spot_img

Eveniment cultural de elită: în România literară, Angela FURTUNĂ – ”Elegiile de la Stalingrad”, în memoria Eroului român necunsocut

Prestigioasa revistă România literară, revista fanion a scriitorilor profesionişti din România, condusă de criticul Nicolae MANOLESCU, publică în numărul 48 din 11 noiembrie a.c. un fragment semnat de scriitoarea Angela FURTUNĂ ce face parte din cartea aflată în curs de apariţie intitulată ”Elegiile de la Stalingrad”.

Aşa cum BRÂNCUŞI a închinat Coloana infinită eroilor români căzuţi pentru patrie în primul război mondial, cartea mea de elegii este închinată eroilor români de la Stalingrad, sacrificiului plătit de poporul român în încleştările armate dintre regimurile totalitare ale secolului trecut, când aproape 200 000 de fraţi au pierit în lupte sau au dispărut ori au căzut prizonieri. Prin Elegiile de la Stalingrad ridic, astfel,  un monument în onoarea eroului necunoscut român, ce urcă în universalitatea tragediei omeneşti. Dar în volum există şi binevenite meditaţii asupra condiţiei general umane a tuturor celor ce plătesc cu viaţa pentru decizii politice imposibile sau pentru ambiţii nerealiste ale liderilor. Poate că această carte nu s-ar fi născut sub semnul unei anumite urgenţe, dacă războiul nu ar bate din nou la uşă şi nu şi-ar cere din nou tributul omenesc, îndemnând sufletul artistului să implore prin creaţie omenirea să nu mai derapeze către genocid, aşa cum s-a întâmplat la Stalingrad. Literatura şi Arta nu pot sta deoparte, în carantină estetică şi în adormire etică, în timp ce ororile ameninţă din nou libertatea oamenilor şi a patriilor „, a spus Angela FURTUNĂ.

Fragment din volumul Elegiile de la Stalingrad:

I.

încep să înţeleg tot mai bine că

partea frumoasă din mine

e făcută din cuvintele prizate începând de la patru ani
citind cu voce mică
literele îngheţate
din scrisorile trimise de la Stalingrad
de unchiul Ion
cu puţin timp înainte de a îngheţa el însuşi
rostogolind uşor
cerul rusesc
peste carnea sfârtecată

mă gândesc că e bine să nu ai alte jucării
decât mintea –
unii copii au învăţat să citească pe cărţi mirosind a fistic
eu pe scrisori îmbibate în scuipatul rece
al eroului necunoscut

abia acum încep să înţeleg că partea
frumoasă a vieţii
începe atunci când morţii tăi au ajuns la căldură
în timp ce frigul se mută
în cuvintele
ce te apără de răzbunarea copilăriei
salvată de ruleta rusească

VII.

puţin câte puţin, o prezenţă străină roade din sufletul tău

şi scuipă resturile de parcă ar mânca seminţe

iar cu timpul începi să-ţi dai seama

că tot ce păruse a fi victorie

nu e decât un eşec

în timp ce sufletul ce ţi-a rămas

nu-ţi mai ţine loc de patrie –

căci plin e gheţarul de cămile albastre

în deşert

oare ce ai simţit tu, acolo, încremenit precum Socrate

în propriul magnetism,

în zilele când au început să crească în jurul tău

grămezile de şei de cai fără cai

munţii de mantale fără mâneci fără oase

grămezile de cizme fără picioare fără măduvă

mormanele de trupuri fără capete

muşuroaiele de ochi fără lumină

ungherele scobite în aur fără de raze

raze fără de soare

soare fără de nopţi

ai început să numeri zilele aşa cum veneau ele acum,

adică de la asfinţit către răsărit

şi nu de la răsărit către apus?

ai înţeles că ai ajuns într-un loc de unde nu mai

porneşte niciun drum de întoarcere?

cum e atunci când

casa părintească, fiinţele sacrificate inutil, cuvintele şi patria

nu mai înseamnă nimic

pentru că tu ai ajuns la capătul capcanei

iar tot ceea ce vezi în jur

sunt doar ochii mari ai lui Dumnezeu

bucuroşi că tu te gândeşti la El

ca la un glonte ce nu mai vine

XIII

au fost momente când Eclesiastul

umbla cu venele tăiate la Stalingrad

însemnând drumul pe care vom ieşi din cerc

dar nu erau decât amintirile ce vor veni după noi

să ne dezgroape peste un secol

şi aşa am ştiut, Doamne, că Tu ne laşi cuvintele

pentru a sângera în răni străine

ne laşi trupul pentru a deruta duşmanii

ne laşi mintea pentru a ne sinucide

ne laşi inimile pentru a auzi vocea strămoşilor

ne laşi iscoada pentru a crede că avem un înger

iar în clipa când ne îndrăgostim de o femeie fără chip

îl regăsim pe sergentul Ion îmbrăţişându-l pe evanghelistul Ion,

de fapt o cenuşă fină în jurul lor,

adânciţi cu faţa la cer,

în perfecţiunea patriei pierdute

îmi spun că vindecarea prin iubire

e un joc pentru care trebuie să rămâi viu

în povestea pe care fraţii o vor numi istoria lor

ce va aprinde o candelă

când păsările intră în mine la Stalingrad

sau mai degrabă când în mine, Tu, Doamne, îţi sapi o nouă tranşeee


Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508