spot_img

Destin, cu poezie și blues, de 10X10, la Galați

Miercuri, 14 noiembrie 2018, ora 19:00, la Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”  din Galați (Strada Domnească, nr.59), asociația Euro CulturArt și Clubul UNESCO-Adolescenții au prezentat a patra secvență a programului 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA,  un proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și selectat de Comisia interministerială dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 2018. Invitată specială a fost scriitoarea Nora Iuga. Mike Godoroja & Blue Spirit (Vali Vătuiu, percuție, Alin Păun, chitară solo, Tibi Duțu, chitară bas, Dorian Pîrvu, pian și sintetizator), Marius Mihalache, Eugen Mihăescu, Marcian Petrescu, Rareș Totu și Dan Mircea Cipariu prezintă un show unic de poezie și blues. În cadrul show-ului a fost prezentată și oferită publicului antologia centenară 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA, apărută la Editura Tracus Arte din București, imprimată, în septembrie 2018, în 1000 de exemplare (prima ediţie!), din care 50 numerotate de către editor, cu un timbru sec de Mihai Zgondoiu.

”Feți Frumoși și Ilene Cosânzene, am marea bucurie și onoare și în același timp o nostalgică rememorare a tuturor acelor ani pe care i-am petrecut aici, la poalele Dunării, oraș de legendă, de istorie și, cum spune băiatul meu, îndrăgostit de Toate pânzele sus, tată te duci în orașul în care era goeleta Speranța. Cu respect și cu onoare vă mulțumim că ați venit în seara asta la spectacolul nostru. Este o serată care include un număr de 10 orașe în turneul nostru, un turneu realizat sub semnătura unuia dintre cei mai rebeli și mai importanți poeți ai generației actuale, un promoter fără pereche al poeziei și, mai ales, al mișcării care se întâmplă în cultură, în artă, odată cu poezia. Cel care este co-autorul acestui show, alături de care am realizat ani buni de zile o întreagă suită de serate de blues și poezie, este vinovatul fără vină, Dan Mircea Cipariu”, a spus Mike Godoroja în deschiderea evenimentului.

 

”O seară fastuoasă vă spune Dan Mircea Cipariu, ovo-lacto-bar și cel care vă va mărturisi că are două mari iubiri, aici, la Galați. Sunt atât de secrete încât și voi le veți afla. E vorba despre două personaje formidabile. O să încep cu prima dintre personalitățile din inima mea, care a făcut posibil ca acest vis al meu și al lui Mike Godoroja să fie posibil, să se întâmple la Galați. E vorba de directoarea Centrului Cultural Dunărea de Jos, poeta și formidabilul om, Florina Zaharia. Tot la Galați există cineva care este genial și asta nu pentru că o spun eu, ci pentru că o spune o instituție  mondială, cea care se ocupă cu verificarea IQ-ului, o poetă talentată, dar, mai ales, o matematiciană și o fiziciană extraordinară, Denisa Lepădatu. Vreau să le mulțumesc scriitorilor care sunt din Galați și care au venit astăzi aici. O amintesc pe o prietenă veche, Angela Baciu. Am venit la Galați după 10 ani. Acum 10 ani prezentam un proiect, Scriitori pe calea regală , și astăzi, stând pe malul Dunării, la o tacla literară și nu numai, am amintit de Galați și de faptul că acest oraș ar putea să merite mai mult din punct de vedere cultural. Deja îmi veniseră două idei, să există pe malul Dunării un muzeu european al construcțiilor navale, un muzeu al apei, mai cu seamă că sunt acolo două structuri formidabile făcute de doi maeștri, e vorba de George Apostu și Ingo Glass. Aceste două lucrări au o cotă europeană și mondială formidabilă. Am discutat despre asta și cu una dintre cele mai importante voci ale literaturii române, mult premiată în spațiul vorbitor de limba germană. A luat cele mai mari distincții la Bonn, la Berlin, la Viena, o traducătoare excepțională, este vorba de Nora Iuga. Cu Nora Iuga, acum 10 ani, la Palatul Elisabeta, în fața Majestății Sale Regele Mihai, deschideam reluarea lecturilor publice la Casa Regală și am văzut cât de emoționați erau și Majestatea Sa Regele Mihai, și Nora Iuga. Majestatea Sa ne-a tratat cu o șampanie nemțească. Avem amintiri absolut teribile, pentru prima dată în istoria sa trenul regal a circulat în România în cea mai lungă călătorie a sa”, a spus Dan Mircea Cipariu.

