spot_img

Concursul Național de Artă “Imaginile lui Enescu” și-a desemnat câștigătorii

Graficiana ADRIANA POP (Cluj-Napoca) este marea câștigătoare a Concursului Național de Artă „Imaginile lui Enescu”, la care au participat în total 131 artiști consacrați și 49 de artiști tineri. Lucrarea clasată pe primul loc este Suita nr.3 pentru pian și a întrunit cele mai multe puncte, conform opiniilor exprimate de juriul format din șase muzicieni: violonistul Remus Azoiței, profesor la Royal Academy of Music, Gabriel Bebeșelea – dirijorul Filarmonicii de Stat Transilvania, Cristian Lupeș- dirijor și managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu, Tiberiu Soare – dirijorul Operei Naționale, pianistul Josu de Solaun și violonistul Alexandru Tomescu. Notarea din partea juriului muzical a fost realizată pentru 30 de lucrări finaliste, selectate din totalul de 180 de lucrări depuse, validate de o comisie de specialitate formată din prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, de la U.A.D. Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Vică Adorian, de la FAD Timişoara, prof. univ. dr. Eugen Al. Gustea, de la UNArte Bucureşti.

La secțiunea Pictură, categoria artiști consacrați, lucrarea care a primit Premiul întâi este inspirată tot de Suita nr.3 pentru pian și este semnată de TRAIAN TAMURIS (Brăila), iar la categoria Tinere talente, Premiul întâi s-a acordat lui COSTEL CHIȚIMUȘ (Cluj-Napoca), cu lucrarea Vox Maris.

La secțiunea Grafică, la categoria artist consacrat, MARGARETA UDRESCU (București) este câștigătoarea Premiului întâi cu lucrarea Suita nr. 3 pentru pian, iar la categoria Tinere talente, ANDREI Răzvan Neciu (Timișoara) a ocupat primul loc, cu lucrarea „Șapte cântece pe versuri de Clément Marot”.

Am urmărit toate etapele, în calitate de organizator al concursului și a fost extraordinar să vedem angajamentul și implicarea artiștilor români, declanșate de opera lui Enescu. Este demonstrația forței pe care compozitorul a avut-o, a viziunii sale și a calității de promotor al artelor, în general. Sper ca acest concurs să devină o tradiție și să putem însoți toată opera compozitorului român cu interpretări contemporane, ale artiștilor români de astăzi. Centrul Cultural Expo Arte susține și valorifică arta vizuală sub toate formele ei și talentul și creativitatea artiștilor români”- spune Mihaela Păun, directorul Centrului Cultural Expo Arte.

Tema concursului național de artă, lansat în premieră în cadrul acestei ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”, a constat în provocarea de a transpune în limbaj vizual una dintre șase compoziții purtând semnătura lui George Enescu, propuse de organizatori. Artiștii au putut să  opteze să fie inspirați de Impresii din copilărie, Sonata pentru vioară și pianUvertura ”Vox Maris”Suita nr. 3 pentru orchestră – „Săteasca”Suita nr. 2 pentru pianSuita nr. 3 pentru pian și „Șapte cântece pe versuri de Clément Marot”.

Compozițiile cele mai atrăgătoare pentru artiști au fost “Impresii din copilărie”, pentru care au fost depuse 53 de lucrări și “Vox Maris”, reprezentată în 52 de lucrări.

Mi se pare emblematică opțiunea artiștilor vizuali de a se lăsa inspirați de Impresiile din copilărie, o operă  a unui Enescu matur, care revizitează rădăcinile personale. Mi se mai pare foarte interesantă această transpunere în imagini a lucrărilor enesciene și  posibilitatea de a face comparația între diferitele percepții ale artiștilor, față de aceleași lucrări. Cred că expoziția va fi foarte expresivă. Enescu avea o pasiune și talent pentru desen și pictură, iar acest dialog interdisciplinar contribuie la păstrarea memoriei artistului și la încercarea de a descrie personalitatea lui extraordinară” – spune Mihai Constantinescu, Directorul Festivalului Internațional “George Enescu”.

Competiția s-a desfășurat în perioada iulie-septembrie a acestui an. Premiile constau în 1.000 de euro pentru câștigătorul concursului și câte 500 de euro pentru câștigătorii fiecărei secțiuni. Artiștii premiați vor avea și posibilitatea prezentării lucrărilor în expoziții personale și de grup.

Vernisajul expoziției va avea loc pe data de 16 septembrie, la Biblioteca Națională. În cadrul expoziției vor putea fi admirate 30 de lucrări selectate în concurs, alături de cele ale unor artiști  consacrați, invitați.

Cei 30 de artiști selectați în etapa finală a concursului sunt: Beatrice Anghelache (București), Ionuț Theodor Barbu (București), Florin Bârză (București), Natalia Veronica Bica (Timișoara), Marijana Biţulescu (București),  Otilia Măndescu Canavra (București), Violeta Carp (București), Costel Chițimuș (Cluj-Napoca), Ionuț-Bogdan Craiu (București), Krisztina Struguraș-Fazakas (Cluj-Napoca), Botond Gagyi (Cluj-Napoca),  Cornelia Gherlan (București), Mihai Guleș (Cluj-Napoca), Robert Lorincz (Cluj-Napoca), Laurențiu Midvichi (București), Marcel Muntean (Cluj-Napoca), Andrei Răzvan Neciu (Timișoara), Lisandru Neamțu (București), Laura Niculescu (București), Diana Morar Oancea (Bistrița), Adriana Pop (Cluj-Napoca), Camelia Rusu Sadovei (Suceava), Otilia Gruneantu Scriuba (Toronto, Canada), Mădălina Stan (Hunedoara), Teodor Ștefan (București), Diana Tăicuțu (Focșani), Traian Tamuris (Brăila), Margareta Irina Udrescu (București), Beti Vervega (București), Florentina Voichi (București).

Concursul național de artă “Imaginile lui Enescu” a fost lansat printr-un parteneriat între organizatorul Festivalului Internațional “George Enescu” (Artexim) și Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Expo Arte, ca parte din seria programelor asociate ediției 2019 a Festivalului și beneficiază de sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici, al Universității Naționale de Arte București, al Universității Naționale de Artă și Design din Cluj-Napoca și al Universității de Vest din Timișoara, implementarea proiectului fiind realizată cu sprijinul Proiectului Cultural Contemporanii.

 

Lucrările selectate pot fi văzute accesând acest link – https://imaginileluienescu.ro/index.php/lucrari-selectate-in-concurs

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508