spot_img

Emisiunea de mărci poștale „Sfintele Paști 2019”

Paștile, sărbătoarea creștină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar și ritualuri și tradiții religioase, printre care și cea a salutului cunoscut chiar și de cei mici: Hristos a Înviat!, Adevărat a Înviat!

 

În ultima noapte a robiei lor în Egipt, evreii au respectat porunca Domnului, jertfind un miel pe care l-au fript și l-au luat cu ei, alături de pâinea fără aluat (azimă) în timpul în care părăseau țară Faraonilor. Transformată într-o sărbătoare anuală sub numele de Pesah (din ebraică: a sări peste, a cruța, a trece), aceasta a fost respectată și de Hristos. Textele Noului Testament, cuprind în conținutul versetelor mai multe momente concrete menite să probeze afirmația anterioară.

 

Ultima cină pe care Iisus a mâncat-o cu ucenicii săi la Ierusalim, cu puțin timp înainte de a fi răstignit, a fost o masă de Paști. Paștile creștinilor reprezintă  sărbătorirea Învierii Domnului, a treia zi după  coborârea în mormânt a trupului Mântuitorului, așa cum ne rugăm în Crezul nostru: „…și a înviat a treia zi, după Scripturi… ”

 

A treia zi era duminică, de aceea Paștile creștinesc este sărbătorit întotdeauna în zi de duminică. Prin biruința glorioasă a lui Iisus Hristos asupra morții, noi sărbătorim de Paști și Învierea Domnului dar și consecința Învierii, adică și trecerea noastră de la moarte la viață.

 

Referitor la data din calendar hotărâtă pentru sărbătorirea Paștilor creștinilor, Sinodul ecumenic de la Niceea din anul 325, a stabilit ca întreaga creștinătate să serbeze Paștile în prima Duminică ce urmează după luna plină a echinocțiului de primăvară, precedând Paștile iudeilor. Practica Bisericii noastre stabilește că Paștile nu poate fi sărbătorit mai devreme de 3 aprilie și obligatoriu, în zi de duminică.

 

Emisiunea tematică Sfintele Paști 2019” este compusă din două mărci poștale cu valoarea nominală de 1,50 lei fiecare și o coliță dantelată a cărei marcă poștală are valoarea nominală de 28,50 lei.

 

Timbrele reproduc imagini care se regăsesc în lucrările Miscelaneu de cântări bisericești avându-i ca autori pe Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului (306-314) și Grigorie Sinaitul (1255–1346), respectiv, Slujebnicul arhieresc al Mitropolitului Ștefan al Țării Românești (sec. XVII), aflate în patrimonul Bibliotecii Academiei Române.

 

Lucrarea reprezintă un strălucit exemplu pentru preluarea elementelor occidentale în arta miniaturistică. Preluând din elementele străine, ceea ce corespundea limbajului plastic românesc, în spiritul tradiției și viziunii artistice proprii, copistul a realizat o capodoperă a miniaturilor românești.

Mărcile poștale reproduc scenele Răstignirii și respectiv Învierii lui Iisus Hristos, imaginate în desene realizate de scriitorii și ilustratorii filelor lucrărilor amintite.

 

Colita dantelată a emisiunii reproduce integral imaginea filei 44 din Slujebnic unde este redată scena Răstignirii lui Iisus Hristos.

 

Pe plicul prima zi a emisiunii este redată letrina ornată Cina cea de Taină, iar în registrul inferior sunt ilustrate: Crucea Răstignirii, Mironosițele la mormântul gol, Învierea, Înălțarea, Sfânta Treime, a doua venire a lui Iisus, elementele fiind preluate din lucrarea menționată anterior, respectiv, Slujebnicul arhieresc al Mitropolitului Ștefan al Țării Românești (sec. XVII).

 

Aceasta este completată de 1 plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre, minicoală de 8 timbre + 1 vinietă, bloc special de 2 timbre (seria dantelată a emisiunii, alături de coliţa dantelată), bloc special de 2 timbre nedantelate (seria emisiunii), coliţă dantelată și file cu format special cu timbru perforat inserate în album filatelic

 

Emisiunea de mărci poștale „Sfintele Paști 2019” va fi disponibilă începând de vineri, 22 martie 2019, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul  online: http://romfilatelia.ro/store/.

 

Romfilatelia mulțumește Bibliotecii Academiei Române pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508