Nora Iuga: ”Bună seara! Dragii mei, am emoții din enorm de multe motive în această seară. Eu, de obicei, nu sunt emoționată, nu îmi stă în fire, dar văzând această sală plină de atâția oameni care au venit cu mult drag aici ca să-i vadă pe toți artiștii ăștia mari, să-l vadă pe bunul meu prieten Cipariu, eu nu pot să-i spun decât Cipariu pentru că îmi amintesc de alte nume mari care se numeau Cipariu în istoria noastră. Vreau să vă spun că și după atâta Maria Tănase pe care am ascultat-o aici, acum, care m-a făcut să plâng, și, mai ales, pentru că mă aflu în Galați, toate aceste lucruri explică această teribilă emoție pe care o simt azi. Când ajungi la vârsta pe care o am eu acum, fără să vrei, începi să te rupi de realitatea imediată și de materialitate și începi să trăiești în sinele tău, în profunzimea sufletului tău și atunci unii oamenii te socotesc că ai luat-o un picuț razna. Mi se întâmplă des acest lucru. Am început să cred în destin foarte tare și Galați pentru mine este legat de un destin. Bunica mea, Eufrosina Cornelia, s-a născut la Galați și eu nu am ajuns la Galați decât acum câțiva ani. Tot destinul probabil a făcut ca la ora actuală în Galați să trăiască cei mai apropiați oameni ai mei, băiatul meu, balerinul Tiberiu Almosnino, și Angela Baciu, poetă. Iată că e imposibil să nu iubesc Galațiul, dacă atâtea lucruri mă leagă de acest oraș. Sunt o poetă  care nu poate să scrie o poezie angajată sau cu o adresă anume, deși îmi iubesc țara și mă bucur imens că, iată, cineva aici s-a gândit și a găsit audiență acolo unde trebuie ca într-adevăr să organizeze această extraordinară întâlnire cu dumneavoastră și cu alte orașe ale țării pentru sărbătorirea marelui eveniment în care România a devenit într-adevăr o Românie rotundă, întreagă, din păcate, acum, cu unele crăpături ca un ou de Paști.”

Nora Iuga a citit cele 10 poeme ale sale, apărute în antologia 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA, despre care a spus că sunt ”un ciclu de poeme dedicate părinților și bunicilor care au trăit exact atunci când s-a înfăptuit Marea Unire”.

 

Mike Godoroja & Blue Spirit au cântat piesa ”Caii din Pădurea Letea”, după care Mike Godoroja a prezentat formația împreună cu care cântă: ” Unul dintre cei mai importanți toboșari de jazz rock pe care îi are țara noastră, domnul Vali Vătuiu. Secția ritmică e completată prin basist, dar, în același timp, cântă la sintetizator, un muzician rock pasionat de ceaiurile Jack Daniels, îl cheamă Tibi Duțu. Are o vioară, o chitară, în același timp, este un tânăr hippie, el nu are smartphone, nu are cont de facebook, comunică cu noi doar prin porumbei, îl cheamă Alin Păun. Un vechi partener cu care am făcut un album de care sunt foarte mândru, este un muzician de mare calibru, este fondatorul grupului Kripton, Eugen Mihăescu. Înconjurat de un miliard de clape, toate fără TVA, când cântă cu cele două mâini ale lui ai impresia că este o orchestră de pianiști, îl cheamă Dorian Pârvu. ”

Mike Godoroja & Blue Spirit au cântat piesa ”Amintiri din Vama Veche”.

A urmat un filmuleț cu Nichita Stănescu … ”cel mai frumos catren de-aș fi în stare să-l scriu vreodată ar avea patru versuri: Eminescu, Grigorescu, Enescu, Brâncuși”, spunea Nichita.

Momentul Nichita Stănescu a fost urmat de piesele ”Emigrantul Eminescu” și ”Ana, frumoasă fată”.

Dan Mircea Cipariu a citit din antologia 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA: ”Singurătatea” de Ioan ES Pop, ”Fără șansă” de Bogdan O.Popescu, ”Tarantula” de Andra Rotaru.

