De vineri, 1 aprilie 2016, printr-o decizie a preşedintelui Institutului Cultural Român (ICR), Radu Boroianu, ICR are un nou secretar general, Cristian Vasile Petcu. Înainte de această numire, Cristian Vasile Petcu a fost director de programe interne la Institutul Cultural Român, unde a coordonat Departamentul evenimente, Departamentul parteneriate naționale și Departamentul burse. Experienţa solidă în domeniul managementului cultural al noului secretar general al ICR este edificatoare: Cristian Vasile Petcu a fost director al Administrației Fondului Cultural Național, director general al Institutului Național al Patrimoniului şi secretar de stat în Ministerul Culturii.
Cristian Vasile Petcu s-a născut la 20 mai 1975, în Slatina, judeţul Olt. Este lector universitar titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Târgoviște și conferențiar asociat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova A obţinut, în 2009, titlul de doctor în istorie, cu o teză intitulată „Guvernarea Miron Cristea”, pe care a susţinut-o la Universitatea Valahia din Târgovişte. În 2010, târziu, a devenit doctor în teologie, la Universtatea din Craiova, cu lucrarea: „Organizarea Bisericii Ortodoxe Române în perioada interbelică (1918-1940) şi bazele ei canonice”. În 2005, a obţinut diplomele de Master în Ştiinţe Juridice, Sociale şi Master în Ştiinţe Economice, la Universitatea Valahia din Târgovişte. Recent, conducerea PNL l-a propus pentru funcția de membru supleant în Consiliul de Administrație al TVR..