spot_img

Corul Madrigal și Marius Manole în Concertul Extraordinar „Ave Maria” la Opera Națională București

Duminică, 29 august 2021, de la ora 20:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Opera Națională București invită publicul meloman la Concertul Extraordinar „Ave Maria”. Evenimentul se va desfășura în cadrul programului Promenada Operei și îi va avea ca invitați pe actorul Marius Manole și copii din ansamblurile instrumentale și corale ale Programului Național Cantus Mundi: trupa de percuție Young Beats – fondată și coordonată de muzicianul Zoli Toth și Cor cu Dor – fondat și coordonat de Teodora Jaworski.

 

 

 

 

„Iată că „Ave Maria”, un concept artistic unic pregătit de Corul Madrigal pentru celebrarea Sfintei Marii, revine din nou pe scenă în această vară datorită unui parteneriat cu prestigioasa instituție a Operei Naționale București. Suntem bucuroși că a patra reprezentație „Ave Maria” îl are din nou ca invitat special pe actorul Marius Manole, dar și pe talentații copii din Programul Național Cantus Mundi, care aduc mereu un plus de culoare și prospețime proiectelor Madrigal. Ne bucurăm să putem performa în aer liber, pe esplanada Operei Naționale, un spațiu atât de generos și  apreciat de iubitori ai muzicii și artelor spectacolului” – a declarat Emil Pantelimon, Managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. 

 

După ce pe 15 august a fost ovaționat la scenă deschisă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, se întoarce pe scena bucureșteană cu o nouă reprezentație a spectacolului „Ave Maria”, ce cuprinde un repertoriu dedicat imaginii Fecioarei Maria în muzica universală, îmbogățit cu o selecție emoționantă de Psalmi, redată magistral de Marius Manole. Spectacolul va fi întregit de o scenografie spectaculoasă, ce conține proiecții impresionante și un design de iluminat arhitectural.

 

Programul Concertului Extraordinar „Ave Maria” cuprinde lucrări selectate de dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Anna Ungureanu, din creația autohtonă și internațională, de facturi și stiluri diferite și aduce sonorități de inspirație sacră, de la compoziții ale filonului bizantin ortodox, până la motete ale Renașterii sau partituri complexe din istoria muzicii universale și contemporane.

 

 

 

Biletele se pot achiziționa de pe platforma http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București. Costul unui bilet pornește de la 40 lei.

 

 

 

 

 

Parteneri: Opera Națională București, Opera Comică pentru Copii

 

Mai multe informații sunt disponibile pe www.madrigal.ro, https://operanb.ro/ și pe paginile de social media ale celor două instituții.

 

*

 

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.

După 58 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.

Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.680 de coruri și peste 60.000 de copii din țară și diaspora.

 

Opera Națională București, instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii, este cea mai importantă scenă dedicată spectacolului muzical şi coregrafic din România.

Instituţionalizată în 1921, marcând în 2021 o sută de ani de la înfiinţare, Opera Naţională Bucureşti a fost constituită pe fondul existenţei pe teritoriul României, încă din 1885 a Companiei Opera Română înfiinţată de George Stephănescu, ce își desfășura spectacolele pe scena Teatrului Național.

Primul spectacol oficial a avut loc pe 8 decembrie 1921 cu spectacolul Lohengrin de Richard Wagner, prilej cu care marele compozitor George Enescu s-a aflat la pupitrul dirijoral, dorind astfel să sublinieze sprijinul și implicarea sa efectivă în realizarea acelui moment istoric în cultura neamului românesc.  În acest an, tot pe 8 decembrie, este programat spectacolul centenar, cu acelaşi titlu, în regia lui Silviu Purcarete cu o distribuție de renume internațional.

La 100 de ani de la instituționalizare, Opera Națională București prezintă publicului o altfel de Promenada Operei, transformând evenimentul de tradiție ajuns la a XI-a ediție într-un veritabil festival. În an centenar, Opera Națională București celebrează nu numai arta lirică, ci și artele spectacolului în general, din 27 august până în 12 septembrie, cu artiștii săi, dar și cu artiști invitați și instituții partenere, transformând esplanada din fața Operei într-un autentic hub cultural.

Din 27 august până pe 12 septembrie, Promenada Operei va găzdui peste 600 de artiști, va oferi publicului peste 2700 de minute de muzică și spectacol.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508