spot_img

Editura Adenium anunță lansarea Colecției NO ADDICT, coordonată de dr. Ovidiu Alexinschi

Vineri, 20 aprilie 2018, începând cu orele 09:00, în cadrul Conferinței Naționale „Abordarea transdisciplinară a adicțiilor” care avea loc la Palas Congress Hall din Iași, va fi lansată Colecția NO ADDICT și primul titlu din această colecție: Metoda T.I.M.P. Ghid neconvențional în probleme legate de alcool, apărută la Editura Adenium. Colecția aparține dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru la Institutul de Psihiatrie Socola Iași, specialist în tratarea adicțiilor.

Textul este un ghid care prezintă sinteza experienței autorului, din prisma lucrului cu mai bine de 2.000 de pacienți, în peste 14 ani de activitate în domeniul tratării alcoolismului.

Această lucrare abordează într-un stil accesibil, toți pașii care trebuie urmați atunci când o persoană are probleme legate de alcool – de la luarea deciziei privind renunțarea la intoxicant și până la menținerea abstinenței. Autorul nu crede în miracole, la fel cum nu crede nici în soluții providențiale; mai mult, dr Ovidiu Alexinschi spune că „oricine are pretenția că vindecă astfel alcoolismul este ori immoral, ori escroc. E la modă – cum să te lași de fumat/băut cu ședințe de 15 minute, auriculoterapia, terapii cu electromagneți etc., imaginația autointitulaților „specialiști” fiind nelimitată. Dr. Ovidiu Alexinschi lansează cu această ocazie ideea că există soluții medicale care și-au dovedit eficacitatea, precum și posibilități de asistență personalizată, adaptată pe nevoile celui în cauză și a familiilor afectate din jurul său.

Fără pretenția că este vorba despre „soluția universală”, ghidul oferă o serie de sfaturi și recomandări care, trecute prin filtrul fiecăruia pot deveni ancore redutabile în lupta continuă cu dependența.

Autorul vine cu o noutate absolută în tratamentul adicțiilor, comprimând într-un acronim simplu de reținut – T.I.M.P. – pașii care trebuie urmați pentru gestionarea adicției de alcool, întregul parcurs al schimbării stilului de viață fiind circumscris în… T.I.M.P.

T  –  Trezirea,

I  –  Inițiativa schimbării

M – Menținerea

P  –  Prevenirea recăderii

În paginile ghidului, dr, Alexinschi a descris într-un limbaj cât mai accesibil cunoștințele psihiatrice actuale, filtrate prin experiența sa clinică și a consilierii individuale sau de moderare a grupurilor cu probleme variate și complexe legate de alcool.

Acest ghid se adresează profesioniștilor, dar mai ales persoanelor și familiilor celor cu probleme legate de alcool, dorindu-se a fi un „self-help guide”, cât se poate de concis, aducând puțină lumină în bezna de cunoaștere din zona adicției la alcool.

Este primul volum din colecția No addict care va conține și alte asemenea ghiduri privind adicția la tutun, la droguri, etnobotanice, jocuri de noroc sau de internet.

Ghidul semnat de medicul Ovidiu Alexinschi reprezintă o lucrare deosebit de interesantă prin prisma noutății și accesibilității, autorul reușind magistral să povestească într-un limbaj accesibil pașii schimbării, în perspectiva unui nou stil de viață.

Atât demontarea miturilor referitoare la alcool, cât și integrarea în acronimul T.I.M.P. a metodei reliefează viziunea și capacitatea de sinteză a autorului – cu experiența sa impresionantă în problematică – care reușește să îmbine cunoașterea științifică cu o manieră elegantă de scris, fiind util atât persoanelor, familiilor, cât și celor interesați de gestionarea adicției la alcool.

Acad.Prof.Univ.Dr. Vasile Chiriță

Membru de onoare al

Academiei de Științe Medicale din România

Calea descrisă în ghid în fazele sale esențiale (trezirea, inițiativa de schimbare, menținerea și prevenirea recidivelor) constituie modul în care fiecare persoană și familia sa trebuie să se deplaseze pentru a rezolva problema și de a crea o familie și mediul „bun“ de viață socială în cazul în care toată lumea, și în special copiii, își pot dezvolta potențialul și își pot folosi bunele calități umane și profesionale.

Invit cu căldură toți oamenii interesați să citească această carte, unde pot găsi răspunsurile corecte la o problemă care, din păcate, deși foarte prezentă în comunitățile noastre, este încă prea des negată.

Prof. Francesco Piani

Președinte al Școlii Europene de Alcoologie
și Psihiatrie Ecologică din Italia

Coordonator al Comitetului Național Italian pe probleme de alcool

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508