spot_img

„Dostoievski – 200”

În perioada 25-26 noiembrie 2021, Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău organizează o serie de activități consacrate unuia dintre cei mai apreciați scriitori ai literaturii universale, Feodor Mihailovici Dostoievski, manifestările fiind integrate programului cultural aniversar intitulat – „Dostoievski – 200”. Venit pe filiera unor relații instituționale conturate cu mulți ani în urmă, programul „Dostoievski – 200” este rodul unei colaborări stabilită între Centrul de Cultură „George Apostu”, în calitate de organizator, și partenerii săi în demersul de omagiere a operei și personalității marelui scriitor rus – Centrul Rus de Știință și Cultură la București și Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău.  Pretextul acestei încercări de a-l (re)aduce în atenția opiniei publice pe cel care a creditat Frumusețea cu puterea „de a salva lumea” este unul dublu – raportat la Dostoievski, 2021 este deopotrivă un an aniversar și comemorativ, anul acesta împlinindu-se 200 de la naștere, dar și 140 de ani de la moartea sa; pentru organizatori, motive suficiente pentru a promova una dintre cele mai valoroase opere literare plăsmuite de spiritul uman de-a lungul timpului, pentru a reliefa actualitatea sa tematică.

Dincolo de orice partizanat sau ideologie, dincolo de orice apartenență etnică sau națională, Centrul de Cultură „George Apostu” își asumă programul ca pe o obligație morală, văzând în Dostoievski prototipul „omului-universal”, care ajunge să accepte suferința ca pe o cale spre mântuire, ca pe o oportunitate de a pătrunde în tenebrele sufletului și minții umane, de a radiografia conștiințele fracturate, chinuite de povara libertății și măcinate de incertitudinea existenței lui Dumnezeu, pentru a putea împărtăși întregii lumi, prin intermediul cuvântului scris, frânturi de geniu și de înțelepciune rezultate din această experiență abisală. „Crimă și pedeapsă”, „Idiotul”, „Frații Karamazov”, „Demonii”, „Însemnări din subterană” sunt exemple edificatoare în acest sens, creații de o valoare inestimabilă, cu o tematică mereu actuală;

Programul cultural aniversar „Dostoievski – 200” se va derula după următorul calendar:

 

Joi, 25 noiembrie 2021, 

 ora 17.00, Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu” 

– Deschiderea programului cultural „DOSTOIEVSKI – 200”

– Expoziția „Viața și creația lui Feodor Dostoievski” a Muzeului „Dostoievski” din Sankt Petersburg

Prezintă: Mikhail Vladimirovich Davydov, director al Centrului Rus de Știință și Cultură la București.

Ion Fercu – ,,Temeiuri ale contemporaneității lui Dostoievski cu viitorul”

 

Vineri, 26 noiembrie 2021

ora 11.00, Centrul de Cultură „George Apostu”

Colocviul „Dostoievski-200”

Alocuțiuni:

conf. univ. dr. Camelia Dinu, Universitatea din București, coordonator al volumului „Recitindu-l pe Dostoievski. 200 de ani de la naștere”, editura Litera, 2021

Ion Fercu – „Lectura hermeneutică a operei dostoievskiene”; autor al volumului „Prin subteranele dostoievskiene”, editura Junimea, 2018, Premiul Academiei Române (2020)

Daniel Ștefan Pocovnicu – „Alt exercițiu de admirație: Dostoievski”

 

ora 18.30, Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora”

Ion Fercu: ,,Dostoievski și vrăjitorii armoniilor muzicale”

 

Concert de gală „Dostoievski-200”:

Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora”

Leonard Boga – dirijor

Eduard Kunz (Rusia) – pian

 

În program:

  1. Rachmaninov – Concertul nr. 2 pentru pian
  2. Prokofiev – „Romeo și Julieta”, selecțiuni din Suitele nr. 1 și nr. 2

 

Cultură, istorie, documente de arhivă, destine excepționale (reale și imaginare), prelegeri, invitați de seamă și nelipsitul moment muzical, asigurat de Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” alături de Eduard Kunz, unul dintre cei mai buni pianiști ai școlii muzicale ruse din ultimul deceniu, toate acestea vă sunt oferite în cadrul programului cultural „Dostoievski-200”.

Accesul publicului se face cu respectarea normelor în vigoare privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Parteneri media: Radio România Actualități, EuroTV, Radio România Iași, Radio Moldova, TVR Iași, Deșteptarea.

Pentru anul 2021, programul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfășoară sub genericul „IDENTITATE ȘI DIVERSITATE – FERESTRE DESCHISE”.

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508