La finalul Seminarului internaţional „Penser l’Europe”, recent încheiat şi organizat prin strădaniile entuziaste ale academicienilor Maya Simionescu şi Eugen Simion, una dintre întrebări, „Ce înseamnă să fii un bun european?”, m-a urmărit şi mă urmăreşte. Pentru că europenismul devine tot mai mult un concept difuz, în care ne este greu să măsurăm valorile într-un areal geografic în care sărăcia Estului se întâlneşte cu spiritul pragmatic al Vestului, în care islamismul are o tendinţă hegemonică şi minorităţile etnice, intelectuale şi sexuale sunt tot atâtea forţe de reacţie asupra unui construct imaginar cum este „bunul european”. Asemeni unui virus informatic care îşi îndeplineşte menirea după ce şi-a executat programul, spiritul european şi-a făcut datoria lăsând în urmă o moştenire morală, culturală şi spirituală ce se poate vedea pretutindeni în „satul global”. În această moştenire, drepturile omului şi programul iluminist îşi cer partea leului. Acest spirit european poate părea pentru mulţi o frână în calea transformărilor globale. Fantasmele identitare ale Europei nu fac casă bună cu fenomenul migraţiei şi al globalizării! În timp ce Vestul pragmatic i-a ţinut departe pe muncitorii creştini din Est, pentru rentabilitate şi profit a încurajat mâna de lucru cu vălul islamic pe faţă. În timp ce habar n-avem despre operele scriitorilor în viaţă din Uniunea Europeană, ne gândim doar la faptul că putem avea o conştiinţă europeană numai prin relaţie şi prin acceptarea lui Celălalt. „Suntem europeni pentru că Europa ne preocupă!” – spunea la amintitul seminar Monseniorul Ioan Robu, punctând într-un mod paradoxal sensul unei imposibile definiţii date unui „bun european”. Dacă la concept avem probleme, putem da o mână de ajutor europenităţii noastre prin respectarea diversităţii culturale şi spirituale, printr-o „toleranţă activă” (după expresia complexă dată de Dan Hăulică) şi prin a cultiva o „cultură a solidarităţii”, despre care a vorbit cu însufleţire Monseniorul Ioan Robu.
Trăim într-o Europă aflată sub mai multe presiuni: societatea post-secularizată, globalizarea, migraţia, criza economică-financiară, criza de sistem politic, criza identitară! Aceste presiuni obligă Europa să fie un organism unitar care să găsească soluţii de vindecare. Şi de aici începe problema! Europa este încă un spaţiu al naţiunilor şi al culturilor şi miturilor naţionale. Tendinţa de a unifica îi face pe mulţi să creadă că a fi un bun european înseamnă să te debarasezi de spiritualitatea naţională, de mitologii, de gândirea, de exemplu, al lui Eminescu, „mortul din debara de care trebuie să scăpăm” (după sintagma nefericită al lui Horia-Roman Patapievici). Unificarea pritr-o singură limbă şi printr-o singură cultură ar duce la pierderea patrimoniului unei naţiuni! „Europa fără o cultură comună nu va rezista!” – afirma Thierry de Montbrial. Îmi place să cred că această cultură comună va fi una integratoare, nu una unificatoare!
Dan Mircea CIPARIU
