spot_img

Corul Madrigal anunță Turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor”

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” anunță organizarea în premieră a Turneului național de Paște „Săptămâna Patimilor”. Turneul național „Săptămâna Patimilor” se va desfășura în perioada 13 – 16 aprilie 2022, în orașele Arad (13 aprilie), Timișoara (14 aprilie), Alba Iulia (15 aprilie) și Cluj – Napoca (16 aprilie), ca răspuns la numeroasele solicitări primite în ultimul an din partea publicului. Spectacolele programate în luna aprilie fac parte din seria de evenimente dedicate sărbătorilor pascale, prin care Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” marchează această sărbătoare fundamentală a creștinătății. Invitatul turneului pascal este Marius Turdeanu, unul dintre cei mai apreciați actori ai scenei teatrale românești.

„Turneul Național „Săptămâna Patimilor” este o inițiativă prin care dorim să oferim publicului din țară o experiență spirituală mai presus de muzică. Concertele Extraordinare de Paște ale ansamblului nostru reprezintă o constanță culturală pentru români și una dintre cele mai importante activări ale calendarului nostru afectiv. După această perioadă dificilă, suntem bucuroși să întâlnim spectatorii în sălile de concert și ne dorim ca muzica interpretată de Corul Madrigal, alături de copiii din Rețeaua Națională Cantus Mundi, să construiască punți de comunicare și emoție, atât de necesare în apropierea Învierii. Așadar, vă invităm să întâmpinați sărbătorile pascale de anul acesta cu lumină și gânduri bune alături de Corul Madrigal!” –  a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.

 

Spectatorii sunt invitați să participe la o adevărată călătorie sonoră premergătoare Paștelui, prin intermediul repertoriului special ales de dirijorul principal al Corului Madrigal – Anna Ungureanu. Programul va include lucrări românești, printre care amintim celebrul „Florilegiu bizantin”, o impresionantă colecție de muzică pascală structurată de Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal, dar și compoziții din repertoriul universal, precum fragmentele din impresionanta lucrare „Credo”, compusă de Wolfgang Amadeus Mozart.

 

 „O sărbătoare precum cea a Paștelui – care elogiază bunătatea și sacrificiul suprem – ne inspiră către un repertoriu complex și profund, cu superbe compoziții de factură spirituală, care vor conecta publicul cu mesajul universal al acestui eveniment. Sperăm să aducem bucurie și căldură în inimile celor care iubesc muzica și doresc să întâmpine Paștele cu emoția ei” – a declarat Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.

 

Experiența emoționantă a actului artistic din cadrul concertelor va fi completată de intervenția artistică a actorului Marius Turdeanu, precum și de coruri de copii active în Programul Național Cantus Mundi, care vor cânta alături de Corul Madrigal în fiecare oraș. Concertul Extraordinar „Săptămâna Patimilor” va fi îmbogățit de o regie specială și o scenografie impunătoare, care va include decoruri spectaculoase create pentru eveniment și proiecții de lumini.

 

Biletele pentru concerte pot fi achizționate de pe platforma Bilete.ro, cu un cost care pornește de la 60 de lei.

Evenimentele se vor desfășura cu respectarea legislației în vigoare la data stabilită. 

 

Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Itsy Bitsy, Radio BUCUREȘTI, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RADOR, Revista Psychologies, spotmedia.ro, Zile și Nopți.

Actualități Arad, Arad Culture, Pecica News, Special Arad, TV Arad, DeBanat.ro, Renașterea bănățeană, Radio Timișoara, www.tion.ro, Ziarul Agenda, Ziua de Vest, Pro Alba, Ziarul Unirea, Cluj 24, Radio Cluj, Radio Renașterea.

 

*

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de țară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. După 59 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.

Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.680 de coruri și peste 60.000 de copii din țară și diaspora.

 

Marius Turdeanu este actor de teatru și film și o prezență marcantă și prolifică pe scena națională. A absolvit Facultatea de Arta Actorului – Universitatea de Arte din Târgu Mureş în anul 2002 și face parte din echipa Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și colaborează cu Teatrul Național din Târgu Mureș. La Sibiu, joacă nu doar în cele mai noi premiere („Autobahn”, r. Andrei si Andreea Grosu), ci și în producții care se afla in repertoriul teatrului de multe stagiuni („Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, r. Andreea și Andrei Grosu, „D’ale Carnavalului” și “Calatoriile lui Gulliver”, r. Silviu Purcarete sau „Platonov”, r. Alexandru Dabija). A fost de doua ori nominalizat la premiile UNITER pentru Cel mai bun actor în rolul principal pentru rolurile din „Maestrul şi Margareta” (r. Zoltán Balázs) și din „Ispita Cioran” (r. Gavriil Pinte). Ultimul film în care a jucat este „Tom și Jerry 2.0”, o adaptare după piesa de teatru „Jerry and Tom”, de Rick Cleveland, în regia lui Florin Piersic Jr.

În luna decembrie 2021, a participat alături de Ofelia Popii la reprezentațiile Spectacolului extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, susținute de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” pe scena Operei Naționale București.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508