spot_img

Daruri pentru minte, inimă și suflet, la Dumbrăveni-Suceava

”Cartea de identitate”, la Dumbrăveni-Suceava

Luni, 8 august 2022, la Centrul Cultural ”Eugen Simion” din Dumbrăveni, județul Suceava, APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) a dăruit titluri semnificative din categoria operelor fundamentale publicate de Fundația Națională pentru Știință și Artă a Academiei Române – FNSA, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Tracus Arte și alte edituri ale APLER. Evenimentul face parte din cea de-a doua etapă  a turneului ”Cartea de identitate”, un program cultural-artistic, educativ, social și comunitar finanțat de Secretariatul General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare Comunitară din cadrul Direcției Generale Guvernare Deschisă, Relații Publice și Cooperare.

Primarul Comunei Dumbrăveni, dl. Ioan Pavăl, a primit darurile de carte, iar școlarii și adolescenții ce frecventează Centrul Cultural ”Eugen Simion” au avut privilegiul de a se întâlni cu Maestrul Mircia Dumitrescu, poetul și traducătorul Dinu Flămând, Vasile Săvoiu, consilier de strategie în cadrul BNR, și prof.univ.dr. Ioan Cristescu, președintele APLER.

 

 

Primarul Ioan Pavăl

Între 1 și 10 august 2022, în cadrul programului ”Cartea de identitate” au loc conferințe, recitaluri publice, ateliere de educație plastică și ateliere de scriere creativă, prilejuri de sărbătoare pentru minte, inimă și literatură.

”Turneul Cartea de identitate nu ar fi fost posibil fără sprijinul Secretariatului General al Guvernului. Donația de cărți pe care APLER a făcut-o deja în prima etapă a turneului către comunitățile din Mureș, Brașov, Harghita și pe care am făcut-o la Dumbrăveni, județul Suceava, este un îndemn spre lectură. Poezie, proză, teatru, studii culturale sau albume de artă, dicționare, iată ce conțin titlurile pe care le donăm. Dar, într-o lume globalizantă și o Europă unită, ele mai conțin ceva- identitatea artistică. Creația artistică de orice tip duce și un mesaj al originilor, al identității și diversității. Cum am mai declarat, nu e întâmplător faptul că evenimentul nostru public Cartea de identitate are loc la Centrul Cultural ce poartă numele academicianului Eugen Simion, personalitatea care a inițiat și coordonat proiecte fundamentale ale Academiei Române, între care se numără „Dicționarul general al literaturii române“, facsimilarea integrală a manuscriselor lui Mihai Eminescu, colecția, de tip Pléiade, Opere fundamentale, din care au apărut peste 250 de volume.”, a declarat Ioan Cristescu, președintele APLER.

”Este un fapt remarcabil că am putut, grație sprijinului financiar al sprijinul Secretariatului General al Guvernului, să realizăm un turneu Cartea de identitate în județele Mureș, Brașov, Harghita și Suceava, unde am dăruit cărți fundamentale ale literaturii și culturii române și unde am putut realiza ateliere creative și educative pentru adolescenții din aceste comunități. Ne dorim să continuăm programul și în anii viitor și în alte zone și comunități românești defavorizate cultural.”, a declarat scriitorul Dan Mircea Cipariu, vicepreședintele APLER.

Partenerii media sunt Radio România Cultural, Cațavencii, Observator cultural și AgențiadeCarte.ro.

Turneul ”Cartea de identitate” vine să acopere achiziția de carte din categoria operelor fundamentale în bibliotecile publice din România, în condițiile în care, în ultimii ani, bugetul dedicat acestor achiziții a cunoscut drastice reduceri.

Turneul ”Cartea de Identitate realizează un acces democratic al comunităților din Harghita, Covasna, Brașov și Suceava la resurse culturale de patrimoniu cultural național, luptând pentru formarea şi educarea unui public de opere literare canonice, identitare, europene și naționale. Astfel, programul asigură, într-un formulă interactivă, creşterea gradului de competenţă culturală şi acces la cultură a beneficiarilor proiectului. 

