spot_img

Descoperă „Visul verde al planetei albastre”, o carte de poezii eco pentru copii

Deveo Studio anunță apariția cărții „Visul verde al planetei albastre”- poezii eco pentru copii.

”Aici planeta albastră. Îmi doresc un viitor verde și fericit pentru toți oamenii, viețuitoarele și plantele care trăiesc pe și sub pământ, în văzduh sau în adâncul apelor. Sunt bucuroasă că mesajul meu a căpătat forma unei cărți de poezii cu teme ecologice pentru copiii de 3-7 ani, dar și pentru părinții, bunicii, profesorii, cititorii de toate vârstele care iubesc poezia și natura. Visul verde al planetei albastre, de Iulia Burtea, cu ilustrații de Anna Benczédi, a prins contur în Lumea lui Fram, ursul polar, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) și al Deveo Studio, un studio de ilustratori din inima Transilvaniei.

Micuții cititori mă vor descoperi ca pe o adevărată parteneră de joacă, cu chef de vorbă și cu o pasiune declarată pentru rime. Beau în fiecare dimineață ceai de tei cu Soarele, tușesc puf-puf și îmi păstrez amintirile la „obiecte pierdute”. Nu mă sfiesc să le povestesc – cu candoare, pe înțelesul lor – despre problemele mele arzătoare, precum încălzirea globală sau poluarea. Adulții vor recunoaște în subtext teme extrem de actuale, precum topirea alarmantă a ghețurilor din Groenlanda sau incendiile extinse din pădurea amazoniană. De asemenea, vom explora împreună soluții dintre cele mai variate, cum ar fi consumul responsabil, reciclarea sau folosirea surselor alternative de energie. Toate acestea se reflectă în versurile fresh ale Iuliei Burtea și în ilustrațiile de o frumusețe stranie realizate de Anna Benczédi.

Partenerul meu de dialog preferat este Fram, ursul polar, creat de scriitorul Cezar Petrescu și devenit în timp cel mai simpatic personaj românesc pentru copii. Fram s-a reinventat în ultimii ani prin intermediul proiectului Lumea lui Fram, ursul polar (www.lumealuifram.ro), clădindu-și propriul imperiu de drăgălășenie și activism ecologic în peisajul cărților românești pentru copii (www.curteaveche.ro/index.php?route=product/search&search=fram). Mai mult decât atât, micuții se vor întâlni în filele cărții cu dragoni de smog, balauri de petrol, un peștișor de aur care are o listă proprie de dorințe și chiar cu Moș Crăciun, care nu face numai daruri, ci și un delicios magiun de prune.

Cartea Visul verde al planetei albastre realizată cu sprijinul AFCN va fi distribuită gratuit în mai multe grădinițe din țară, cu ajutorul Asociației Reality Check (www.realitycheck.ro/), dar și în cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca și al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, prin implicarea Fundației Părinți din România (http://www.parintiromania.ro/). În curând, va putea fi descărcată și în format e-book.

Aflat abia în punctul în care se ivește de dincolo de linia orizontului, proiectul Visul verde al planetei albastre va surprinde în continuare cu o serie de noutăți, știri și idei istețe. Toți cei care vor să participe la destinul acestui proiect verde și rimat sau să urmărească evoluția lui sunt așteptați aici: www.facebook.com/UrsulFram, www.facebook.com/DeveoStudio, www.lumealuifram.ro și www.deveostudio.com. De asemenea, la adresa de e-mail comunicare@deveostudio.com puteți solicita mai multe informații, puteți lua legătura cu inițiatorii proiectului, cu autoarea și cu ilustratoarea cărții.

Cele mai verzi gânduri,

Planeta Albastră”

 

Mai multe informații negru pe alb din partea planetei albastre

 

Iulia Burtea este o scriitoare cu licență în Istoria mentalităților și diplomă de master în Litere. Face parte din echipa care a creat seria Fram Educațional (Curtea Veche, 2019), iar poveștile ei pentru copii apar în fiecare număr al revistei Călătoriile lui Erus (Editura Univers, 2019). Este editorul cărților de nutriție și lifestyle Capcanele dietelor. Dietă pe viață sau stil de viață? (Editura ALL, 2018) și Capcanele mâncatului emoțional. Slăbitul – o provocare fizică sau mentală? (Editura ALL, 2019), de Dr. Laura Ene. Cât timp a scris poeziile pentru Visul verde al planetei albastre, a devorat un număr impresionant de mere, prune și gutui bio. Răspunde cu inimioare și cuvinte din inimă la mesaje pe www.facebook.com/iuliaburtea.

Anna Júlia Benczédi este ilustratoare și comic book artist. Fratele ei a învățat-o să se cațere în copaci, iar prietena ei cea mai bună a ghidat-o în arta desenului. Chiar dacă nu mai știe să se urce în copaci, iubește să deseneze natura și își dorește să întâlnească o vidră în mediul ei natural. A contribuit cu benzi desenate în Glorioasa fanzină și Urban Comics Made in Cluj, și este coautoarea romanului grafic Știma apelor. Visul verde al planetei albastre i-a îndeplinit visul multicolor de a lucra la o carte ilustrată autohtonă. Face parte din Deveo Studio, un studio de ilustratori din Cluj-Napoca, care colaborează cu autori din întreaga lume, iar lucrările ei pot fi admirate pe www.annabenczedi.com.

Deveo Studio reunește o echipă de ilustratori din Cluj-Napoca ale căror creații dau viață sutelor de cărți, romane grafice, comic books și miilor de minute animate 2D sau 3D care fac deliciul publicului din întreaga lume. Statele Unite ale Americii, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Japonia, Norvegia, Olanda, Marea Britanie, Grecia, Germania, Irlanda și, bineînțeles, Romania, sunt țările de pe harta portofoliului Deveo Studio, care astăzi însumează peste 400 de proiecte finalizate cu succes. www.deveostudio.com

 

Lumea lui Fram® este un proiect educativ creat de Deveo Studio care reunește ateliere de lectură pentru copiii din grădinițe și școli, piesa de teatru multimedia „Cum am devenit celebru” (regia Diana Bonțidean) și cărțile Aventurile lui Fram, ursul polar, volumele I și II, care prezintă povestea din romanul lui Cezar Petrescu adaptată de Adrian Barbu și ilustrată de Alexandra Abagiu pentru copiii preșcolari (Editura Curtea Veche, 2018); cărțile educative în versuri Fram în lumea fructelor și a legumelor, de Iulia Burtea, Fram în lumea culorilor și a formelor, de Anca Stănescu și Iulia Burtea, ambele cu ilustrații de Oana Cocheci și Alexandra Abagiu (Editura Curtea Veche, 2019); cărțile de dezvoltare emoțională Fram la grădiniță și Fram în lumea emoțiilor și a întunericului, semnate de psiholoaga Irina Forgaciu, ilustrate de Alexandra Abagiu (Editura Curtea Veche, 2019). www.lumealuifram.ro

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508