spot_img

Eveniment de artă vizuală: ”Simpozionul de sculptură sudată – Dumbrăvița 2022”

În perioada 16 – 30 septembrie 2022, la Dumbrăvița va avea loc a doua ediție a ”Simpozionului de sculptură sudată – Dumbrăvița 2022”, eveniment organizat de către Filiala din Timișoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu sprijinul Primăriei Dumbrăvița, la care vor participa sculptorii Darius Hulea, Sorin Purcaru și Bogdan Nueleanu. După succesul de anul trecut al simpozionului, când patrimoniul celei mai bogate comune timișene a sporit cu trei opere de artă create, în direct, pe una dintre laturile parcului central din Dumbrăvița (unde, de altfel, sunt și expuse), cei trei artiști români contemporani se întâlnesc din nou ca să aducă sculptura sudată în atenția publicului. De altfel, accesul liber al celor interesați la actul creației este una dintre mizele acestui demers cultural, mai ales că a existat un mare interes și din partea copiilor și tinerilor, în 2021. 

„Sunt convins că Simpozionul de sculptură sudată contribuie semnificativ la conturarea identității culturale a Dumbrăviței, atât prin valoarea în sine a lucrărilor, cât și prin caracterul educativ pe care sculptura de for public o are. La sfârșitul întâlnirii noastre vom putea vorbi de un adevărat parc de scuptură, fiindcă vor exista deja șase opere de artă. Și am convingerea că lucrările de anul acesta vor fi și mai spectaculoase decât cele pe care le-am făcut anul trecut”, a spus sculptorul Bogdan Nueleanu, inițiator al simpozionului și locuitor al Dumbrăviței. 

Sponsorul principal al evenimentului este Constructim SA, iar parteneri – TVR Timișoara, Facultatea de Arte și Design din Timișoara, Știri pentru copii, Uniunea Artiștilor Plastici filiala Timișoara.

***

George Sorin Purcaru este profesor universitar la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Doctor în arte plastice și decorative, cu participări în expoziții solo și de grup naționale și internaționale, artistul are în palmares premii importante, între care amintim: Premiul pentru sculptură, Salonul anual al filialei U.A.P. Artis, Iaşi (2008); Premiul Ministerului Culturii şi Turismului a Republicii Moldova ( 2007 ); Medalia Teiul de argint, Ipotești ( 2005 ), 2000; Premiul I pentru tineret, Salonului anual al filialei U.A.P. Artis, Iași (2000). 

„Îmi place să observ realitatea obiectivă prin oglinda propriei subiectivități”, spune artistul.

 Darius Hulea este un artist plastic din Alba Iulia născut în anii ’80, din ale cărui mâini ies sculpturi de metal de o frumusețe renascentistă. A absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, specializarea Sculptură, iar în 

2012 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În anul 2013 a fost desemnat câștigătorul premiului „Grigore Bradea”, o distincție acordată celor mai talentați tineri sculptori români. Lucrarile sale sunt create folosind metalul, oțelul și bronzul. Una dintre celebrele sale colecții de sculpturi prezintă chipurile și siluetele marilor personalități ale României, făcute din fire metalice sudate. 

Bogdan Nueleanu, sculptor distins cu mai multe premii importante, printre care Premiul Pro Cultura Timișiensis, acordat de Consiliul Județean Timiș în anul 2013 și o Diplomă de excelență pentru merite deosebite în promovarea Culturii, din partea Primăriei Municipiului Timișoara în anul 2017, este artistul care a inițiat Simpozionul de sculptură sudată de la Dumbrăvița, și unul dintre cei mai prolifici absolvenți ai Facultății de Arte și Design din Timișoara. A participat la zeci de expoziții personale și de grup, simpozioane și workshop-uri în țară și în străinătate, fiind membru în Uniunea Artiștilor Plastici filiala Timișoara din anul 2012.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508