, sau pentru a vă recompune propriul București al lui Eliade.

Vizitarea expoziției se face pe baza unei programări la numărul de telefon 0736.598.451 (WhatsApp) sau prin trimiterea unui e-mail la adresa programe@mnlr.ro.

Evenimente on-line

mini-Cafeneaua critică on-line:

Luni, 25 iulie 2022, ora 19.00: Cosana Nicolae Eram

Joi, 28 iulie 2022, ora 19.00: Maxim Dumitraș

pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului

Invitata episodului 151 al mini-Cafenelei critice on-line, de luni, 25 iulie 2022, este Cosana Nicolae Eram, eseistă și teoreticiană a literaturii și culturii, profesoară la University of the Pacific, California.

Invitatul episodului 152 al mini-Cafenelei critice on-line, de joi, 28 iulie 2022, este Maxim Dumitraș, sculptor, de asemenea pictor, ceramist, artist polivalent, fondator și director al Muzeului de Artă Comparată din Sîngeorz-Băi.

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

________________

Desfășurată din primăvara lui 2018 la Muzeul Național al Literaturii Române – MNLR, Cafeneaua critică, longevivul proiect de dezbateri culturale inițiat în 1994 de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, și-a suspendat edițiile săptămânale în martie 2020 din cauza pandemiei generate de coronavirusul SARS-COV-2. Încă în plină criză sanitară mondială, deci în imposibilitate de a-și relua întâlnirile cu invitați speciali și cu public, Cafeneaua critică a revenit totuși la 1 februarie 2021 sub forma unor mini-Cafenele critice on-line pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului. În locul obișnuitelor dezbateri ample pe subiecte de actualitate culturală, mini-Cafenelele critice oferă dialoguri cu personalități literare, artistice, intelectuale despre chiar viața din timpul pandemiei.

Episoadele anterioare ale mini-Cafenelei critice on-line pot fi accesate aici.

Vineri, 29 iulie 2022, ora 21:00

Pe site-ul www.mnlr.ro și pe platforma culturaindirect.ro

În vizită la Casele Memoriale prin ochii celorlalți / Seria II, episodul #3

„Vorbeste lumea” că pe Blvd. Prof. Dr. Gheorghe Marinescu 19, în cunoscutul Bloc al Profesorilor din proximitatea Muzeului Național Cotroceni și la câțiva pași de Grădina Botanică, se află un muzeu nemaivăzut, cu un discurs muzeal inedit pe scena culturală din România, se află unul dintre cele mai cochete apartamente ale Bucureștiului, amenajat și locuit în perioada interbelică de familia scriitorului Ion Minulescu. În cadrul rubricii noastre dedicate promovării Caselor Memoriale ale MNLR, vă invităm să urmăriți reportajul realizat de echipa PRO TV la Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”, disponibil pe website-ul www.mnlr.ro și pe website-ul www.culturaindirect.ro începând de vineri, 29 iulie 2022, ora 21:00. Gazda ediției dedicate lui Ion Minulescu a fost Adrian David, muzeograf la Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”.

Apartamentul în care se află în prezent Casa memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” a fost achiziționat de familia Minulescu în anul 1934. În 1991, Mioara Laurenția Minulescu, fiica lui Ion Minulescu, artist plastic, a lăsat apartamentul și patrimoniul aflat în el, prin testament, Muzeului Național al Literaturii Române. Colecția aflată în apartamentul poetului Ion Minulescu (1881-1944) cuprinde documente literare, scrisori, manuscrise, fotografii inedite și o colecție impresionantă de tablouri și sculpturi. Printre semnatarii operelor de artă aflate aici se numără Alexandru Ciucurencu, Margareta Sterian, Henri Catargi, Iosif Iser, Victor Brauner, Camil Ressu, Lucian Grigorescu, Cecilia Cuțescu Storck, M. H. Maxy, Al. Satmari,  Oscar Han, iar unele lucrări sunt realizate chiar de Claudia Millian (1887-1961), soția poetului.

Vizionare plăcută!

Duminică, 31 iulie 2022, ora 11.00

pe site-ul MNLR și pe pagina de Facebook a MNLR

Poezie și creație cu Loreta Popa

Invitat: Alexandru Preda

Ateliere pentru copii

Lecția despre muzeu @teliere educative pentru copiii din medii defavorizate #2

Joi, 21 iulie 2022, în intervalul orar 12:00 – 14:00, la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor” a avut loc cel de-al doilea atelier din seria atelierelor dedicate copiilor proveniți din medii defavorizate.

Tema propusă de colega noastră Dorothea Nicolescu, coordonatorul programului educațional din cadrul Secției „Case Memoriale” a MNLR și muzeograf al Mărțișorului, a fost dedicată relației dintre universul arghezian și arta plastică.

Preț de două ore, invitații noștri au devenit Detectivi printre tablouri. Toată lumea a auzit de Arghezi, cei mai mulți copii îl știu și pe Zdreanță și cunosc unele poezii, dar puțin sunt cei care cunosc pasiunile maestrului, îndeletnicirile lui, complexitatea personalității sale. Așadar, o vizită interactivă în casa poetului este binevenită! Un tur special prin casa memorială ne ajută să aflăm despre pasiunea scriitorului pentru arta plastică, despre  talentul său la desen, talent transmis și fiicei, Mitzura și despre colecția de artă a Mărțișorului. Interactivitatea unei vizite, poate fi cheia succesului, mai ales când musafirii sunt foarte tineri! Așadar, prin casa memorială s-au pierdut cuvintele unei poezii, iar picturile expuse pe pereți sunt singurele care ne pot spune pe unde s-au ascuns cuvintele lipsă, așa că trebuie să ne uităm cu mare atenție la fiecare tablou și să identificăm anumite detalii, pentru ca acestea să ne dea indiciile necesare. Și pentru că suntem detectivi pricepuți, am rezolvat și puzzle-ul cuvintelor împrăștiate și le-am regrupat în forma lor originală… dacă o ghicim pe cea originală, stabilită de Arghezi, dacă nu… tot va ieși ceva, că doar românul s-a născut poet!

Vizitatorii noștri fac parte din programul Alternative Rezidential, un serviciu de tip rezidențial din subordinea D.G.A.S.P.C. Sector 2, care se ocupă de creșterea și educația copiilor beneficiari de măsură de protecție specială de tip plasament în unități rezidențiale de tip familial. Ca în fiecare săptămână, aceștia s-au bucurat de universul uneia dintre cele cinci case memoriale aflate în patrimoniul MNLR.

Dacă doriți să participați și voi la atelierul intitulat „Arghezi și arta plastică (Detectivi printre tablouri)” ținut de colega noastră, muzeograful Dorothea Nicolescu, la Casa Memorială  „Tudor Arghezi – Mărțișor” din București, așteptăm înscrierile dvs. pe adresa de e-mail case.memoriale@mnlr.ro sau la numărul de telefon 0723.154.052.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508