Mike Godoroja l-a invitat pe scenă pe Marcian Petrescu, cotat în prezent drept CEL MAI BUN MUZICUȚIST DE BLUES din România.

A urmat un moment dual de muzică și poezie, cu Dorian Pârvu la claviaturi și DMC, care a citit: ”Lucruri blânde” de Teodor Dună, ”Galeria” de Rita Chirian, ”Centenar” de Dan Coman, ”Compoziție” de Ioana Crăciunescu, ”Adolescență” de Ioana Nicolaie și al 9-lea trialog semnat de DMC, Mihai Zgondoiu și Mike Godoroja.

Pe scenă a fost invitat Rareș Totu, chitarist, vocalist, claviaturist, producător muzical, expert consultant în domeniul chitarelor electrice și al echipamentelor de scenă (în special al amplificatoarelor și efectelor de chitară), compozitor, inginer de sunet cu experiență dobândită în afara țării, este singurul artist român care a câştigat titlul de „Chitaristul Anului” în două ţări diferite: România (1987) şi Ungaria (1992).

Mike Godoroja & Blue Spirit și Rareș Totu au cântat ”Nopți de Sânziene”.

Marius Mihalache, muzicianul care a reuşit să confere ţambalului valenţe, subtilităţi şi rezonanţe incredibile, a încântat publicul prezent la Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”  din Galați. I s-a alăturat pentru un moment muzical deosebit și fiul său, Lorin Mihalache, la percuție. Aceștia au cântat  împreună cu basistul Tibi Duțu.

Spectacolul s-a încheiat cu piesele ”Mă doare” și ” Vă rog să aveți o viață frumoasă”, iar Dan Mircea Cipariu a încântat numerosul public cu o improvizație de vechi cânte transilvan din satul Pănade și rap calofil.

 

 

După încheierea spectacolului aproape 200 de gălățeni au așteptat mai bine de o oră să primească autografe pe antologia 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA, primită în dar de la organizatori.

 

***

Turneul 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA

 

Itinerariu:

 

Sighișoara, 18 noiembrie 2018, ora 19.00, Casa de Cultură ”Mihai Eminescu” / invitat special: Ioana Crăciunescu

 

Brașov, 20 noiembrie 2018, ora 19.00, Centrul Cultural Reduta / invitat special: Teodor Dună

 

Sibiu, 22 noiembrie 2018, ora 19.00, Teatrul Gong / invitat special: Rita Chirian

 

Constanța, 27 noiembrie 2018, ora 19.00, Teatrul de Stat / invitat special: Andra Rotaru

 

Iași, 29 noiembrie 2018, ora 19.00, Ateneul din Iași

 

București, 1 decembrie 2018, ora 18.00,  în Sala ”Ion Băieșu” a Muzeului Național al Literaturii Române din București – MNLR (Calea Griviței, nr.64-66) /  invitați speciali: Ioan Es.Pop și Bogdan O. Popescu, alături de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Intrarea la eveniment se face cu invitație oferită de organizatori prin intermediul adresei de e-mail cipariu@yahoo.com până cel mai târziu la data de 27 noiembrie 2018, ora 15.00.

 

 ***

AgențiadeCarte.ro este partenerul media al turneului 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA.

 

 ***

10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA este un program de educaţie culturală, multiart și un program dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 prin dezvoltarea de abordări interculturale și multidisciplinare pentru două genuri de nișă: Poezia și Blues‑ul contemporan. Au fost invitați în antologia centenară 10 poeți (5 poete – Rita Chirian, Ioana Crăciunescu, Nora Iuga, Ioana Nicolaie, Andra Rotaru și 5 poeți – Dan Coman, Teodor Dună, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Robert Șerban), din generații și geografi literare diferite, câștigători, în ultimii ani, ai unor premii naționale și internaționale de prestigiu, câteva dintre cele mai autentice și carismatice voci ale literaturii române contemporane. Selecționer: Dan Mircea Cipariu, președintele Asociației Euro CulturArt. Antologia centenară este însoțită de un trialog de poezie 10×10 semnat de Dan Mircea Cipariu, Mike Godoroja și Mihai Zgondoiu.  

 

Text: Simona IONIȚĂ

Foto: Mihaela PETRE

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508