spot_img

Două arhive impresionante de imagini din psihologie și psihiatrie, în două cărți-eveniment: „Cartea Imaginilor” și „Expresia psihopatologică în pictură”

Piața editorială de carte din România a înregistrat în 2019 două apariții editoriale semnificative, atât pentru domeniul psihologiei, cât și pentru publicul larg, la două evenimente ale celor mai importante târguri de carte: Bookfest și Gaudeamus. Ambele lucrări, atât „Cartea Imaginilor” a celebrului analist Carl Gustav Jung, cât și „Expresia psihopatologică în pictură”, a profesorului de psihiatrie Aurel Romila, reprezintă o incursiune într-o lume fascinantă și mai puțin accesibilă: conținuturile inconștientului, exprimate prin desene și picturi. Cele două cărți conțin imagini adunate de ambii autori în urma demersurilor profesionale realizate cu pacienții lor, pe parcursul mai multor ani. 

 

 

Astfel, „Cartea Imaginilor” facilitează pentru prima oară publicului larg o întâlnire fără precedent în istoria psihologiei și analizei jungiene cu arhiva de peste 4500 de lucrări realizate de pacienții lui Jung și oferă, totodată, detalii minuțios adunate despre contextul social și modalitățile prin care psihanalistul elvețian a început să dezvolte o metodă proprie de accesare a conținuturilor inconștiente. Considerată o adevărată operă de artă, aceasta a avut ca punct de pornire șapte jurnale, Cărțile negre, până acum inaccesibile publicului. Primele însemnări, în primul caiet, au fost datate înainte de 1902, dar munca susținută a început cu cea de-a doua lucrare din această colecție, în noiembrie 1913 și a continuat până în 1932. Ele nu sunt jurnale personale, ci note ale experimentelor de accesare și analiză a conținutului propriului inconștient, manifestat prin vise, imagini și fantasme interioare, despre care declara într-un interviu acordat în 1952, cu doar 9 ani înainte de moartea sa: „am înțeles că visele și viziunile mele veneau din subsolul inconștientului colectiv. Ce îmi rămăsese de făcut acum era să aprofundez și să validez această descoperire”.

Acest experiment, cel mai dificil întreprins de Jung după cum aprecia el însuși, a fost apoi transcris caligrafic și însoțit de desene artistice în Cartea Roșie, la care a lucrat vreme de 16 ani. Din 1916 el și-a îndemnat pacienții să intre în contact cu Sinele lor profund prin intermediul aceleiași metode, motivându-i și ghidându-i să își exprime visele, trăirile sau imaginațiile active prin intermediul desenelor, picturilor și chiar broderiilor. Această colecție impresionată a fost donată de Jung, în ultimii săi ani din viață, Institutului din Zürich care îi poartă numele. După un efort susținut de sortare și notare, realizat pe parcursul a 70 de ani de membrii Institutului C. G. Jung din Zürich, picturile, desenele și broderiile create de pacienții celebrului psihiatru sunt expuse la Museum im Lagerhaus din St. Gallen, Elveția și incluse în Cartea imaginilor, publicată la Editura Trei.

 

Lansată de Editura Trei la cea de-a 26-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, lucrarea „Expresia psihopatologică în pictură” reprezintă, de asemenea, o premieră în România ultimilor 53 de ani, atât datorită demersului creat de cunoscutul profesor de psihiatrie Aurel Romila, cât și prin conținutul acesteia.

Cartea-album, într-o prezentare inedită, are la bază arhiva unei colecții de 6130 de lucrări, desene și tablouri în ulei, realizate de 226 de pacienți care au lucrat în atelierul de pictură al Serviciului II Clinic de Psihiatrie al Spitalului 9 din București, în intervalul cuprins între 1966 și 1970. Cei 226 de pacienți reprezentau doar un sfert dintre bolnavii salonului de supraveghere (cazuri psihiatrice majore, preponderent psihoze) aflați sub îngrijirea unei echipe terapeutice conduse de dr. Romila. „Nu aș vrea să vă spun prea multe despre carte, mi-ar plăcea să o descoperiți dumneavoastră și să o citiți. Dar pot să vă spun că este o carte <bătrână>. Eu nu sunt bătrân.J Cartea reprezintă patru ani de muncă singur, o perioadă în care pacienții mei au fost cei care m-au ajutat substanțial. Sufletul nostru e palatul nostru sau cocioaba noastră și rezistența ei antiseismică depinde tocmai de filosofie, de psihologie și adâncirea acestei dimensiuni care este sufletul omenesc”, a declarat profesorul Aurel Romila.

 

Expresia psihopatologică în pictură” prezintă cititorilor, în special specialiștilor din domeniul sănătății mintale, un număr de 197 de cazuri și 803 lucrări, descrise alături de patologia fiecărui pacient, astfel ca cititorii să fie ghidați de imagini puse în contextul lor clinic și simbolic pentru a înțelege „din interior”, empatic, ce e în mintea unei persoane afectate de schizofrenie, dependențe sau tulburări neurologice.

 

Prof. univ. Aurel Romila, medic psihiatru, a fost șeful Catedrei de Psihiatrie de la UMF „Carol Davila” din București (1994-2004), unde, în prezent, este conducător de Doctorat. În cariera sa didactică la UMF și UEB a predat o concepție psihopatologică modernă, sistematică, bazată pe o ideație clară și distinctă sub influența lui Descartes și Henri Ey. În prezent predă la Facultatea de Psihologie a Universității Ecologice din București și, din 1990, este președintele-fondator al Asociației Psihiatrilor Liberi din România (APLR). Autor a peste 200 de lucrări științifice, este cunoscut mai ales pentru tratatele Psihiatrie (2004) și Psihopatologia și psihologia clinică (2018). A afiliat țara noastră la Societatea Internațională de Psihologia Expresiei și Art-Terapie din Paris (Spitalul „Sainte-Anne”).

A inițiat și a clădit Pavilionul de Resocializare (astăzi Pavilionul 9) de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Al. Obregia”, unde a activat din 1962 până în 2004, înființând 14 ateliere cu diverse activități și meserii pentru bolnavii internați. Resocializarea este o concepție originală în psihiatria contemporană, care a fost probată timp de mai mulți ani prin activitate productivă și recompensarea bănească a bolnavilor psihic cu 30% din valoarea produsului. Pe lângă aspectul economic, resocializarea a influențat metodele psihoterapice prin meloterapie, expresie plastică, teatru etc.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508