Maestrul Mircia Dumitrescu, la Centrul Cultural ”Eugen Simion” din Dumbrăveni

Maestrul Mircia Dumitrescu s-a născut la 3 iulie 1941, în satul Căscioarele, județul Ilfov, fiind fiul Bălaşei (născută Dospina) şi al lui Atanase Dumitrescu. Între anii 1955-1959 urmează ciclul gimnazial la Liceul „Ion Neculce” din Bucureşti. În perioada 1959-1965 urmează cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, la clasa Maestrului Vasile Kazar. Din 1965 până în 1978 este profesor de desen la Liceul Nr. 6 din Bucureşti, luându-şi definitivatul, în 1968, gradul II, în 1971, şi gradul I în 1975. În 1967, devine membru stagiar al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi, în 1969, membru definitiv. În 2006, devine membru al Uniunii Gravorilor şi Litografilor Maghiari din Budapesta, Ungaria. Între anii 1975-1990 este secretar al secţiei de grafică al U.A.P. din România. Din anul 1979 până în anul 1989 – desenator artistic la editura Sport-Turism din Bucureşti. Din 1990 – lector universitar la Academia de Artă din Bucureşti, catedra de grafică. Din anul 2011 – profesor universitar titular. În anul 2005, devine doctor în arte vizuale, cu lucrarea „Invenţia oculocentrică sau ispitirea Sfântului Antonie”. În perioada 1990-2008, este şeful catedrei de grafică. În anul 2005, colaborează cu Academia Română și Fundația Națională pentru Știință și Artă la proiectul lansat de academicianul Eugen Simion pentru salvarea manuscriselor eminesciene, proiect iniţiat de Iorga, Perpessicius, G. Călinescu şi Noica. Propune pentru reeditarea acestora o formulă inovatoare de tipărire, prin care reproducerea manuscriselor lui Mihai E minescu devine, în sfârşit, posibilă, instituind un reper cultural prezervat viitorilor cercetători şi colecţionari. În luna aprilie 2013 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, secţia Arte, Arhitectură şi Audiovizual.

Dan Mircea Cipariu

Dan Mircea Cipariu (născut la 7 septembrie 1972, București), licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara (editura Libra). În 2007, volumul său de poeme Tsunami (editura Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul ”Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2019, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele asociației Euro Culturart, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este editorul www.agențiadecarte.ro, spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său singurătatea vine pe facebook, publicat în anul 2012 la Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța „unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”. În 2020, a primit titlul de doctor în filologie pentru lucrarea „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București.

Vasile Săvoiu, Ioan Pavăl și Ioan Cristescu

Ioan Cristescu (n. 1965) este directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București, profesor univ. dr. la Universitatea Hyperion din Bucureşti, specializat în Istoria teatrului universal, fondator al Editurii Tracus Arte, președintele Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România. Coordonator al mai multor proiecte culturale, literare și artistice de anvergură națională și internațională: „Teatru la Muzeu” – producţie de spectacole pe texte de Matei Vişniec – regia Mircea Marin; Ioan Flora – regia Alexandru Dabija; Drumul spre Momfa, în colaborare cu Teatrul Naţional din Cluj, regia Mihai Măniuţiu; Neguţătorul de ochelari, regia Dan Tudor; coordonator al „Serilor de poezie şi muzică ale MNLR” – lecturi publice ale poeţilor contemporani însoţite de muzică – 60 de ediţii; realizatorul proiectului „10 ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România” – expoziţie vernisată în 15 oraşe din România; realizatorul proiectului „Comedia românească” – momente şi schiţe: realizator de expoziţii de anvergură naţională şi internaţională „Paul Celan – dimensiunea românească”, „Marin Sorescu, Şcoala ardeleană – iluminismul românesc” etc. Coproducător al Maratonului de Poezie şi Jazz; inițiatorul Festivalului Internațional de Poezie București; coordonatorul Festivalului Capitalelor Centenare.

”Cartea de identitate”, la Dumbrăveni, Suceava, cu Dinu Flămând (al patrulea, de la stânga la dreapta)

Dinu Flămând este poet, eseist, critic, traducător, jurnalist de presă scrisă, de radio și de televiziune. Născut în 1947 în Transilvania, unde a urmat studiile medii și universitare, a lucrat o vreme prin redacțiile unor ziare și reviste bucureștene, iar apoi, timp de două decenii, în Paris, la Radio France Internationale, jurnalist bilingv, după ce a obținut azil politic în Franța în timpul fostei dictaturi comuniste. A publicat în românește numeroase volume de poezie, eseuri și traduceri. Volumele sale de poeme au apărut traduse în Franța, Portugalia, Spania, Italia, Germania, Grecia, Macedonia de Nord, Mexic, Columbia, Honduras, Ecuador, (Israel, Republica Cehă, Brazilia, în curs de apariție), deseori cu mai multe titluri. A tradus în românește volume și antologii din Fernando Pessoa, Carlos Drummond de Andrade, Vinicius de Moraes, António Lobo Antunes, Pablo Neruda, Marco Antonio Campos, Antonio Gamoneda, Luis Garcia Montero, Samuel Beckett, Jean-Pierre Siméon, Omar Lara, Marco Lucchesi, Umberto Saba, Mario Luzi, César Vallejo (poezia completă, în pregătire) ș.a. Premiul Mihai Eminescu pentru întreaga operă poetică. În 2020 i-a apărut volumul de poezie ”Om cu vâslă pe umăr”, Editura Tracus Arte.

CARTEA DE IDENTITATE

turneu de conferințe și donații de carte în Harghita, Covasna și Suceava

Un proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508