Joi, 20 februarie 2020, ora 18:30, Liceul Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu” din București (str. Zborului, nr. 7-9) vă invită la vernisajul expoziției foto-documentare ”Lacrimile Vinței – Salvarea Bisericii Sfântul Mihail”. Concept si fotografii: Raluca Prelipceanu. Curator: Rodica Marinescu. Cu această ocazie, vor fi relansate albumul ”LITUGHISIRI ÎN ADÂNCURI ”și monografia ”VINȚA – Radiografia unei comunități care dispare –” semnate de Raluca Prelipceanu. Intervalul 16.00-16.45 va fi dedicat unei întâlniri cu elevii. Expoziția rămâne deschisă până la data de 18 martie 2020. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului. Raluca Prelipceanu a renunțat la Catedra Universității Evry din Franța urmându-și pasiunea pentru iconografia veche și răspunzând unei chemări divine, aceea de a salva biserica veche de 260 de ani din Vința gata să fie înghițită de lacul toxic format în urma exploatărilor miniere. „Biserica m-a ales pe mine, nu eu pe ea”, a declarat Raluca Prelipceanu. „Cred că fiecare suntem chemați într-un anumit loc cu un anumit scop, depinde însă de noi cum răspundem chemării respective”. Raluca Prelipceanu are un doctorat în științe economice la Sorbona, a călătorit în peste zece țări fiind bursier Erasmus, Schuman, Marie Curie. A făcut parte din NEPSIS și s-a ocupat de cateheza copiilor în parohia ortodoxă din Limours.
”Înțelegi ce reprezintă «acasă» când te încearcă dorul
„Fiind departe de țară, de familie mi-am descoperit de fapt rădăcinile și identitatea”, a declarat Raluca Prelipceanu într-un interviu pentru site-ul Elita României.
„Cred că abia atunci când ești departe de casă, de mediul în care ai crescut și în care te simți protejat cumva, începi să descoperi cine ești cu adevărat, în confruntare cu marile provocări ale vieții. Atunci înțelegi ce reprezintă pentru tine cu adevărat «acasă» pentru simplul fapt că te încearcă dorul”.
Când s-a întors în România, o prietenă restaurator a provocat-o să o însoțească la o biserică veche de pe Valea Arieșului, care se afla atunci în restaurare.
„Am fost surprinsă de simplitatea și, totodată, profunzimea picturii pe care am descoperit-o acolo, de modul în care transpunea iconarul de acum 200 de ani în pictură cuvintele Evangheliei. De exemplu, scena Răstignirii: Hristos, pe cruce între cei doi tâlhări, dintre care unul s-a pocăit și celălalt nu. Cel care se pocăiește privește către Hristos, celălalt, pur și simplu, întoarce privirea”.
Ulterior a început să studieze pe cheltuiala proprie pictura din zona Transilvaniei din secolele 18-19, cu scopul de a demonstra că acei meșteri aveau o școală, că nu erau lipsiți de educație și că, în acele meleaguri, chiar și într-un context mai puțin propice, cel al presiunilor habsburgice, se dezvoltase o școală valoroasă de iconografie. Biserica de la Vința se afla pe lista sa.
Vința, o bijuterie ascunsă între văi
Vința este un loc încărcat de istorie. În acest sat localnicii au înfrânt un detașament al armatei imperiale, ajutând astfel răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan. Sătenii l-au ascuns apoi o vreme pe Crișan care s-a rugat în Biserica din Vința.
Biserica din Vința, dedicată Sf. Arhanghel Mihail, era mare pentru perioada în care a fost construită – încăpeau cu ușurință 60-70 de persoane. A fost clădită cu greutate într-o vreme în care românii din Transilvania nu aveau drepturi egale cu celelalte nații.
Când a ajuns la Vința, Raluca Prelipceanu a constatat că biserica, „o bijuterie ascunsă între văi”, aproape se scufunda în lacul de steril. Odată cu ea pierea și satul și chiar amintirea lui.
Atunci și-a spus că trebuie să facă ceva pentru un lăcaș de cult încărcat de istorie, mai ales că, în interior, se regăsește o reprezentare unică în România a celor 24 de bătrâni din Apocalipsă.
A implicat mai multe asociații și personalități, instituții de presă și chiar a trimis un memoriu la UNESCO și în acest mod au început să apară finanțările necesare.
Proiectul Vința era așadar neașteptat și urgent. Cel mai dificil a fost să găsească o echipă care să extragă pictura de pe zid. A fost o muncă foarte grea și îndelungată pentru că nu s-a putut apela la procedurile obișnuite de extracție. Stratul pictural se afla foarte aproape de pietrele din zid.
Pentru ca pictura să nu se deterioreze, s-a folosit o procedură denumită stacco a masselo – desprinderea bucăților de zid, piatră cu piatră, pentru a se ajunge la scenele din spate.
Până să vină finanțările, Raluca Prelipceanu a trebuit să suporte singură cheltuielile șantierului.
Biserica a ajuns la Sibiu
Prin contribuția mai multor persoane implicate în acest fel, la sfârșitul lunii octombrie au fost duse la Muzeul ASTRA cele 144 de bucăți de frescă extrase de la biserica din Vința.
Biserica va fi refăcută în Muzeul sibian în aproximativ doi ani. Până în prezent s-a restaurat iconostasul, iar pe 13 iulie 2019 a fost pusă piatra de temelie pentru reconstrucția bisericii.
RODICA MARINESCU este realizatoare a unor expoziții inedite de fotografie, ca punere în operă și concept, îndrăgostită de Roma, căreia i-a dăruit un album unic, prin frumusețe și vibrație a privirii, printr-o evocare personală și sentimentală a orașului, Rodica Marinescu a adus în Muzeul Țăranului Român, unde își desfășoară activitatea ca specialist, meticulozitatea, respectul și credința pentru marile teme pe care le-a tratat și le-a lăsat moștenire Horia Bernea.
Prietenă a Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu”, a pornit și urmează să susțină în continuare, cursuri de EDUCAȚIE A PRIVIRII, subsumate proiectului de Educație prin Cultură.
Din această perspectivă, Expoziția de Fotografie pe care a pregătit-o, alături de Raluca Prelipceanu, urmărește să reveleze, pe de p parte, frumusețea unui monument de o valoare inestimabilă și, pe de altă parte, urgența în care ne aflăm de a nu lăsa să dispară astfel de comori, chiar cu jertfa de sine, cu neprecupețirea mijloacelor, așa cum a făcut Raluca Prelipceanu.
Viziunea expoziției, „privirea” pe care ne-o educă fotografiile icoanelor și dispunerea lor, puterea imaginilor sacre, cu o vechime de peste 250 de ani, vor vorbi de la sine copiilor și tuturor celor care se vor bucura, timp de o lună, de această reconstituire a unui monument salvat de inteligență, dragoste și jertfă de sine.
