spot_img

Declarația Marinei Constantinescu după anunţarea în live-streaming a selecţiei oficiale a FNT

AgențiadeCarte.ro vă prezintă declarația Marinei Constantinescu, director artistic și unic selecționer al Festivalului Național de Teatru, după anunțarea în live streaming a selecției oficiale a FNT 2016.

„Stagiunea teatrală 2015-2016 este o stagiune consistentă, aşadar – prin selecţie – vom avea o ediţie a FNT la fel de puternică. Sunt 40 de spectacole din toată ţara, nume foarte importante, dar şi nume noi; spectacole mici, bijuterii, dar şi spectacole grandioase; spectacole de teatru-dans, ori teatru de mişcare în care sunt angrenate trupe de actori poate la prima experienţă de acest gen, alături de nume consacrate, unele chiar celebre ale scenei dansului contemporan. Şi încă, foarte multe altele, pe care le vom descoperi în cele zece zile de efervescenţă teatrală din octombrie.

Cred că va fi un Festival remarcabil, pentru că este o stagiune pe care o găsesc foarte-foarte consistentă şi foarte serioasă. Am vrut să subliniem acest moment al selecţiei (să nu treacă marcat doar printr-un comunicat de presă), pentru că este vorba de munca unei bresle, o muncă susţinută, temeinică, cu strategii interesante, dar şi pentru că acum, la început de vară, când pentru unii începe concediul, pentru noi, pentru echipa festivalului, începe o altă etapă de muncă: pregătirea concretă a actualei ediţii. Formula aceasta tehnică, de direct, de live-streaming, pe care am folosit-o în premieră ne-a adus mai aproape de oamenii din breaslă, de creatori, de producători, dar şi de oricare dintre spectatorii interesaţi să ştie ce vor putea vedea la toamnă, pe perioada Festivalului, pe scenele teatrelor partenere. Şi cred că vor fi lucruri foarte interesante de văzut, cred că Bucureştiul va avea aerul chiar a unei sărbători a teatrului, şi mai cred că şi breasla noastră teatrală, această comunitate altfel, va avea un prilej de a fi împreună, strânşi cu toţii în jurul Valorii.

Pe lângă cele 40 de producţii teatrale naţionale, avem trei nume de creatori străini pe care i-am invitat special în ediţia a 26-a, nume cu totul excepţionale – cu unii dintre ei fiind în dialog şi negocieri de peste doi ani.

Vom deschide Festivalul cu un basm chinezesc venit din Franţa, produs de Compania Ballet Preljocaj – „Fresca“ / „La Fresque“, un spectacol care va avea premiera mondială pe 20 septembrie la Grand Théâtre din Aix-en-Provence, iar în 21 octombrie – putem considera că „La Fresque“ va avea premiera europeană în deschiderea Festivalului Naţional de Teatru. Suntem foarte fericiţi de existenţa acestei colaborări şi de prezenţa la Bucureşti a excepţionalei trupe a lui Angelin Preljocaj.

Reuşim să o avem pentru prima oară în România pe Carolyn Carlson, o dansatoare de mare anvergură, un coregraf rebel cu o activitate impresionantă, cu numeroase premii în lume, cu producţii cu totul altfel, de o mare fineţe şi intensitate. Suntem bucuroşi că pe 25 şi 26 octombrie ea va fi prezentă la Bucureşti cu două spectacole: primul, intitulat „Now“/ „Acum“, este un spectacol de teatru-dans, iar cel de-al doilea, care se numeşte „Short Stories” / „Schiţe (Poveşti scurte)“, este format din trei mici performance-uri; iar într-unul din acestea va dansa chiar Carolyn Carlson. Mi se pare un lucru remarcabil şi faptul că renumita coregrafă a acceptat să facă un workshop la Bucureşti, un atelier dedicat actorilor: un câştig pentru breasla noastră.

În sfârşit, vom încheia Festivalul cu două reprezentaţii venite din Rusia, o producţie aflată sub semnătura celebrului Lev Dodin: „Livada de vişini” de Cehov, cu trupa Maly Drama Theatre din Sankt Petersburg. E un spectacol mare, un spectacol-eveniment. Dacă ar fi să spun doar că anul acesta la New York, când au jucat in februarie la BAM (Brooklyn Academy of Music) cele zece reprezentaţii, enorma sală de aproape 3000 de locuri s-a dovedit total insuficientă pentru dorinţa spectatorilor de a vedea această producţie cu totul şi cu totul tulburătoare, „citită“ foarte puternic de Lev Dodin, cu inteligenţa şi fineţea lui, cu subtilitate – un manifest puternic pentru lumea de astăzi, pentru ce pierdem trăind cum trăim, şi cu o trupă care te lasă absolut… „mască“, dacă tot vorbim în termeni de teatru…

Iată câteva detalii despre evenimentul de sinteză teatrală pe care vi-l vom oferi în octombrie în Capitală. Pregatirea lui a fost şi este un efort, ca de fiecare dată. Cred în selecţia aceasta şi cred în valoarea Festivalului. Şi mai cred în valoarea unei echipe care va face că acest eveniment major să ne aducă pe toţi împreună, pe o insula magică – a lui Prospero, dacă vreţi – timp de 10 zile, între 21 şi 30 octombrie 2016, într-un Bucureşti transformat în Capitală a Teatrului: un exerciţiu în care să ne străduim să fim altfel, influentaţi în orice caz de magia teatrului românesc şi nu numai.“

Marina Constantinescu

Director artistic al Festivalului Naţional de Teatru

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508